Îi părea rău că pleacă fără să-şi ia rămas bun de la Rudolph, dar se întuneca şi nu voia să
ajungă după miezul nopţii la New York. Nu avea idee unde s-ar putea adăposti în marele oraş, poate la YWCA10 sau altundeva. Existau fete care şi-au petrecut prima noapte la New York în locuri şi mai nepotrivite.
Îşi roti privirile, fără emoţie, prin camera răscolită şi golită. Se despărţea, fără urmă de regret, de odaia în care locuise atîţia ani.
Luă plicul din care scosese banii şi îl aşeză în mijlocul patului, să sară în ochi.
Tîrî geamantanul, cu chiu cu vai, în antreu. Mama continua să şadă la masă, fumînd în tăcere, cu ochii pironiţi pe perete. Rămăşiţele prînzului – scheletul gîştei, varza rece, găluştele înecate în grăsimea sleită, serveţelete pătate – zăceau împrăştiate pe toată suprafaţa mesei.
— Mami, am impresia că astăzi e ziua despărţirilor, rupse tăcerea Gretchen intrînd în sufragerie. Mi-am pregătit valiza. Plec şi eu.
Mama îşi întoarse spre ea ochii tulburi.
— Pleacă, du-te la ibovnicul tău! îi răspunse cu voce răguşită. Vocabularul folosit de ea pentru a-şi ocărî fiica data de la începutul secolului. Băuse tot vinul rămas şi se îmbătase. Gretchen o vedea pentru prima oară în halul acesta şi îi venea să rîdă.
— Nu mă duc la nici un bărbat, încercă ea să-şi lămurească mama. Am fost concediată şi mă duc la New York să-mi caut serviciu. O să vă scriu după ce mă instalez.
— Curvă! fu răspunsul mamei.
Gretchen simţi că se încrîncenează. Cine mai folosea astfel de cuvinte în 1945? Maică-sa era ridicolă. Se stăpîni şi se sili să o sărute pe obraz: pielea aspră, tăbăcită parcă, îi zgîrie buzele.
— Sărut făţarnic! Pumnal pitit între trandafiri!
„Doamne! Ce cărţi o fi citit, oare, ca fată?” Şi în timp ce o ţintuia cu privirile pe fiică, îndepărtă cu dosul palmei – gest mecanic care îi intrase în obişnuinţă încă de la vîrsta de douăzeci şi unu de ani – o şuviţă rebelă de păr ce îi cădea pe frunte. Lui Gretchen îi trecu prin cap ideea că
mama se născuse bătrînă şi că din pricina aceasta multe trebuiau să-i fie iertate şi trecute cu vederea.
Şovăi o clipă, căutînd în inima sa un strop de afecţiune pentru această femeie turmentată care încremenise în faţa mesei vraişte, învăluită în norii deşi de fum ai ţigărilor fumate.
— Gîscă! Cine mănîncă gîscă! vorbi ea cu dispreţ.
Gretchen clătină capul cu lehamite şi ieşi în micul culoar. Apucă valiza şi se chinui cu ea pe scări, în jos. Deschise apoi uşa şi o împinse afară, peste prag, în stradă. Soarele tocmai dispărea la apus, iar umbrele căpătau nuanţe violet şi indigo. Cînd se aplecă să apuce mînerul valizei, se aprinseră lămpile de pe stradă – lumina lor gălbuie, palidă, prematură şi nefolositoare încă. Atunci îl zări pe Rudolph care se apropia părînd grăbit. Era singur. Gretchen lăsă valiza şi îl aşteptă, privindu-l. Se bucura constatînd ce bine îi venea sacoul şi se felicita că i-l cumpărase.
Cînd o văzu Rudolph începu să alerge spre ea.
— Unde te duci? o întrebă el.
— La New York. Vii şi tu?
10 “Young Women’s Christian Association” – “Asociaţia Creştină a Tinerelor Femei“ – instituţie de binefacere şi protejare a fetelor şi a femeilor singure.
92
— Tare-aş dori.
— Eşti drăguţ să ajuţi o domnişoară să facă rost de un taxi?
— Vreau să-ţi vorbesc.
— Nu aici, răspunse ea privind spre vitrina brutăriei. Vreau să fug de aici.
— Da, îşi exprimă acordul Rudolph, apucînd valiza. De bună seamă nu-i locul potrivit de discuţie.
Porniră în josul străzii în căutarea unui taxi. „Adio, adio!” fredona Gretchen în gînd trecînd pe lîngă firme şi magazine cu nume familiare. Adio „Garajul Clancy”, adio „Spălătoria manuală
Soriano”, adio „Măcelăria Fenelli”, adio „Vopsele şi fierărie Wharton”, adio „Drugstore Bolton”, adio „Salonul de frizerie Bruno”, adio „Magazinul de legume şi fructe Jardino”. Melodia îi pulsa ritm şi voioşie în suflet, făcînd-o să tresalte de bucurie în timp ce păşea cu vioiciune alături de fratele ei; dar – pe undeva – simţea o uşoară strîngere de inimă. Nu te desparţi fără părere de rău de locul unde ai trăit nouăsprezece ani.
Două blocuri mai la vale întîlniră un taxi care îi duse la gară. Şi în timp ce Gretchen îşi procura, la ghişeu, biletul de drum, Rudolph cugeta: „Îmi petrec a optsprezecea aniversare prin gările Căilor Ferate Centrale ale New Yorkului, însoţindu-i şi luîndu-mi rămas bun de la ai mei”.
Nu îşi putea stăpîni un anumit sentiment de ciudă plină de invidie faţă de sora sa, sesizînd dezinvoltura din mişcările ei, precum şi scînteile de fericire ce îi scăpărau în ochi. La urma urmei nu doar căminul şi-l abandona Gretchen, ci îl părăsea şi pe el. Acum, după ce aflase că avusese relaţii cu un bărbat, parcă se îndepărtase de ea. „ Dă- i pace, să se reguleze în voie”. Trebuia să găsească un vocabular care să nu zgîrie urechea, să sune mai melodios.
Gretchen îl readuse la realitate, trăgîndu-l uşor de mînecă.
— O să se scurgă mai bine de o jumătate de oră pînă ce o să tragă trenul la peron. Tare aş
bea ceva. Să sărbătorim evenimentul. Lasă valiza la magazia de bagaje şi hai să mergem peste drum, la „Port Philip's House”, propuse ea.
— Costă zece cenţi, mai bine îl iau cu noi, se oferi Rudolph, apucînd valiza.
— Lasă, măcar o dată să ne respectăm, rîse Gretchen. Să risipim gologanii, să spulberăm moştenirea.
În timp ce aştepta să i se înmîneze chitanţa pentru bagajul depus, Rudolph se întrebă dacă
sora sa nu depăşise măsura băuturii în după-amiaza aceea.
Cu excepţia a doi soldaţi care şedeau în apropierea uşii şi priveau mohorîţi la paharele cu bere de pe masă, barul de la „Port Philip's House” nu avea alţi clienţi. Prin geamul salonului în penumbră, unde domnea o răcoare plăcută, se vedea gara cu luminile aprinse pentru a risipi umbrele amurgului care începea să se întindă. Rudolph şi Gretchen aleseră o masă din fundul salonului, iar cînd sosi barmanul, ştergîndu-şi zelos mîinile de şorţ, Gretchen comandă cu dezinvoltură:
— Două pahare cu „Black & White”, te rog. Şi sifon.
