Se întinse în pat, cu pulpele şi călcîiele strîns lipite şi cu mîinile întinse pe lîngă trup. Willie se aplecă deasupra fetei şi îşi strecură palma între coapsele ei. Avea degete îndemînatice!
— Valea Plăcerilor! oftă el.
— Dezbracă-te! îi porunci ea.
Îl privi cum îşi smulgea cravata, cum îşi descheia cămaşa, cu degete febrile. Cînd şi-o scoase, văzu că purta un corset medical, prins în copci şi şireturi, care îi ajungea pînă aproape de umeri, iar în jos pînă sub betelia pantalonilor. Deci acesta era motivul pentru care stătea atît de ţeapăn căpitanul! Iată cum fusese pedepsit trupul unui tînăr soldat! Am făcut o aterizare forţată şi m- a cam zdruncinat!
— Ai făcut dragoste vreodată cu un băiat în corset? întrebă Willie necăjindu-se cu şireturile.
— Nu îmi amintesc să fi avut prilejul, îi răspunse ea.
— E temporar, o lămuri el. Aparatul îl jena în mod evident. Încă vreo două luni, sau cam pe aici, m-au asigurat cei de la spital. Willie se chinuia mai departe cu şnururile corsetului.
— Să aprind lumina, propuse ea.
— N-aş suporta, refuză el. Brusc sună telefonul.
121
Willie şi Gretchen se priviră fără a schiţa un gest. Poate că dacă nu se mişcau, telefonul se va potoli. Dar ţîrîitul se făcu auzit din nou.
— Cred că e mai bine să răspund, zise el.
— Şi eu cred că e mai bine, încuviinţă ea.
Willie apucă receptorul telefonului aşezat pe noptiera de lîngă capul ei.
— Căpitanul Abbott? Willie ţinea receptorul în aşa fel încît ea auzea limpede. Era o voce tristă de bărbat.
— Da, răspunse Willie.
— Avem impresia că în camera dvs. se află o tînără doamnă. Pronunţa cu patos pluralul maiestăţii din Camera tronului mediteranean!
— Împărtăşesc impresia dvs., dar nu înţeleg ce vreţi, se miră Willie.
— Camera dvs. este pentru o singură persoană, e prevăzută cu un singur pat, se auzi din nou glasul.
— Foarte bine, daţi-mi o cameră pentru două persoane, ceru Willie. Ce număr are?
— Îmi pare rău, toate camerele-s ocupate pînă în noiembrie.|
— Ascultă, Jack. Hai să presupunem amîndoi că am o cameră dublă. Adaugă diferenţa la nota mea de plată.
— Regret, dar nu se poate. Camera 777 este, categoric, pentru o persoană. Aşa că tînăra doamnă trebuie să plece. Îmi pare rău!
— Tînăra doamnă nu locuieşte aici, Jack, preciză Willie, şi deci nu ocupă nimic. Ea doar mă vizitează. Şi, la urma urmelor, e soţia mea.
— Aveţi la dvs. certificatul de căsătorie, căpitane? întrebă glasul.
— Dragă, o întrebă la rîndul său Willie pe Gretchen ţinînd receptorul aproape de gura ei, ai la tine certificatul de căsătorie?
— L-am lăsat acasă, răspunse Gretchen.
— Nu ţi-am spus, dragă, să nu călătoreşti fără certificatul de căsătorie? Vocea sa avea o notă de plictis conjugal.
— Îmi pare rău, dragă, îi răspunse Gretchen cu prefăcută sfiiciune, ca o soţie supusă şi ascultătoare.
— L-a lăsat acasă, vorbi Willie în pîlnia receptorului. Vi-l prezentăm mîine dimineaţă. O să
cerem telefonic să ni-l trimită prin curier special.
— Prezenţa tinerelor doamne contravine regulamentului nostru, spuse vocea.
— De cînd? începu să se înfurie Willie. Magherniţa asta e cunoscută şi răscunoscută de aici şi pînă la Bangkok ca o speluncă de proxeneţi, dame, cartofori, colportori de droguri şi tăinuitori de hoţi. Un poliţist cinstit ar umple un cimitir cu clienţii voştri!
— S-a schimbat administraţia, continuă impasibilă vocea funcţionarului de la recepţie.
Acum aparţinem unei reţele binecunoscute şi respectabile de hoteluri, iar noua conducere are ambiţia să schimbe în bine imaginea întreprinderii noastre. Dacă în cinci minute nu pleacă doamna, voi fi silit să urc la dvs.!
Gretchen coborîse deja din pat şi îşi trăgea pe ea chiloţii.
— Nu! o rugă Willie. Gretchen îi zîmbi cu gingăşie.
122
— Du-te-n mă-ta, Jack! scrîşni Willie în telefon şi trînti receptorul. Apoi începu să tragă cu înverşunare de şireturile corsetului. Să te mai duci la război pentru ticăloşii ăştia! Drept mulţumire nu găseşti nici măcar o cameră în tot oraşul ăsta nenorocit, nici pe bani şi nici pe altceva!
Gretchen rîse. Willie o privi stăruitor, o clipă, apoi izbucni în hohote sănătoase de ris.
