cerem telefonic să ni-l trimită prin curier special.

— Prezenţa tinerelor doamne contravine regulamentului nostru, spuse vocea.

— De cînd? începu să se înfurie Willie. Magherniţa asta e cunoscută şi răscunoscută de aici şi pînă la Bangkok ca o speluncă de proxeneţi, dame, cartofori, colportori de droguri şi tăinuitori de hoţi. Un poliţist cinstit ar umple un cimitir cu clienţii voştri!

— S-a schimbat administraţia, continuă impasibilă vocea funcţionarului de la recepţie.

Acum aparţinem unei reţele binecunoscute şi respectabile de hoteluri, iar noua conducere are ambiţia să schimbe în bine imaginea întreprinderii noastre. Dacă în cinci minute nu pleacă doamna, voi fi silit să urc la dvs.!

Gretchen coborîse deja din pat şi îşi trăgea pe ea chiloţii.

— Nu! o rugă Willie. Gretchen îi zîmbi cu gingăşie.

122

— Du-te-n mă-ta, Jack! scrîşni Willie în telefon şi trînti receptorul. Apoi începu să tragă cu înverşunare de şireturile corsetului. Să te mai duci la război pentru ticăloşii ăştia! Drept mulţumire nu găseşti nici măcar o cameră în tot oraşul ăsta nenorocit, nici pe bani şi nici pe altceva!

Gretchen rîse. Willie o privi stăruitor, o clipă, apoi izbucni în hohote sănătoase de ris.

— Pentru Dumnezeu! o imploră el. Data viitoare să nu mai uiţi acasă certificatul!

Străbătură sala braţ la braţ, semeţi şi sfidători, prefăcîndu-se că nu se recunosc învinşi.

Jumătate din cei ce populau holul hotelului semănau a detectivi particulari şi nu era posibil să-şi dea seama care dintre ei era posesorul vocii de la telefon. În inimile lor nu voiau să se despartă, aşa că

merseră pe Broadway, la taraba lui Nedick, şi băură cîteva pahare de oranjadă cu vag iz de tropice din emisfera nordică. Apoi îşi continuară drumul pe Strada a 42-a şi intrară într-un cinematograf unde filmul rula nonstop toată noaptea. Se aşezară printre epave umane, suferinzi de insomnie, pervertiţi sexuali, soldaţi care aşteptau autobuzul şi văzură „ Pădurea împietrită” în care Humphrey Bogart interpreta rolul lui Duke Mantee. La sfîrşitul filmului inimile tot nu îi lăsau să se despartă, aşa că el o însoţi, pe jos, pînă la Y.W.C.A. Păşeau printre blocurile masive, tăcute, asemănătoare unor cetăţi înfrînte şi cucerite.

Se crăpa de ziuă cind se sărutară în faţa căminului de fete. Willie privi cu ură clădirea sumbră şi mătăhăloasă, la intrarea căreia un bec lumina calea cea dreaptă spre culcuşul tinerelor virtuoase ce reveneau din oraş la ore tîrzii.

— Crezi, oare, o întrebă Willie, că în toată istoria acestei glorioase instituţii, a avut vreuna din fete şansa să fie regulată?

— Mă îndoiesc, răspunse ea.

— Te ia cu fiori pe şira spinării, nu-i aşa? Don Juan sau „amantul cu corset”. Sau mai bine spune-mi că-s un nătărău! zise Willie posomorit şi cu năduf.

— Nu pune la inimă, mai sînt şi alte nopţi, încercă Gretchen să-l consoleze.

— De pildă, care?

— Cea care urmează, zise ea.

— Cea care urmează, o îngînă el. Peste zi, treacă-meargă, o să mă amăgesc preocupîndu-mă

de vreo treabă mai importantă ca, de exemplu, căutarea unei camere la un hotel, oricît de departe ar fi, în Coney Island, Babylon sau Pelham Bay. Pînă la urmă o să găsesc eu una. Pentru doamna şi domnul căpitan Abbott. Să iei cu tine o valiză pe care să o umpli cu exemplare vechi din Time.

Pentru cazul că ne-om plictisi şi ne-o veni cheful să citim.

Un ultim sărut şi plecă, mic, înfrînt, în lumina proaspătă a zorilor. Spre norocul său, în noaptea aceea umblase în uniformă. Altminteri, în haine civile, se îndoia că vreun slujbaş de la oricare hotel l-ar fi crezut că la vîrsta pe care o arăta poate să fie căsătorit.

După ce nu îl mai văzu, Gretchen urcă scările şi intră sfioasă în Y.W.C.A. Bătrîna cerberă

de la poartă rînji la ea cu subînţeles deşucheat. Gretchen luă cheia şi îi ură „noapte bună”, ca şi cînd lumina zorilor care se strecura prin ferestre era o iluzie optică.

123

Capitolul 8

I

Clothilde îi spăla părul. Tom şedea întins în cada din baia unchiului Harold şi a mătuşii Elsa, cufundat în apa din care ieşeau aburi şi moţăia cu ochii închişi, ca un animal tînăr care se desfată pe stînca încălzită de razele fierbinţi ale soarelui. Unchiul Harold cu soţia şi cele două fiice plecaseră la Saratoga pentru a-şi petrece vacanţa anuală de două săptămîni, lăsînd casa în grija lui Tom şi a Clothildei. Fiind duminică, garajul era închis. În depărtare se auzea dangătul clopotului de la biserică.

Fata îi fricţiona capul cu degete îndemînatice, îi masa ceafa înconjurată de clăbuci parfumaţi.

Clothilde cumpărase de la drugstore, din banii ei, un săpun fin cu aromă de lemn de santal. Însă

înainte de înapoierea unchiului Harold va trebui din nou să recurgă la săpunul obişnuit, Tvory”, de cinci cenţi bucata. Altminteri, simţind parfumul de santal, unchiul Harold ar intra la bănuieli.

— Acuma mă apuc să ţi-l clătesc, Tommy, îl preveni Clothilde. Tom se lăsă să alunece pe spate pînă intră cu fruntea sub apă, în timp ce ea îi clătea părul de spumă. Tom ieşi pufăind din apă.

— Acum unghiile, zise fata.

Înghenunchease lîngă cadă şi, cu periuţa specială, freca unsoarea negricioasă care îi pătrunsese în pielea mîinii şi sub unghii. Clothilde era goală, iar părul ei negru se revărsa în cascadă

peste sînii plini şi cam lăsaţi. Nici îngenuncheată, în poziţia aceasta umilă, nu semăna a servitoare.

Verigheta îi sclipea prin spuma deasă de săpun. Turnă apă din nou şi mîinile lui apărură curate, cu pielea înroşită – din cauza frecatului – şi cu unghiile trandafirii.

— Acuma să ne ocupăm de restul, decretă Clothilde aşezînd periuţa pe marginea căzii, după

ce îl examinase atentă.

Ascultător, Tom se ridică în picioare, în cadă. Fata se ridică şi ea şi începu să-l săpunească

din nou; avea şolduri generoase, coapse ferme şi pulpe puternice. Pielea negricioasă, nasul cam turtit, pomeţii ascuţiţi ai obrajilor şi părul lung, lins, o făceau să semene cu indiencele pe care Tom le văzuse în ilustraţiile din cărţile de istorie primindu-i cu ospitalitate, în pădure, pe primii colonişti albi. Pe braţul ei drept se vedea o cicatrice zimţată, în formă de semilună. Bărbatul ei o lovise de mult, în Canada, cu o bucată de cărbune încins. Dar nu îi făcea plăcere nici să-şi amintească, nici să

vorbească despre aceasta. Cînd o privea, Tom se simţea cuprins de un sentiment ciudat: un nod i se punea în gît şi nu îşi dădea seama dacă îi vine să rîdă sau să plîngă.

Mîini materne îl mîngîiau gingaş şi drăgăstos, cu gesturi nematerne. Între fesele lui rotunde se afla toboganul alunecos de spumă parfumată, între coapse – făgăduinţe; şi o întreagă orchestră în desagi, un burduf de cimpoi şi un flaut. Tot ascultînd răcnetele lansate de patefonul mătuşii Elsa, lui Tom începuse să-i placă Wagner. „În sfîrşit, îl domesticim pe vulpişorul ăsta” spusese tanti Elsa, mîndră de neaşteptatele ei succese culturale.

— Acum picioarele, zise Clothilde.

Tom puse, cu supunere, un picior pe marginea căzii, ca un cal la potcovit. Fata se aplecă, fără să-i pese de părul ei, şi îi săpuni laba piciorului. Apoi i-l şterse cu prosopul, iar gesturile ei 124

exprimau o asemenea evlavie, încît ai fi crezut că lustruieşte argintăria bisericii. Aşa află el că şi picioarele pot fi sursă de plăceri.

Termină de spălat şi al doilea picior, apoi se trase înapoi un pas, privind cercetător trupul tînărului ce sclipea prin aburi.

— Trup de băiat, comentă ea. Semeni cu Sfîntul Sebastian. Dar fără săgeţi.