— El de unde a aflat?

„Ei bine, de ce să nu-i spun? îşi zise Rudolph. Ea a vrut-o!” Gelozia şi ruşinea resimţite pentru ea îl îndemnau să nu o cruţe, să o rănească.

— A fost pe deal şi te-a văzut, prin fereastră, în locuinţa lui Boylan, îi destăinui el.

— Şi ce a văzut?

— Pe Boylan. În pielea goală.

— Atunci a cam ratat spectacolul, rîse Gretchen, un rîs metalic, cinic. Nu prea ai ce admira la Teddy Boylan. A avut măcar norocul să mă vadă şi pe mine goală?

— Nu.

94

— Păcat. Merita. Măcar pentru efortul de a se fi ţinut după mine. Rudolph distingea o anumită duritate în vocea ei, o dorinţă de a se autoflagela, pe care nu le sesizase înainte. Cum de şi-a dat seama că-s şi eu acolo? se interesă ea.

— Boylan a strigat în sus, pe scări, dacă să-ţi aducă acolo paharul cu whisky.

— O, în noaptea aceea! îşi aminti ea. A fost o noapte grozavă! O să-ţi povestesc eu, cîndva.

Apoi, sesizînd sentimentele ce se reflectau pe chipul fratelui său: Nu te mai zbuciuma! Surioarele au obiceiul să crească şi să iasă cu bărbaţii.

— Dar... cu Boylan!... Cu sfrijitul ăla bătrîn! exclamă Rudolph cu disperată amărăciune.

— Nu-i chiar bătrîn... şi nici sfrijit, îl asigură Gretchen.

— Ţi-a plăcut de el! constată Rudolph pe ton acuzator.

— Mi-a plăcut cu el, preciză ea şi chipul îi deveni foarte serios. Mi-a plăcut mai mult decît orice altă plăcere cunoscută pe lume!

— Atunci de ce fugi?

— Pentru că dacă mai rămîn aici mă mărit cu el pînă la urmă, iar Boylan nu-i omul potrivit pentru surioara ta pură şi frumoasă. E complicat, nu-i aşa? Dar tu, nu cumva ai şi tu ceva încurcături în viaţa ta? Nu cumva nutreşti în piept vreo patimă neagră, păcătoasă, pentru o femeie frumoasă pe care o vizitezi cînd bărbatul ei se află la birou?...

— Nu-ţi bate joc de mine! se ofensă Rudolph.

— Îmi pare rău! îl luă de mînă. Apoi îi făcu semn barmanului. Încă un pahar, ceru ea. Şi în timp ce acesta se ducea să execute comanda, Gretchen continuă. Mami era beată cînd am plecat.

Băuse tot vinul rămas de la ziua ta. Sîngele Mielului! De asta are nevoie familia noastră! Vorbea de parcă ar fi fost vorba de viciile unor străini. Bătrînă ţicnită... Şi beată! M-a făcut tîrfa! Rîse pe înfundate. O ultimă urare drăgăstoasă pentru iubita ei fiică, înainte de a se duce în oraşul cel mare.

Pleacă! Glasul i se înăspri. Fugi pînă nu te schilodesc şi pe tine! Părăseşte casa asta nenorocită, unde nici unul nu are un prieten, unde nimeni nu bate la uşă!

— Nu-s schilod! se apără Rudolph.

— Eşti rece, îngheţat, frăţioare. Rudolph distingea clar ostilitatea din glasul ei. Nu mă

păcăleşti tu pe mine! Eşti preferatul tuturor, toţi te cocoloşesc, dar ţie puţin îţi pasă dacă lumea trăieşte sau piere. Dacă asta nu-i schilodire sufletească, să nu-mi zici pe nume!

Barmanul apăru şi puse în faţa ei paharul cu băutura comandată în care turnă sifon pînă ce îl umplu pe jumătate.

— La naiba! se ridică supărat Rudolph. Dacă asta ţi-e părerea despre mine, înseamnă că nare rost să mă ţin după tine! Tu n-ai nevoie de mine!

— Nu, n-am nevoie! confirmă ea rece.

— Poftim chitanţa pentru bagaj, zise Rudolph şi îi întinse bucăţica de hîrtie.

— Mulţumesc, răspunse ea băţos. Ai făcut o faptă bună pe ziua de azi. Şi eu am făcut una.

Rudolph plecă şi o lăsă pe Gretchen în bar, bîndu-şi al doilea whisky; pe Gretchen cu chipul ei oval, drăguţ, cu pomeţii îmbujoraţi, cu ochii aruncînd scîntei şi gura largă, avidă, frumoasă, flămîndă, amară; pe sora sa care cu inima se afla deja la o mie de kilometri de apartamentul ponosit, situat deasupra brutăriei, departe de părinţi, de fraţi şi de amantul ei, în drum spre marele oraş care devora anual un milion de fete venite să-şi caute norocul.

95

Cu ochii umezi, Rudolph mergea încet spre casă. Aveau dreptate, da, aveau dreptate toţi în ceea ce îl privea, şi fratele şi sora. Aprecierile lor erau corecte. Trebuia să se schimbe! Dar cum să

se schimbe, ce să-şi schimbe? Cromozomii, genele sau zodia?

Cînd ajunse în apropierea străzii Vanderhoff se opri. Nu suporta gîndul de a se înapoia acum acasă. Nu voia să dea ochii cu maică-sa beată, nu voia să-l vadă ge tatăl său cu privirea buimacă, încărcată de ură, ca o boală molipsitoare. Îşi continuă drumul pînă la fluviu. Ultimele licăriri ale asfinţitului se reflectau în apa mişcătoare, iar fluviul – ce se scurgea asemenea oţelului topit –

mirosea ca străfundurile unei pivniţe adînci, răcoroase, săpate în sol calcaros. Se aşeză pe debarcaderul putred, din lemn, lîngă magazia unde tatăl său îşi adăpostea „scoica” şi îşi aruncă

privirile spre malul opus. Zări ceva mişcîndu-se în depărtare pe apă: era chiar bărcuţa tatălui său.

Distingea ramele agitîndu-se în ritm egal, muncind cu înverşunare apa, împotriva curentului.

Îşi aduse aminte că tatăl său omorîse doi oameni la viaţa lui, pe unul cu cuţitul, pe celălalt cu baioneta.

Rudolph îşi simţea sufletul pustiu, iar trupul mortificat. Whisky-ul îi ardea pieptul, iar în gură îi dăinuia un gust amar, de cocleală.

„N-o să uit niciodată aniversarea asta de pomină” îşi zise el.

X

Mary Pease Jordache şedea în sufrageria cuprinsă de umbrele înserării, învăluită de mirosul persistent al gîştei fripte. Şedea fără să-i pese de brambureala din jur şi fără să bage de seamă aroma acrişoară de varză din farfuriile răspîndite în dezordine peste tot, pe masă. „Doi s-au dus, gîndea ea, bătăuşul şi tîrfa. Mi-a rămas Rudolph, numai mie, jubila ea ameţită. De-ar da Dumnezeu o furtună, să-mpingă barca departe, în adîncurile apei, ce zi grozavă ar fi, doamne!”

96

Capitolul 7

I

Un claxon se auzi sunînd în faţa garajului. Tom ieşi din fosă, de sub Fordul la care migălea, ştergîndu-şi mîinile cu o cîrpă şi se duse afară. Un Oldsmobile se oprise la pompă.

— Umple rezervoarele, ceru domnul Herbert, client statornic al staţiei de benzină.

Domnul Herbert era agent de bunuri imobiliare. În această calitate achiziţionase în timpul războiului numeroase terenuri în apropierea garajului, la preţuri derizorii, ca să le vîndă după

încheierea păcii, în perioada de prosperitate şi avînt economic care prevăzuse că va urma. Acuma, după capitularea Japoniei, trecea adesea pe acolo cu automobilul şi cumpăra benzina de care avea nevoie numai de la staţia lui Jordache, pe baza tichetelor de raţionalizare pe care tot acesta i le procurase la preţ de speculă.