Barmanul nu îi întrebă pe cei doi tineri dacă au vîrsta regulamentară de optsprezece ani.
Gretchen i se adresase cu asemenea aplomb, încît ai fi crezut că toată viaţa ei nu făcuse altceva decît să bea prin baruri. De fapt, Rudolph ar fi preferat un pahar de coke; după-amiaza aceea fusese prea plină de evenimente.
Gretchen îl mîngîie, cu două degete, pe obraz.
93
— Nu fi aşa de posomorit, doar e ziua ta, îi aminti ea.
— Da. Aşa e, încuviinţă Rudolph.
— De ce l-a expediat tata pe Tommy? întrebă Gretchen.
— Nu ştiu, n-au vrut să-mi spună. E ceva în legătură cu familia Tinker. Dar Tommy l-a lovit pe tati... Asta ştiu!
— Doamne! exclamă uşor Gretchen. Teribilă zi, nu-i aşa?
— Nici o îndoială, îşi exprimă acordul Rudolph. Iar în gînd, aducîndu-şi aminte ce îi spusese Tom despre ea, îşi zise că a fost o zi şi mai teribilă decît îşi închipuia sora sa.
Barmanul se înfăţişă cu cele două pahare în care se vedea lichidul gălbui şi cu sifonul.
— Nu prea mult sifon, te rog, îi ceru Gretchen.
Barmanul se conformă turnînd puţină apă gazoasă, apoi, cu sticla de sifon îndreptată spre paharul lui Rudolph, îl întrebă:
— Dumneavoastră?
— La fel, ceru şi Rudolph cu aerul degajat al unui tînăr de optsprezece ani.
Gretchen ridică paharul.
— Să bem, închină ea, pentru podoaba societăţii din Port Philip, pentru familia Jordache.
Băură. Rudolph nu căpătase încă gust pentru scotch. Gretchen sorbi cu sete, parcă voia să-şi golească iute primul pahar, ca să aibă timp să mai bea unul înainte de plecarea trenului.
— Ce familie, Doamne! clătină ea din cap. Faimoasa colecţie de momîi autentice Jordache.
De ce nu urci în tren, acum, cu mine, să mergem împreună la New York?
— Ştii bine că nu pot, răspunse cu regret Rudolp
— Şi eu credeam că nu-s în stare, dar uite că totuşi plec.
— De ce?
— Cum de ce?
— De ce pleci? Ce s-a întîmplat?
— O mulţime de lucruri, răspunse ea vag, mai luînd o gură de whisky. În primul rînd e vorba de un bărbat. Îi înfruntă privirea. Un bărbat care vrea să mă ia în căsătorie, preciză ea.
— Cine? Boylan? întrebă abrupt Rudolph.
Ochii fetei se dilatară şi se întunecară în tonalitatea sumbră a salonului.
— De unde ştii? întrebă Gretchen intrigată.
— Mi-a spus Tommy.
— El de unde a aflat?
„Ei bine, de ce să nu-i spun? îşi zise Rudolph. Ea a vrut-o!” Gelozia şi ruşinea resimţite pentru ea îl îndemnau să nu o cruţe, să o rănească.
— A fost pe deal şi te-a văzut, prin fereastră, în locuinţa lui Boylan, îi destăinui el.
— Şi ce a văzut?
— Pe Boylan. În pielea goală.
— Atunci a cam ratat spectacolul, rîse Gretchen, un rîs metalic, cinic. Nu prea ai ce admira la Teddy Boylan. A avut măcar norocul să mă vadă şi pe mine goală?
— Nu.
94
— Păcat. Merita. Măcar pentru efortul de a se fi ţinut după mine. Rudolph distingea o anumită duritate în vocea ei, o dorinţă de a se autoflagela, pe care nu le sesizase înainte. Cum de şi-a dat seama că-s şi eu acolo? se interesă ea.
— Boylan a strigat în sus, pe scări, dacă să-ţi aducă acolo paharul cu whisky.
