Rudolph îi urmărea cu atenţie, se uita cînd la unul cînd la celălalt.
— O reminiscenţă a tinereţii mele depravate, spuse ea şi îl bătu uşurel pe braţ pe fratele ei.
E-n regulă, Rudy, Willie ştie totul despre domnul Boylan, îl linişti ea. Totul.
— O să-l ucid ca pe un cîine, se indignă Willie. Fără să-l avertizez. Regret că mi-am depus pistolul.
— Să o păstrez, Rudy? întrebă Gretchen cu îndoială, fără să-i dea atenţie lui Willie.
— Bineînţeles. Doar dacă socoteşti că îi vine mai bine lui decît ţie...
— Cum de ţi-a dat-o ţie să mi-o aduci? întrebă ea, punînd pe masă rochia.
155
— L-am întîlnit întîmplător, minţi Rudolph. Îl văd din cînd în cînd. Nu i-am dat adresa ta aşa că m-a rugat...
— Spune-i că-i sînt foarte recunoscătoare şi că îmi voi aduce aminte de el cînd voi purta rochia, îi zise Gretchen.
— Îi poţi spune chiar tu, dacă vrei, îi replică Rudolph. El m-a adus cu maşina şi mă aşteaptă
într-un bar din Strada a 8-a.
— De ce n-am merge cu toţii să bem ceva împreună cu porcul ăla? sugeră Willie.
— Nu vreau să-l văd, respinse Gretchen.
— Să-i spun asta? întrebă Rudolph.
— Da.
— Acum plec, zise Rudolph ridicîndu-se în picioare. I-am spus că nu voi întîrzia mult.
Gretchen se sculă şi ea în picioare.
— Nu uita sacoşa, îi atrase atenţia ea.
— Mi-a spus că o poţi păstra.
— N-am nevoie, refuză Gretchen întinzîndu-i sacoşa de piele. Rudolph nu se hotăra dacă să
o ia sau nu. Rudy, întreabă Gretchen, îl vezi deseori pe Boylan?
— Cam de două ori pe săptămînă.
— Îţi place de el?
— Nu-mi dau seama. Învăţ multe lucruri de la el.
— Fii atent, îl preveni Gretchen.
— Nu-ţi face griji. Rudolph îi întinse mîna lui Willie. La revedere şi mulţumesc pentru bere, zise el.
Willie îi strînse mîna cu căldură.
— Acuma că ştii unde locuim, mai vino să ne vezi, îl invită Willie. Vorbesc serios.
— Am să vin, promise Rudolph.
— Îmi pare rău că pleci aşa de repede, îl sărută Gretchen.
— Voi reveni la New York, îţi făgăduiesc.
Gretchen îi deschise uşa. Rudolph ezită o clipă, parcă ar fi vrut să-i mai spună ceva, dar renunţă. Făcu un ultim gest de adio cu mîna şi coborî scările, luînd şi sacoşa. Gretchen închise, încet, uşa după el.
— E un băiat drăguţ, fratele tău. Aş fi dorit şi eu să arăt ca el, zise Willie.
— Lasă că eşti destul de chipeş şi tu, îl asigură Gretchen sărutîndu-l. Nu te-am sărutat de secole, se justifică ea.
— Exact de şase ore, preciză Willie. Şi din nou se sărutară.
— Şase ore neîntrerupte! Te rog să fii acasă totdeauna cînd mă înapoiez..
— O să ţin seama de ce mă rogi, îi făgădui Willie. Luă rochia şi o examină cu atenţie, apoi zise, fără legătură: Fratele tău e teribil de matur pentru un băiat de vîrsta lui.
— Poate chiar prea matur, fu de acord Gretchen.
— De ce vorbeşti aşa?
