— Mulţumesc, îmi ajunge, răspunse Rudolph aşezîndu-se.

Willie îşi turnă berea într-un pahar deja folosit, după cum dovedea inelul de spumă uscată

din jurul buzei. Willie bea cam multă bere, constată el.

—

Putem discuta deschis, yîmbi Willie maliţios. I-am explicat totul lui Rudz. I-am arătat că numai aparent noi trăim în păcat. I-am spus că ţi-am cerut mîna şi că m-ai refuyat, dar nu pentru mult timp.

Era adevarat. Îi ceruse în repetate rînduri să se mărite cu el; atît de des o pisălogise încît se convinsese de sinceritatea lui.

— I-ai spus şi faptul că eşti căsătorit? Gretchen dorea ca toate amănuntele să-i fie limpezi lui Rudolph.

— I-am spus, o asigură Willie. Eu nu ascund nimic fată de fraţii femeilor pe care le iubesc.

Căsătoria mea a fost un capriciu de tînăr neştiutor, ceva ca un minuscul nor trecător. Rudy e un tînăr istet şi pricepe lucrurile. O să ajungă departe, osă joace la nunta noastră şi o să ne ajute la bătrîneţi.

Gluma lui Willie o făcu pe Gretchen să se simtă jenată. Ea îi vorbise despre familia sa, despre Rudolph, Thomas şi părinţi. Pentru întîia oara însă, el se găsea faţa în faţa cu unul din membrii familiei şi îi era teamă ca, prin atitudinea sa, Willie l-ar putea indispune pe Rudolph.

154

Dar Rudolph nu spuse nimic.

— Ce cauţi la New York, Rudy? interveni Gretchen ca să estompeze eventuala încordare provocată de Willie.

— Am venit cu o ocazie, răspunse Rudolph. Ar fi vrut să-i mai spună ceva, dar îl reţinea prezenţa lui Willie. Avem o scurtă vacanţă de la şcoală.

— Cum merge învăţătură? Gretchen regretă imediat întrebarea. Îi era teama să nu cadă în păcatul celor care, epuizînd subiectele de discuţie, încep să se intereseze de copiii altora pe un ton protector, agasant.

— Bine, închise scurt tema şcolii Rudolph.

—

Rudy, interveni Willie, ce părere ai despre mine dacă ţi-aş fi cumnat?

Rudolph îl privi calm, rece, cîntărindu-l cu ochii săi verzi.

— Nu te cunosc încă, răspunse el.

— Aşa e, Rudy! Să nu-ţi dezvălui prea repede gîndurile, Rudy. Necazul meu e că-s prea sincer, ce mi-e-n guşă şi-n căpuşă.

Îşi turnă din nou bere, nu putea sta locului. În contrast cu el, Rudolph părea cumpănit, stăpîn pe sine. I-am spus lui Rudz că îl iau cu mine diseară la spectacol ca să te vadă. „ Închinare pentru New York”, zise Willie.

— E. o piesa nesărată, se împotrivi Gretchen. Nu îi surîdea perspectiva ca fratele ei sa o vadă plimbîndu-se aproape goală pe scenă în faţa a cîtorva mii de ochi. Aşteaptă pînă capăt rolul Sfintei Ioana.

— Oricum, sînt ocupat, o linişti Rudolph.

— Iar după spectacol l-am invitat la cină, dar el pretinde că are un angajament anterior şi de aceea nu poate accepta invitaţia. Vezi tu ce poţi face cu el. Mie îmi place Rudy, mă simt deja strîns legat de el.

— Poate altă dată, mulţumesc, refuză politicos Rudolph. Gretchen, se adresă surorii sale indicînd sacoşa de la intrare, e ceva pentru tine în ea. Am fost rugat să ţi-o înmînez.

— Ce-i înăuntru? De la cine? Gretchen era intrigată.

— De la unul, Boylan, zise Rudolph.

— O! Gretchen puse mîna pe braţul lui Willie. Cred că mi-ar prii o bere, Willie. Se ridică şi luă sacoşa. Un cadou, nu-i aşa că e drăguţ? zise ea. O puse pe masă şi o deschise. Cînd văzu ce e înăuntru Gretchen îşi dădu seama că se aşteptase la asta. Scoase rochia şi o ţinu în faţa ei. Nu îmi mai aminteam că e aşa de roşie, zise ea calm.

— Sfinte Doamne! exclamă Willie.

Rudolph îi urmărea cu atenţie, se uita cînd la unul cînd la celălalt.

— O reminiscenţă a tinereţii mele depravate, spuse ea şi îl bătu uşurel pe braţ pe fratele ei.

E-n regulă, Rudy, Willie ştie totul despre domnul Boylan, îl linişti ea. Totul.

— O să-l ucid ca pe un cîine, se indignă Willie. Fără să-l avertizez. Regret că mi-am depus pistolul.

— Să o păstrez, Rudy? întrebă Gretchen cu îndoială, fără să-i dea atenţie lui Willie.

— Bineînţeles. Doar dacă socoteşti că îi vine mai bine lui decît ţie...

— Cum de ţi-a dat-o ţie să mi-o aduci? întrebă ea, punînd pe masă rochia.

155

— L-am întîlnit întîmplător, minţi Rudolph. Îl văd din cînd în cînd. Nu i-am dat adresa ta aşa că m-a rugat...

— Spune-i că-i sînt foarte recunoscătoare şi că îmi voi aduce aminte de el cînd voi purta rochia, îi zise Gretchen.

— Îi poţi spune chiar tu, dacă vrei, îi replică Rudolph. El m-a adus cu maşina şi mă aşteaptă

într-un bar din Strada a 8-a.

— De ce n-am merge cu toţii să bem ceva împreună cu porcul ăla? sugeră Willie.

— Nu vreau să-l văd, respinse Gretchen.

— Să-i spun asta? întrebă Rudolph.

— Da.

— Acum plec, zise Rudolph ridicîndu-se în picioare. I-am spus că nu voi întîrzia mult.

Gretchen se sculă şi ea în picioare.

— Nu uita sacoşa, îi atrase atenţia ea.

— Mi-a spus că o poţi păstra.