10 “Young Women’s Christian Association” – “Asociaţia Creştină a Tinerelor Femei“ – instituţie de binefacere şi protejare a fetelor şi a femeilor singure.

92

— Tare-aş dori.

— Eşti drăguţ să ajuţi o domnişoară să facă rost de un taxi?

— Vreau să-ţi vorbesc.

— Nu aici, răspunse ea privind spre vitrina brutăriei. Vreau să fug de aici.

— Da, îşi exprimă acordul Rudolph, apucînd valiza. De bună seamă nu-i locul potrivit de discuţie.

Porniră în josul străzii în căutarea unui taxi. „Adio, adio!” fredona Gretchen în gînd trecînd pe lîngă firme şi magazine cu nume familiare. Adio „Garajul Clancy”, adio „Spălătoria manuală

Soriano”, adio „Măcelăria Fenelli”, adio „Vopsele şi fierărie Wharton”, adio „Drugstore Bolton”, adio „Salonul de frizerie Bruno”, adio „Magazinul de legume şi fructe Jardino”. Melodia îi pulsa ritm şi voioşie în suflet, făcînd-o să tresalte de bucurie în timp ce păşea cu vioiciune alături de fratele ei; dar – pe undeva – simţea o uşoară strîngere de inimă. Nu te desparţi fără părere de rău de locul unde ai trăit nouăsprezece ani.

Două blocuri mai la vale întîlniră un taxi care îi duse la gară. Şi în timp ce Gretchen îşi procura, la ghişeu, biletul de drum, Rudolph cugeta: „Îmi petrec a optsprezecea aniversare prin gările Căilor Ferate Centrale ale New Yorkului, însoţindu-i şi luîndu-mi rămas bun de la ai mei”.

Nu îşi putea stăpîni un anumit sentiment de ciudă plină de invidie faţă de sora sa, sesizînd dezinvoltura din mişcările ei, precum şi scînteile de fericire ce îi scăpărau în ochi. La urma urmei nu doar căminul şi-l abandona Gretchen, ci îl părăsea şi pe el. Acum, după ce aflase că avusese relaţii cu un bărbat, parcă se îndepărtase de ea. „ Dă- i pace, să se reguleze în voie”. Trebuia să găsească un vocabular care să nu zgîrie urechea, să sune mai melodios.

Gretchen îl readuse la realitate, trăgîndu-l uşor de mînecă.

— O să se scurgă mai bine de o jumătate de oră pînă ce o să tragă trenul la peron. Tare aş

bea ceva. Să sărbătorim evenimentul. Lasă valiza la magazia de bagaje şi hai să mergem peste drum, la „Port Philip's House”, propuse ea.

— Costă zece cenţi, mai bine îl iau cu noi, se oferi Rudolph, apucînd valiza.

— Lasă, măcar o dată să ne respectăm, rîse Gretchen. Să risipim gologanii, să spulberăm moştenirea.

În timp ce aştepta să i se înmîneze chitanţa pentru bagajul depus, Rudolph se întrebă dacă

sora sa nu depăşise măsura băuturii în după-amiaza aceea.

Cu excepţia a doi soldaţi care şedeau în apropierea uşii şi priveau mohorîţi la paharele cu bere de pe masă, barul de la „Port Philip's House” nu avea alţi clienţi. Prin geamul salonului în penumbră, unde domnea o răcoare plăcută, se vedea gara cu luminile aprinse pentru a risipi umbrele amurgului care începea să se întindă. Rudolph şi Gretchen aleseră o masă din fundul salonului, iar cînd sosi barmanul, ştergîndu-şi zelos mîinile de şorţ, Gretchen comandă cu dezinvoltură:

— Două pahare cu „Black & White”, te rog. Şi sifon.

Barmanul nu îi întrebă pe cei doi tineri dacă au vîrsta regulamentară de optsprezece ani.

Gretchen i se adresase cu asemenea aplomb, încît ai fi crezut că toată viaţa ei nu făcuse altceva decît să bea prin baruri. De fapt, Rudolph ar fi preferat un pahar de coke; după-amiaza aceea fusese prea plină de evenimente.

Gretchen îl mîngîie, cu două degete, pe obraz.

93

— Nu fi aşa de posomorit, doar e ziua ta, îi aminti ea.

— Da. Aşa e, încuviinţă Rudolph.

— De ce l-a expediat tata pe Tommy? întrebă Gretchen.

— Nu ştiu, n-au vrut să-mi spună. E ceva în legătură cu familia Tinker. Dar Tommy l-a lovit pe tati... Asta ştiu!

— Doamne! exclamă uşor Gretchen. Teribilă zi, nu-i aşa?

— Nici o îndoială, îşi exprimă acordul Rudolph. Iar în gînd, aducîndu-şi aminte ce îi spusese Tom despre ea, îşi zise că a fost o zi şi mai teribilă decît îşi închipuia sora sa.

Barmanul se înfăţişă cu cele două pahare în care se vedea lichidul gălbui şi cu sifonul.

— Nu prea mult sifon, te rog, îi ceru Gretchen.

Barmanul se conformă turnînd puţină apă gazoasă, apoi, cu sticla de sifon îndreptată spre paharul lui Rudolph, îl întrebă:

— Dumneavoastră?

— La fel, ceru şi Rudolph cu aerul degajat al unui tînăr de optsprezece ani.

Gretchen ridică paharul.

— Să bem, închină ea, pentru podoaba societăţii din Port Philip, pentru familia Jordache.

Băură. Rudolph nu căpătase încă gust pentru scotch. Gretchen sorbi cu sete, parcă voia să-şi golească iute primul pahar, ca să aibă timp să mai bea unul înainte de plecarea trenului.

— Ce familie, Doamne! clătină ea din cap. Faimoasa colecţie de momîi autentice Jordache.

De ce nu urci în tren, acum, cu mine, să mergem împreună la New York?

— Ştii bine că nu pot, răspunse cu regret Rudolp

— Şi eu credeam că nu-s în stare, dar uite că totuşi plec.

— De ce?

— Cum de ce?

— De ce pleci? Ce s-a întîmplat?

— O mulţime de lucruri, răspunse ea vag, mai luînd o gură de whisky. În primul rînd e vorba de un bărbat. Îi înfruntă privirea. Un bărbat care vrea să mă ia în căsătorie, preciză ea.

— Cine? Boylan? întrebă abrupt Rudolph.

Ochii fetei se dilatară şi se întunecară în tonalitatea sumbră a salonului.

— De unde ştii? întrebă Gretchen intrigată.

— Mi-a spus Tommy.