Ochii arhiepiscopului fură străbătuţi de o luminiţă rece.
— Bocitoarelor nu le pot interzice să jelească, urmă Stresi, iar agitaţia…
— Pe bocitoare să le determini să înceteze singure, îl întrerupse celălalt. Iar agitaţiei să-i schimbi cursul.
— Cum? întrebă liniştit Stresi.
Cei doi se priviră îndelung în ochi.
— Căpitane, spuse în cele din urmă arhiepiscopul, chiar eşti convins că mortul s-a ridicat din groapă?
— Nu, preasfinte.
Stresi avu impresia că celălalt răsuflă uşurat. Cum poate să
creadă că aş fi atât de tâmpit încât să cred o asemenea gogomănie?
se întrebă singur.
— Atunci eşti de părere că altcineva a adus-o pe tânăra aceea?
— Fără îndoială, preasfinte.
— Dovedeşte-o, prin urmare, zise arhiepiscopul, şi bocitoarele îşi vor întrerupe singure bocetul, iar agitaţia se va potoli de la sine.
— M-am străduit, preasfinte, mărturisi Stresi, am făcut tot posibilul.
— Fără niciun rezultat?
— Aproape. Sunt destui cei care nu cred în învierea mortului, puţini, ce-i drept, în comparaţie cu ceilalţi.
— Fă atunci ca cei puţini să devină cei mulţi.
— Am făcut tot ce s-a putut, preasfinte.
— Trebuie insistat, căpitane. Şi asta se poate rezolva într-un singur fel: prinzându-l pe cel care a adus-o pe tânără, înşelătorul, ibovnicul sau aventurierul. Să se cerceteze cu stăruinţă, insistent, pretutindeni. Să se răstoarne totul cu susu-n jos până ce va fi prins.
Şi dacă nu veţi da de el, să-l inventaţi.
— Să-l inventăm?
Se săgetară unul pe altul cu privirea.
— Deci, oricum, enigma trebuie dezlegată, spuse arhiepiscopul şi-şi lăsă primul privirea în jos. Multe lucruri par la început imposibile şi, totuşi, apoi se urnesc…
Glasul arhiepiscopului îşi pierduse tonul de la început.
— Voi face tot posibilul, preasfinte, promise Stresi.
Între ei se instală o tăcere chinuitoare, o asemenea tăcere din faţa căreia ai ades impresia că nu te poţi ascunde. Arhiepiscopul îşi
— 51 —
plecase gânditor capul. Când începu din nou să vorbească vocea îi era din nou schimbată, încât Stresi tresări fără să vrea. Era vocea pornită din înfăţişarea aceea blândă, o voce moale, inspirând încredere, o voce potrivită cu trupul.
— Ascultă, căpitane, zise arhiepiscopul, hai să vorbim deschis.
Înainte de a continua, inspiră profund. Hai să vorbim deschis. Cred că ştii ce importanţă se dă acolo, sus, unor asemenea întâmplări. Cei de la Constantinopol te pot ierta pentru orice, dar, în chestiuni ce au de-a face cu principiile de bază ale sfintei biserici nu există iertare.
Am văzut împăraţi masacraţi, târâţi prin hipodrom cu ochii scoşi şi limba tăiată, numai şi numai pentru că îndrăzniseră să creadă că ar putea schimba ceva în sfintele precepte. Poate că-ţi aminteşti, acum doi ani, după o dispută aprinsă asupra sexului îngerilor, a fost cât pe ce să-înceapă un război civil în capitală.
Stresi îşi amintea ceva, deşi nu dăduse niciodată importanţă
acestor sminteli ce răbufneau din când în când în capitala imperiului.
— Mai ales acum, continuă arhiepiscopul, când disputele dintre biserica noastră şi cea catolică au atins apogeul. Acum, pentru un asemenea lucru îţi pierzi capul. Pricepi, căpitane?
— Da… făcu Stresi, nesigur. Dar vreau să ştiu dacă vă referiţi la întâmplarea despre care abia am vorbit.
— Bineînţeles, zise arhiepiscopul. Glasul îi redevenea tăios şi categoric. Bineînţeles că la ea.
Stresi îl privea insistent.
— Se vorbeşte despre ridicarea cuiva din mormânt, urmă
arhiepiscopul. Deci, despre înviere. Înţelegi ce înseamnă asta, căpitane?
— Ridicarea cuiva din mormânt… repetă Stresi, o scorneală
