— Am vrut să te necăjesc, Ethel, spuse el. Ethel avea un costum alb, Edna unul albastru.
Din prima clipă am ştiut că eşti tu, minţi el.
— Ca recompensă că ai ghicit, dă-mi trei galoane de benzină, ceru ea.
— N-a fost nevoie să ghicesc, te-am păstrat în simţuri, continuă Tom să mintă cu neruşinare.
— Sînt sigură, acceptă ea cu convingere. Privi în jur, se uită prin garaj şi strîmbă din nas.
Ce loc tîmpit, comentă ea fără sfială. Un băiat ca tine ar putea găsi un loc de muncă mai bun, dacă
ar căuta. Măcar într-un birou.
Cînd o văzuse prima oară, Tom pretinsese că are nouăsprezece ani şi că a absolvit liceul.
Fata catadicsise să-i vorbească abia după ce, într-o sîmbătă după-amiază, Tom făcuse – timp de cinsprezece minute – o demonstraţie de sărituri de la trambulina lacului.
— Îmi place aici. Eu nu-s făcut să mă închid în birou, răspunse el.
— Mie-mi spui? chicoti ea cu subînţeles.
Se regulaseră sub cerul liber, în pădure, pe o pătură pe care o avea în portbagajul automobilului. Nu o iertase nici pe sora ei, Edna, pe care o regulase în acelaşi loc, pe aceeaşi pătură, 100
dar fireşte în altă noapte. De bună seamă gemenele aveau simţul de familie dezvoltat şi nu pregetau să împartă între ele ceva bun. Tom nu ştia cum va proceda cu ele la iarnă cînd se va aşterne zăpada.
Înşurubă capacul rezervorului şi ridică acoperişul maşinii. Ethel îi dădu un dolar, dar nu şi tichetul de raţie.
— Hei, unde-i tichetul? întrebă el.
— Surpriză! Surpriză! Mi s-au terminat! răspunse ea.
— Trebuie să-mi dai, insistă el. Fata făcu pe bosumflata.
— Nu ţii deloc la mine! Crezi că Antoniu i-a cerut Cleopatrei tichet de raţie...
— Ea n-a cumpărat benzină de la el, replică Tom.
— Ei şi? Tatăl meu cumpără tichetele de la unchiul tău. Adică le mută dintr-un buzunar în celălalt. E război...
— S-a terminat.
— De-abia.
— Bine, acceptă Tom. Pentru că eşti aşa de frumoasă...
— Mai frumoasă decît Edna?
— Incomparabil!
— Am să-i spun ce mi-ai spus!
— De ce? protestă Tom. N-are rost să-i necăjeşti degeaba pe oameni.
Nu îi surîdea ideea de a-şi reduce la jumatate haremul din cauza unei indiscreţii.
— Crezi că putem, acum, în garaj? tatonă ea terenul.
— Ai răbdare pînă la noapte, Cleopatro! o potoli Tom.
Fata chicoti veselă.
— Îmi place să încerc imediat ceea ce îmi trăsneşte prin cap. Ai cheia?
— O pot avea.
Acum Tom ştia care va fi soluţia în timpul iernii.
— Încuie şandramaua şi hai cu mine la lac. Ştiu eu un loc unde ne putem scalda în pielea goală, îl ispiti fata de la volanul maşinii unduindu-se ademenitor pe scaunul cu pielea plesnită.
Tom se minuna cum de pot fi atît de rele de muscă aceste două surori şi se întreba oare ce-or fi gîndind tatăl şi mama lor cînd pornesc cu fetele la biserica, duminică dimineaţa.
— Eu sînt muncitor, zise Tom. Eu sînt necesar industriei. De aia n-am fost înrolat în armată.
— Păcat că nu eşti căpitan,, regretă Ethel. Mi-ar fi plăcut să dezbrac un căpitan, să-i desfac bumpii de alamă, unul cîte unul.
— Şterge-o pînă nu revine unchiul şi mă ia la rost de ce nu ţi-am luat tichetul de benzină, o expedie Tom pe fată.
— Unde ne întîlnim diseară? întrebă ea pornind motorul.
