intraţi.... tocmai şedeam la masă dar...
—
Vrei să fi bună şi să-i comunici să coboare, fata mea?, interveni popa cu glasul acela mieros, dar sigur, care inspiră totdeauna încredere femeilor. Avem de discutat ceva foarte important, numai cu el.
— Mă duc să-l anunţ, răspunse Gretchen.
Bărbaţii intrară în holişorul îngust şi întunecos, trăgînd uşa după ei, de parcă se fereau să-i vadă cineva din stradă. Gretchen aprinse lumina; nu îi venea să-i ţină în picioare şi înghesuiţi, pe întuneric. Urcă repede scările, conştientă că fraţii Thinker îi admirau picioarele.
Rudolph, care între timp suflase şi stinsese lumînările, tocmai tăia tortul, cînd Gretchen intră în sufragerie. Ochii tuturor se întoarseră, întrebători, spre ea.
— Cine dracu-i? întrebă nervos Jordache
—
Domnul Thinker e jos. Cu fratele său, preotul, îl lămuri Gretchen. Ţin morţiş să îţi vorbească.
— Ei bine, de ce nu i-ai poftit sus?
Jordache apucă farfuria cu felia de tort din care muşcă o gură plină.
— N-au vrut. Pretind că e vorba de o problemă din cele mai importante şi vor să discute numai cu tine.
Thomas îţi roti limba în gură, scoţînd un sunet uşor: aveai impresia că îşi suge dinţii ca să-şi elibereze vreo bucăţică de mîncare înfiptă undeva, între două măsele.
—
Isuse, exclamă Jordache, împingînd spre spate scaunul, un popă! Ticăloşii ăştia nu-ţi dau pace nici măcar duminica după-amiaza.
Dar se ridică şi iesi din cameră, pornind – şontîc, şontîc – pe scări în jos.
Jordache nu îi salută pe vizitatorii care îl aşteptau în picioare, în antreul slab luminat de becul de 40 de waţi.
83
—
Ei bine, domnilor, ce naiba-i atît de urgent ca să-l deranjaţi pe un truditor care îşi petrece duminica în sînul familiei sale?
—
Domnule Jordache, putem să vă vorbim în particular?, îl întrebă Trucker.
—
Dar ce, aici nu-i bine?, se miră Jordache, care se oprise pe ultima treapă şi continua să mestece tortul.
În antreu plutea mirosul de gîscă friptă.
—
N-aş vrea să fim auziţi, zise domnul Trucker, privind semnificativ în sus, pe scări.
— Mi se pare că nu prea avem să ne spunem cine ştie ce lucruri care nu ar putea fi auzite de tot oraşul. Eu nu vă datorez bani, nici dumneavoatră mie...
Totuşi coborî şi ultima treaptă, ieşiră în stradă, apoi deschise uşa principală a brutăriei cu cheia pe care o avea totdeauna asupra sa, în buzunar.
Bărbaţii intrară în prăvalia al cărei geam-vitrină era acoperit duminica cu o perdea.
VI
Sus, Mary Jordache păzea ibricul să nu dea în foc. Rudolph îşi privea mereu ceasul, îngrijorat că va întîrzia la întîlnirea cu Julie. Înfundat în scaunul său, Thomas fredona fals o melodie indescifrabilă, al cărei ritm îl marca, enervant, lovind cu furculiţa în pahar.
— Încetează, îl certă mama, simt că mă apucă durerea de cap.
— Îmi pare rău, se scuză ipocrit Thomas. Data viitoare o să-mi aduc trompeta.
„Totdeauna-i necuviincios” gîndi Mary Jordache. Apoi cu glas tare, arţăgos, întrebă:
— Ce fac ăia acolo jos? Tocmai astăzi cînd ne-am adunat la masă, ca o familie normală!
Apoi, întorcîndu-se spre Gretchen: Ai făcut la serviciu ceva ce nu se cuvenea? se interesă ea.
— Poate că au descoperit că am furat o cărămidă, răspunse Gretchen.
— Nici măcar o singură zi nu poate domni politeţea în familia asta! se oţărî mama.
Ieşi din cameră, ducîndu-se după cafea, iar spinarea ei curbată exprima întreaga dramă a martiriului pe care îl trăia.
