— Cînd poţi începe să lucrezi aici?

186

— Astăzi. Acum. Am plecat de o săptămînă de la garaj.

— Cît primeai acolo?

— Cincizeci şi cinci pe săptămînă.

— Eu nu-ţi pot da decît treizeci şi cinci. Însă îţi poţi aranja un pat în camera de masaj şi să

dormi aici. Ai să dai o mînă de ajutor şi la spălarea bazinului de înot, la curăţatul saltelelor cu aspiratorul, la controlul echipamentului şi la alte treburi de genul acesta.

— O.K., acceptă băiatul.

— Te-am angajat. Cum te cheamă? întrebă Dominic de-abia acum.

— Thomas Jordache, răspunse băiatul.

— Bagă de seamă, Tom, să nu te bagi în belele, îl sfătui Dominic în încheiere.

Tom se feri de belele timp destul de îndelungat. Era harnic, respectuos şi-n afară de munca sa îndeplinea cu plăcere diferite comisioane pentru Dominic şi membrii clubului. Îşi impusese să

zîmbească şi să se facă plăcut tuturor, mai ales celor vîrstnici. Îi plăcea atmosfera calmă, prietenoasă, din club, iar cînd nu era ocupat în sala de gimnastică prefera să-şi petreacă timpul în salonul de lectură şi jocuri, o cameră înaltă, căptuşită cu plăci de lemn şi mobilată cu fotolii comode de piele. Pe pereţi atîrnau tablouri în ulei reprezentînd peisaje marine din regiunea Boston, din epoca de glorie a corăbiilor cu pînze. Munca nu era pretenţioasă. În desele pauze pe care le avea, Thomas îl asculta pe Dominic depănînd amintiri de pe ring.

Dominic nu se interesa de trecutul lui Tom, dar nici acesta nu catadicsise să-i povestească

nimic despre aventurile sale, despre desele peregrinări pe drumuri, despre hotelurile de ultimă speţă

din Cincinnati, Cleveland şi Chicago, despre staţiile de benzină la care muncise sau despre perioada cînd fusese băiat de serviciu la un hotel din Syracuse. La hotel avea misiunea de a conduce damele la camerele locatarilor şi cîştiga bine. Dar asta dură pînă într-o zi cînd îl luă la bătaie pe un peşte gelos care scosese cuţitul la el, socotind că fetele îi dădeau un bacşiş prea mare pentru serviciile prestate şi pe deasupra îl mai şi giugiuleau, în timpul lor liber, pe tînărul acesta cu faţă de copilaş

nevinovat. Nu îi spusese nimic nici despre beţivanii pe care îi buzunărise şi îi abandonase prin şanţuri, nici despre banii furaţi din camere, mai mult de amorul artei decît pentru că ar fi avut nevoie de ei.

Dominic îl învăţă cum să lovească sacul de antrenament, iar Tom exersa cu multă plăcere şi conştiinciozitate în după-amiezele ploioase cînd sala goală răsuna de buşiturile pumnilor săi. Uneori Dominic îl ajuta încrucişînd mănuşile cu el. Îl învăţă diferite combinaţii, îi arăta cum să-şi folosească dreapta, cum să-şi ferească prin alunecare umerii şi capul de atacul adversarului, cum să

evite loviturile prin eschive în lături şi în jos, nu dîndu-se înapoi. Dominic încă nu avea încredere în Thomas şi pentru a evita orice incident, nu îi permitea să ţină companie pe ring clienţilor clubului.

Dar cînd se întîmplă că unii membri rămaseră fără partener la squash, îl trimise pe Tom, iar acesta învăţă repede şi deveni în cîteva săptămîni un bun jucător. Era iute, agil, nu se supăra cînd pierdea, iar aţunci cînd cîştiga avea grijă să se comporte cu modestie. În felul acesta căpăta bacşişuri care ajungeau pînă la treizeci de dolari pe săptămînă.

Se împrieteni cu bucătarul clubului, îndeosebi ajutîndu-l să stabilească legături trainice şi discrete cu traficanţii de marijuana de la care cumpăra, pentru bucătar, drogul la preţuri rezonabile şi în curînd îşi asigură gratis masa. Se menţinea, cu tact, în afara discuţiilor dintre membri, în 187

majoritate avocaţi, agenţi de bursă, bancheri, funcţionari la linii maritime sau la alte companii comerciale. Învăţă să transmită corect clienţilor mesajele primite la telefon de la soţiile sau amantele acestora fără să pară că înţelege ceva din cuprinsul lor. Nu îi plăcea să bea, iar membrii –

care luau la bar cîte un pahar de whisky după exerciţii – apreciau pozitiv lucrul acesta.

Comportarea lui nu avea nimic premeditat, nu urmărea un ţel anume, pur şi simplu îşi dădea seama că este în folosul său să întreţină relaţii bune cu cetăţenii de vază care patronau clubul.

Rătăcise prea mult, cutreierînd toată America, întîmpinase necazuri cu duiumul, care se încheiau de obicei prin încăierări ce îl aruncau din nou pe drumuri. De aceea viaţa tihnită şi confortabilă, precum şi părerile bune ale membrilor clubului constituiau pentru el un liman binecuvîntat, care deşi nu reprezenta o carieră, ştia acest lucru, îi asigura în perspectivă un an bun. Nu avea ambiţii ieşite din comun. Uneori Dominic făcea aluzii vagi la posibilitatea de a-l angaja cîteva runde, ca amator, pe ring; atunci sentimentele sale de luptător căpătau noi impulsuri. Cînd devenea prea agitat se ducea în centru şi petrecea o noapte cu vreo fată, plătindu-i cu bani cinstiţi servicii cinstite, iar dimineaţa nu avea complicaţii.

Începuse să-i placă Bostonul, măcar tot atît cît îi plăcuseră alte oraşe, deşi nu se plimba prea mult în timpul zilei, căci ştia că exista un mandat de aducere împotriva sa pentru bătaie şi violenţă, ca urmare a celor petrecute în ultima după-amiază la garajul din Brooklyne, cînd maistrul se năpustise asupra lui Tom cu o cheie franceză. Se dusese imediat acasă, îşi adunase catrafusele din camera pe care o închiriase şi părăsise locuinţa după ce mai intii îi spusese proprietăresei că pleacă

în Florida. Trăsese la Y.M.C.A24 şi se dăduse la fund o săptămînă, pînă cînd citise articolul care apăruse în ziar despre Dominic.

Avea preferinţele sale, pe unii membri îi simpatiza, pe alţii în schimb nu îi putea suferi, dar avea grijă să se poarte la fel de politicos şi imparţial cu toţi. Îi ajungeau belelele pe care le avusese pînă atunci. Nu îl interesau amănuntele ce îi priveau pe membrii clubului; desigur, însă, nu putea să

nu-şi formeze unele opinii despre aceştia, mai ales cînd îi vedea goi-puşcă, cu burţile ca nişte poloboace şi spinările însemnate de zgîrieturile făcute de vreo damă cu care petrecuseră noaptea precedentă, sau cînd vedea că se perpelesc punînd prea mult la inimă o partidă de squash pierdută.

În schimb Dominic îi ura în mod egal pe toţi, pentru simplul fapt că aceştia înotau în bani, iar el nu avea deloc. Dominic se născuse şi crescuse la Boston, dar în sufletul lui sălăşluia încă

spiritul ţăranului sărac care trudea ziua şi noptea pe pămîntul moşierului din Sicilia, care purta în inimă o ură neostoită şi care plănuia să dea foc castelului cu prima ocazie ivită, tăind apoi şi beregăţile tuturor membrilor familiei seniorului. Fireşte, îşi camufla cu grijă pornirile primare şi ucigaşe în spatele unei comportări din cele mai cordiale şi politicoase. Îi linguşea neabătut, se prefăcea încîntat de mina lor odihnită şi de silueta menţinută în perfectă stare cînd aceştia reveneau la club după o vacanţă prelungită sau îi compătimea dacă se plîngeau de vreo durere reumatică sau de altă natură.

24 Young Men's Christian Association, asociaţie de binefacere şi ajutorare a tinerilor, asemănătoare ca organizare cu Y.W.C.A.

188

— Uite-l pe cel mai mare escroc din Massachusetts, îi şoptea lui Thomas arătîndu-i un domn cărunt, cu alură de om foarte important, care intrase în vestiar. Apoi, cu glas tare, i se adresa acestuia: Ce plăcere să va revăd la noi, domnule. Am impresia că munciţi din greu.

— Da, muncă şi iar muncă, aproba respectivul clătinînd din cap cu importanţă.

— Ştiu, domnule, ştiu. Să mergem jos ca să faceţi nişte exerciţii cu greutăţile, o baie fierbinte de aburi şi puţin înot urmat de un masaj înviorător şi o să vă simţiţi uşor ca fulgul, iar la noapte o să dormiţi ca un prunc nou-născut.

Thomas îl privea şi îl asculta cu atenţie, învăţînd de la el ipocrizia utilă. Îi plăcea fostul pugilist cu inimă de piatră.

Mai era un bărbat pe care Tom îl simpatiza, unul pe care îl chema Reed, un tip vesel, comod, preşedintele unui concern de textile. Reed îl prefera pe Thomas ca partener şi insista să joace cu el chiar dacă alţii aşteptau la rînd înaintea lui. Avea patruzeci-patruzeci şi cinci de ani şi era destul de corpolent, dar juca bine. El şi Thomas împărţeau punctele, primele seturi cîştigîndu-le Reed, ultimele revenindu-i lui Tom. „Ai picioare tinere şi zdravene” îi spunea Reed şi rîdea ştergîndu-şi transpiraţia cu un prosop. După fiecare partidă, Reed îi oferea un pahar de coca-cola ca să se răcorească şi îi vîra în mînă o hîrtie de cinci dolari. Avea o ciudăţenie, purta la el totdeauna o bancnotă de o sută de dolari, în buzunarul din dreapta al hainei. „O bancnotă de o sută de dolari mi-a salvat odată viaţa”, îi spusese el lui Tom. Fusese surprins de un incendiu într-un bar de noapte, unde pieriseră mulţi oameni. Reed rămăsese imobilizat, aproape sufocat, sub un morman de cadavre.

Auzise un pompier îndepărtînd trupurile şi, cu un ultim efort, izbutise să scoată bancnota din buzunar. Pompierul zărise mîna care se agita cu greu, ca să-i atragă atenţia, îi luase bancnota apoi îl trăsese şi îl eliberase de sub cadavre, salvîndu-l de la moarte. Zăcuse două săptămîni la spital, incapabil să vorbească, dar supravieţuise şi rămăsese cu credinţa fermă că îşi datora viaţa acelei hîrtii de o sută. De aceea, din cînd în cînd îl sfătuia pe Thomas să ţină asupra sa, cînd va avea, o bancnotă de o sută de dolari. Totodată îl povăţuia să economisească şi să-şi investească banii în acţiuni. Căci, spunea el, picioarele nu rămîn veşnic tinere şi puternice.

Necazul se abătu din senin pe capul lui Thomas, cînd se aştepta mai puţin, după ce se afla de trei luni la clubul lui Dominic. Într-o zi, cînd intră în vestiar ca să se schimbe după o partidă tîrzie de squash cu Brewster Reed, sesiză că ceva nu e în regulă. Nu existau semne evidente, dar îşi dădu seama că fusese cineva acolo şi umblase prin hainele sale. Găsi portofelul pe jumătate scos din buzunarul de la spate al pantalonului, ca şi cînd, fiind grăbit, necunoscutul nu izbutise să-l pună la loc cum trebuia. Thomas îl deschise: cele patru bancnote de cîte cinci dolari se aflau la locul lor.

Adăugă şi cei cinci dolari primiţi de la Reed şi vîrî portofelul în buzunar. În celălalt buzunar găsi mărunţişul pe care îl pusese acolo înainte de a se angaja în partida de squash. O revistă pe care o răsfoise şi o lăsase cu coperţile închise, pe raftul de sus, acum era deschisă.

O clipă Thomas fu tentat să încuie dulapul, dar se răzgîndi. La naiba!, îşi zise el. Dacă e vreunul, în clubul ăsta, atît de sărac încît să se preteze a mă buzunări, e binevenit. Se dezbrăcă, aşeză pantofii în dulap, se înfăşură în prosop şi se duse la duşuri, unde Brewster Reed se bălăcea împroşcînd stropi de apă în jurul său.

Cînd se înapoie la vestiar găsi un bileţel lipit în interiorul uşii dulapului. „Vino la mine în birou după închidere” suna mesajul semnat de Dominic. Tom îi recunoscu scrisul. Mesajul lapidar, 189

faptul că patronul îi comunica în scris ceea ce îi putea spune verbal, căci se vedeau cel puţin de zece ori în fiecare după-amiază, prefigurau necazuri nebănuite. Alte belele, îşi zise Tom, aproape hotărît să-şi ia tălpăşiţa pe tăcute, după ce se va îmbrăca, dar renunţă la idee. Mîncă la bucătărie, pălăvrăgi pe îndelete în vestiar cu antrenorul de squash şi cu Charley. La zece fix, după ce clubul îşi închisese uşile, se prezentă la Dominic, aşa cum îi ceruse acesta.

Dominic şedea şi răsfoia alene un număr din „ Life”. Înălţă ochii, închise revista şi o aşeză cu grijă pe colţul biroului. Apoi se ridică, se uită pe culoar, ca să se asigure că nu e nimeni acolo şi închise uşa.

— Stai jos, îi spuse lui Tom.

Tom se aşeză şi aşteptă ca Dominic să-şi reia locul în spatele biroului apoi întrebă:

— Ce s-a-ntîmplat?

—

O grămadă de lucruri. A dat strechea în rahaţii ăştia. M-au asaltat toată ziua, şi m-au stors de vlagă, răspunse în doi peri Dominic.