—

Bună, răspunse Gretchen, făcînd un uşor gest de a se ridica în picioare. La urma urmei avea în faţă un căpitan.

— Presupun că eşti actriţă, se interesă el.

— Mă străduiesc, răspunse cu modestie Gretchen.

— Păcătoasă meserie, ca să-l citez pe Shakespeare.

— Nu face pe grozavul, Willie, îl temperă Mary Jane.

— Ai să fii o soţie şi o mamă bună fericind un bărbat oarecare, domnişoară Jordache. Păcat că nu te-am întîlnit mai devreme, îşi exprimă regretul Willie.

—

De-abia a sosit în oraş, interveni Marz Jane, înainte ca Gretchen, sa poata răspunde.

O prevenea sa nu se ambaleze la discuţie? Era geloasă?

—

Aha, fetele tocmai au sosit în marele oraş, exclamă Abbott prefăcîndu-se mirat. Apoi, pe neaşteptate: Mă laşi să mă aşez în poala ta?, o întrebă pe Gretchen.

— Willie! îl admonestă Mary Jane.

Dar Gretchem rîse, iar Abbott rîse şi el. Avea dinţi mici, perfect aliniaţi şi foarte albi.

— Ştii, se explică el, mama nu m-a alintat suficient cînd eram mic.

Uşa biroului se deschise şi domnisoara Saunders se ivi în prag, anunţînd:

— Domnişoară Jordache, domnul Nichols vă primeşte chiar acum.

Gretchen se ridică, surprinsă că domnişoara Saunders îi reţinuse numele deşi, era de-abia a treia oară că venise acolo şi nu vorbise niciodată cu domnul Nichols. Începu să-şi netezească, nervoasă, cutele rochiei, pe cînd domnişoara Saunders îi ţinea deschisă uşa batantă a grilajului care despărţea secretariatul, propriu-zis de sala de aşteptare.

—

Să-i ceri o mie de dolari pe săptămînă şi zece la sută din încasări, se grăbi Abbott să

o sfătuiască pe Gretchen.

Şi cînd Gretchen se îndreptă spre biroul lui Nichols, domnişoara Saunders îi anunţă pe cei care mai aşteptau:

—

Toţi ceilalţi, vă rog să plecaţi. Exact peste cinspreyece minute domnul Nichols are un dejun de afaceri.

— Bestia!, exclamă furioasă actriţa cu etolă,

interpreta rolurilor de caracter.

– Întîmplător eu lucrez aici, îi atrase atenţia domnişoara Saunders.

În inima lui Gretchen se învălmăşea un amalgam de sentimente confuze: plăcere şi teamă, la perspectiva probei care bănuia că o aştepta înainte de a fi angajată; vinovăţie pentru că o alesese pe ea, respingîndu-le pe celelalte; frustrare pentru că Mary Jane va pleca însoţită de Abbott. Văzduhul Berlinului ciuruit de antiaeriană!

— Ne vedem mai tîrziu, zise Mary Jane. Dar nu preciză unde.

Abbott nu spuse nimic.

Încăperea în care intră Gretchen era ceva mai mare decît anticamera. Pereţii goi, biroul plin cu teancuri de manuscrise dramatice legate în imitaţie de piele, cele trei fotolii de lemn cu tapiţeria gălbejită şi geamurile prăfuite, toate lăsau impresia unui negoţ departe de a fi înfloritor şi a unui om de afaceri care întîmpină dificultăţi cu plata chiriei la fiecare zi-întîi a lunii.

112

Cînd Gretchen păşi în birou, Nichols se ridică în picioare.

— E amabil din partea dumitale că ai venit, domnişoară Jordache, zise Nichols indicînd cu mîna un fotoliu din faţa biroului şi aşteptînd ca fata să se aşeze înainte de a-şi relua locul. O privi îndelung, cercetător, fără a rosti un cuvînt, studiind-o cu aerul unui expert căruia i s-a oferit spre cumpărare o pînză cu semnătura dubioasă.

Încordarea nervoasă care pusese stăpînire pe Gretchen devenise atît de puternică încît îi era frică să nu o trădeze tremurul genunchilor.

— Presupun, apucă ea taurul de coarne, că vreţi să ştiţi ce experienţă posed. Cum să vă

spun, nu am cine ştie ce...

— Nu, o întrerupse Nichols. Deocamdată ne putem lipsi de experienţă. Ca să fiu sincer, domnişoară Jordache, rolul pe care intenţionez să ţi-l încredinţez e cam absurd. Clătină capul, copleşit parcă de tristeţe pentru ca profesia îl silea la fapte atît de groteşti. Spune-mi, ai avea ceva împotrivă să joci în costum de baie? Mai precis, în trei costume diferite de baie?

— Cred..., începu Gretchen şi rîse uşor, fără convingere. Depinde. Ce tîmpită! Depinde de ce? De dimensiunea costumului de baie, sau a rolului, ori a pieptului ei? Gîndul îi fugi la mama sa care, din fericire, nu se ducea niciodată la teatru.

— La drept vorbind nu-i chiar un rol, deveni şi mai precis Nichols. Fata traversează scena de trei ori, o dată în fiecare act şi de fiecare dată în alt costum. Acţiunea se desfăşoară la un club situat pe malul mării.

— Înţeleg, zise Gretchen, înciudîndu-se pe Nichols pentru că din cauza lui o lăsase pe Maiy Jane să plece cu Willie Abbott. Căpitanul, căpitanul... Şase milioane de oameni... Urcă-te în ascensor şi practic eşti pierdut! Doar ca să te plimbi pe scenă... goală, în mod practic!

— Fata reprezintă un simbol. Cel puţin aşa pretinde autorul. Tinereţe şi frumuseţe senzuală... Misterul feminin... Carnea cea efemeră, supusă vicisitudinilor timpului implacabil. Îl citez pe dramaturg. Pe cînd ea traversează scena orice bărbat trebuie să regrete în sinea sa:

„Doamne, de ce-s căsătorit?” Am citat în continuare. Apropo, ai costum de baie?

— Eu... Cred că am, dădu din cap Gretchen, nemulţumită de sine. Da, desigur.

— Ai putea veni la Belasco, la cinci după-amiază? Autorul şi regizorul vor fi acolo.

— La cinci, acceptă Gretchen.

Adio Stanislavski! Simţea că începe să roşească. De ce avea atîtea scrupule? Treaba-i treabă!

— Eşti foarte amabilă, se ridică în picioare Nichols.

Gretchen se sculă şi ea. Nichols o însoţi şi îi deschise uşa. Anticamera era goală. Doar domnişoara Saunders îşi continua tirul.

— Te rog să mă scuzi, murmură vag Nichols şi se înapoie în biroul său.