— Mie-mi spui? chicoti ea cu subînţeles.

Se regulaseră sub cerul liber, în pădure, pe o pătură pe care o avea în portbagajul automobilului. Nu o iertase nici pe sora ei, Edna, pe care o regulase în acelaşi loc, pe aceeaşi pătură, 100

dar fireşte în altă noapte. De bună seamă gemenele aveau simţul de familie dezvoltat şi nu pregetau să împartă între ele ceva bun. Tom nu ştia cum va proceda cu ele la iarnă cînd se va aşterne zăpada.

Înşurubă capacul rezervorului şi ridică acoperişul maşinii. Ethel îi dădu un dolar, dar nu şi tichetul de raţie.

— Hei, unde-i tichetul? întrebă el.

— Surpriză! Surpriză! Mi s-au terminat! răspunse ea.

— Trebuie să-mi dai, insistă el. Fata făcu pe bosumflata.

— Nu ţii deloc la mine! Crezi că Antoniu i-a cerut Cleopatrei tichet de raţie...

— Ea n-a cumpărat benzină de la el, replică Tom.

— Ei şi? Tatăl meu cumpără tichetele de la unchiul tău. Adică le mută dintr-un buzunar în celălalt. E război...

— S-a terminat.

— De-abia.

— Bine, acceptă Tom. Pentru că eşti aşa de frumoasă...

— Mai frumoasă decît Edna?

— Incomparabil!

— Am să-i spun ce mi-ai spus!

— De ce? protestă Tom. N-are rost să-i necăjeşti degeaba pe oameni.

Nu îi surîdea ideea de a-şi reduce la jumatate haremul din cauza unei indiscreţii.

— Crezi că putem, acum, în garaj? tatonă ea terenul.

— Ai răbdare pînă la noapte, Cleopatro! o potoli Tom.

Fata chicoti veselă.

— Îmi place să încerc imediat ceea ce îmi trăsneşte prin cap. Ai cheia?

— O pot avea.

Acum Tom ştia care va fi soluţia în timpul iernii.

— Încuie şandramaua şi hai cu mine la lac. Ştiu eu un loc unde ne putem scalda în pielea goală, îl ispiti fata de la volanul maşinii unduindu-se ademenitor pe scaunul cu pielea plesnită.

Tom se minuna cum de pot fi atît de rele de muscă aceste două surori şi se întreba oare ce-or fi gîndind tatăl şi mama lor cînd pornesc cu fetele la biserica, duminică dimineaţa.

— Eu sînt muncitor, zise Tom. Eu sînt necesar industriei. De aia n-am fost înrolat în armată.

— Păcat că nu eşti căpitan,, regretă Ethel. Mi-ar fi plăcut să dezbrac un căpitan, să-i desfac bumpii de alamă, unul cîte unul.

— Şterge-o pînă nu revine unchiul şi mă ia la rost de ce nu ţi-am luat tichetul de benzină, o expedie Tom pe fată.

— Unde ne întîlnim diseară? întrebă ea pornind motorul.

— În faţa bisericii, la opt şi jumătate, e bine?

— La opt şi jumătate, Făt-Frumos. Pînă atunci o să mă prăjesc la soare, gmdindu-mă la tine şi oftînd toată după-amiaza.

Flutură mîna şi demară.

Tom se aşeză la loc pe scăunelul său, la umbră, întrebîndu-se dacă sora-sa, Gretchen, foloseşte acelaşi vocabular cînd discută cu Boylan. Scoase al doilea sandviş din pungă, desfăcu 101

şerveţelul,în care fusese înfăşurat şi descoperi o hîrtie îndoită pe felia de pîine. O desfăcu şi citi scris cu creionul: „Te iubesc”. Thomas privi atent mesajul şi recunoscu scrisul caligrafic, de şcolăriţă, al Clothildei. Fata pregătea în fiecare dimineaţa lista de cumpărături pe care le comanda apoi, prin telefon la magazin, iar hîrtia se afla, întotdeauna în acelaşi loc din bucătărie Tom fluieră uşor şi citi cu glas tare mesajul: „Te iubesc!” El abia împlinise şaisprezece ani şi vocea încă nu i se maturizase complet; iar ea Clothilde, era o femeie de douăzeci şi cinci de ani cu care dacă schimbase cîteva cuvinte. Îndoi hîrtia, o puse în buzunar şi privi mult timp, gînditor şoseaua, traficul maşinilor ce se scurgeau spre Cleveland. Apoi începu să muşte din sandvişul cu şuncă, lăptuci şi roşii, înecate în maioneză.

Ştia că în noaptea aceasta nu se va duce la lac, din cauza unei puicuţe oarecare, mai în vîrstă

decît el.

II

„River Five” interpreta, cu Rudolph ca solist la trompetă, un cor din „Timpul tău este şi al meu”. Rudolph îşi dădea toată silinţa să iasă în evidenţă, căci în seara aceasta Julie se afla acolo; şedea singură la o masă, privindu-l şi ascultîndu-l. Din formaţia de jaz pe care o conducea Rudolph mai făceau parte Kessler la contrabas, Westerman la saxofon, Darley la baterie şi Flannery la clarinet şi toţi cinci erau din Port Philip, oraş pe malul rîului Hudson. De aceea Rudolph botezase formaţia sa „Rîul Cinci”, considerînd că numele acesta are o rezonanţă artistică şi totodată

profesionistă.

Obţinuseră un angajament pe trei săptămîni într-un local situat la marginea drumului, în afara oraşului. Localul, o baracă uriaşă cu firma „La Jack şi Bell”, se cutremura din încheieturi, în ritmul tropăielilor dansatorilor, înăuntru se aflau un bar lung şi o mulţime de măsuţe, iar majoritatea celor prezenţi bea bere. Îmbrăcămintea participanţilor era uşoară şi nepretenţioasă. Băieţii purtau tricouri-sport, iar cele mai multe fete îmbrăcaseră pantaloni. Grupuri de fete neînsoţite soseau şi aşteptau să fie invitate la dans sau dansau între ele. Nu era Pşaza, nici Strada a 52-a, dar încasările erau mulţumitoare.

Rudolph se bucură văzînd că, în timp ce el cînta, Julie clătinase capul în semn de refuz cînd un băiat în jachetă şi cu cravată la cămaşă – evident un elev de la cursul pregătitor – se înclinase în faţa ei, invitînd-o la dans. Julie căpătase de la părinţii ei permisiunea să rămînă mai tîrziu cu Rudolph în această sîmbătă seara, pentru că aveau încredere în el; Rudolph fusese ursit din naştere să placă – pe bună dreptate – părinţilor cu fete, lucru care nu era lipsit de importanţă. Căci dacă fiica lor ar fi dat peste unul din băieţii aceia care obişnuiau să bea şi se pricep să zăpăcească fetele pe ringul de dans cu giugiuleala şi limbajul lor şmecheresc, nu se ştie ce belea ar fi căzut pe capul ei.

De aceea gestul Juliei – acea simplă clătinare a capului – echivala cu o promisiune, cu o legătură

între ei doi la fel de solidă ca un inel de logodnă.

Rudolph lansă cele trei note distincte, semnalizînd pauza de cincisprezece minute, puse trompeta la o parte şi-i lăcu semn fetei să iasă cu el afară, ca să respire o gură de aer proaspăt. Toate ferestrele erau deschise şi cu toate acestea în interiorul barăcii domnea o zăpuşeală umedă de parcă

ai fi fost în centrul Congoului.

102

Se plimbau, ţinîndu-se de mînă, pe sub şirul de copaci unde fuseseră parcate automobilele.

Mîna ei uscată, caldă, moale stîrnea o undă de dragoste în inima lui; nu îţi venea să crezi ce multitudine de senzaţii complexe poate declanşa în trup strîngerea de mînă a unei fete.

— Cînd cîntai solo-ul, spuse Julie, tremuram şi mă chirceam în mine, ca o stridie pe care s-a picurat lămîie.