— S-o crezi tu! Dar cuvintele îndrăzneţe aveau o rezonanţă găunoasă în propriile-i urechi.
— Sînt convins, Tommy, şopti şuierat unchiul Harold. O să promită orice, pentru că e la ananghie şi n-are încotro. Unde o să se ducă dacă o dau afară? Înapoi la beţivanul ei de bărbat din Canada, care o caută de doi ani ca s-o omoare în bătaie?
— Se găseşte berechet de muncă aici, nu trebuie să se înapoieze în Canada, răspunse Tom.
— S-o crezi tu! îi replică unchiul Harold la rîndul său. Habar n-ai ce înseamnă Dreptul Internaţional, ce putere are el. Ţi se pare un fleac şi socoteşti că n-am să mă duc la poliţie.
— Ce are poliţia cu treaba asta?
— Are, Tommy, are. Tu eşti încă un copilaş, Tommy, un copilaş. Te-ai înfipt ca un taur între pulpele unei femei măritate, dar ai minte de pui. Ea a încălcat bunele moravuri, a corupt un minor, căci tu eşti minor, Tommy. Da, eşti încă minor, Tommy, ai de-abia şaisprezece ani. Iar ceea ce a făcut ea e crimă, crimă gravă! Trăim într-o ţară civilizată unde copiii sînt protejaţi. Chiar dacă
nu o vor băga la puşcărie, o vor deporta ca pe o străină indezirabilă care îi îndeamnă la desfrîu pe copii. Ea nu e cetăţeană şi va fi silită să se înapoieze în Canada. Ziarele vor scrie despre cazul acesta, bărbatul ei va afla şi o va aştepta. O, da, va promite, n-am nici o îndoială. Se ridică în picioare. Îmi pare rău de tine, Tommy, dar nu-i vina ta. E-n sîngele tău. Taică-tău era un curvar şi mi-a fost totdeauna ruşine să-l salut pe stradă. Iar maică-ta, află dacă nu ştiai, e copil din flori, a fost crescută
de milă la călugăriţe. Întreab-o cine i-a fost tatăl. Sau mama. Culcă-te, Tommy. Îl bătu părinteşte pe spate. Culcă-te şi dormi. Eu ţin la tine - aş vrea să creşti, să devii bărbat de nădejde, să fii fala familiei. O fac numai pentru binele tău. Du-te, culcă-te şi dormi.
Unchiul Harold păşi tiptil, cu picioarele goale, şi ieşi din cameră, un mastodont diform, duhnind a bere, în pijamaua sa vărgată. Toate atuurile se aflau în mîna lui!
Thomas stinse lumina. Se trînti pe pat, cu faţa în jos, şi buşi perna cu pumnul, din toate puterile.
A doua zi dimineaţă cobori devreme la bucătrie ca să-i vorbească Clothildei înainte de micul dejun. Dar unchiul Harold era deja acolo şedea pe scaun la masă citind ziarul.
— Bună dimineaţa, Tommy, răspunse el, ridicîndu-şi o clipă ochii de pe ziar. Dinţii erau la locul lor, strungăreaţă dispăruse. Sorbea cu zgomot cafeaua.
Clothilde intră cu sucul de portocale şi puse paharul pe masă, în faţa lui Tom, fără a-l privi.
Avea faţa mohorîtă. Unchiul Harold nici nu se uită la ea.
— E-ngrozitor ce se întîmplă în Germania, începu el să comenteze. Femei violate de ruşi la Berlin. Ticăloşii, o sută de ani au aşteptat clipa asta. Lumea se ascunde în pivniţe. Dacă n-aş fi întîlnit-o pe tanti Elsa şi n-aş fi venit în ţara asta cînd încă eram tînăr, Dumnezeu ştie ce s-ar fi ales din mine.
149
Clothilde reveni şi-i aduse lui Tom ouăle cu şuncă. Tom încercă să-i prindă privirea, să
descifreze vreun semn pe chipul ei, dar nu izbuti.
După ce îşi termină micul dejun, Tom se ridică în picioare. Trebuie să revină mai tîrziu peste zi, cînd în casă nu se află nimeni, îşi zise el. Unchiul Harold îşi ridică ochii de pe ziar.
— Spune-i lui Coyne, porunci el, că o să vin la nouă şi jumătate. Trebuie să trec pe la bancă.
Şi mai spune-i că i-am promis domnului Duncan că îi pregătim maşina, gata spălată, pînă la prînz.
Thomas dădu din cap şi ieşi tocmai cînd gemenele, grăsane şi palide, coborau la bucătărie.
„Îngeraşii mei” îl mai auzi pe unchiul Harold alintîndu-le, pe cînd fetele îl sărutau şi-i spuneau
„bună dimineaţa”.
De-abia pe la patru după-amiaza se ivi prilejul căutat de Tom. Era ziua în care gemenele mergeau la dentist, pentru control, iar tanti Elsa le ducea totdeauna cu a doua maşină. Cît despre unchiul Harold, Tom ştia că el se află la salonul de automobile, deci Clothilde trebuia să fie singură.
— Mă înapoiez într-o jumătate de oră, îl preveni pe Coyne. Trebuie să mă văd cu cineva.
Coyne nu era încîntat, dar se abţinu să-şi manifeste nemulţumirea.
Încălecă pe bicicletă şi cînd ajunse acasă o găsi pe Clothilde udînd peluza verde. Era o zi strălucitoare, iar razele soarelui se răsfrîngeau ca un curcubeu în ploaia care ţîşnea din furtun. Un tei străjuia curtea nu prea întinsă. Clothilde era îmbrăcată în alb imaculat, aşa cum îi plăcea lui tanti Elsa. Voia ca fata în casă să arate ca o infirmieră de spital, căci albul neîntinat constituia o publicitate eficientă a curăţeniei din casa ei. „La mine, obişnuia să afirme tanti Elsa, poţi să iei masa şi pe podea!”.
Clothilde aruncă o privire scurtă spre Tom cînd cobori de pe bicicletă, apoi îşi văzu de treabă mai departe.
— Clothilde, o chemă Tom, vino. Vreau să-ţi vorbesc.
— Am treabă, nu vezi? Umblă la capul furtunului şi ploaia se transformă într-un şuvoi compact pe care îl îndreptă asupra unui strat de petunii din faţa casei.
— Uită-te la mine, îi ceru poruncitor Tom.
— De ce nu eşti la treaba ta, ce cauţi aici? îi răspunse ea cu spatele la el.
— A fost la tine azi noapte? Uhchiul meu? întrebă Tom nervos.
— Ei şi?
— L-ai lăsat înăuntru?
— E casa lui, face ce vrea. răspunse Clothilde mohorîtă.
— I-ai făgăduit ceva? Tom îşi dădea seama că glasul îi sună strident, dar nu se putea stăpîni.
— Şi dacă i-aş fi făgăduit? Înapoiază-te la atelier. O să ne vadă lumea împreună şi nu e bine.
— I-ai promis ceva? insistă Tom.
