— 69 —
trei exemple asemănătoare, din familii cunoscute, subliniind că astfel de lucruri se întâmplă de obicei în case în care există o singură fată, precum Doruntina. Uite ce zice mai apoi: „Trebuie doar puţină atenţie şi grijă, ca acest sentiment oarecum nefiresc să dispară. Oricum, vom discuta mai pe larg despre toate acestea când ne vom întâlni.”
Ajutorul ridică ochii de pe scrisoare pentru a vedea ce impresie făcuse aceasta şefului său, dar Stresi privea tăblia mesei, în care bătea nervos darabana cu degetele.
— Mai apoi, subiectul respectiv nu mai apare în scrisorile lor, urmă ajutorul. S-ar părea că, aşa cum prevăzuse contele Topia, sentimentul bolnăvicios al fratelui faţă de soră aparţinea de-acum trecutului. Da, dar într-o altă scrisoare, peste ani, când Doruntina a atins vârsta măritişului, bătrâna doamnă îi scrie contelui că
Kostandin devenea gelos când soră-sa primea peţitori. Această gelozie a stricat câteva încuscriri, scrie ea.
— Şi Doruntina? interveni Stresi.
— Nu scrie nicio vorbă despre atitudinea ei.
— Pe urmă?
— Mai târziu, când bătrâna doamnă îl anunţă pe conte despre căsătoria Doruntinei cu un mire străin, îi scrie printre altele că ea şi majoritatea fiilor au ezitat mult înainte de a consimţi, motivând distanţa enormă, în vreme ce, de astă dată, Kostandin a insistat, în mod curios, ca măritişul să aibă loc. În scrisoarea de felicitare, contele îi scrie bătrânei doamne că poziţia lui Kostandin faţă de căsătorie nu este deloc ciudată, ci, din contră, după ceea ce am discutat, zice el, este normal ca o căsătorie în vecini, deci un soţ
cunoscut şi concret să-l irite pe Kostandin, pe când, dimpotrivă, o căsătorie la mare distanţa, adică un soţ necunoscut, poate chiar străin, aproape inexistent, să-i fie pe plac. A fost bine că lucrurile s-au împlinit în sensul acesta, scrie el mai departe, chiar şi numai din acest motiv.
Ajutorul răsfoi o vreme dosarul, căutând ceva. Stresi privea fix un punct de pe duşumea.
— Iată, în sfârşit, scrisoarea în care bătrâna doamnă îi scrie contelui despre nuntă şi, printre altele, despre incidentul ce a avut loc acolo, continuă ajutorul.
— Aha, da, incidentul, făcu Stresi, ca trezit din somn.
— Dacă incidentul n-a fost observat de ceilalţi sau, dacă ceva tot s-a aflat, dar s-a crezut că e o sfadă obişnuită în asemenea ocazii, aceasta e pentru simplul motiv că oamenii n-au ştiut nimic din cele
— 70 —
despre care v-am vorbit până acum. În vreme ce Doamna Mamă, ştiind totul, explică incidentul corect. După ce îi scrie contelui cum că fiu-său, odată terminată ceremonia încoronării din biserică, umblase ca năuc, cum că apoi, în timp ce alaiul de nuntă era însoţit până în afara satului, îl împinsese pe mire fiindcă acesta se apropiase de mireasă şi strigase, arătând spre soră-sa: „Ea este încă a mea, a mea”, bătrâna doamnă îi comunică vechiului ei prieten că, slavă
domnului, ăsta fusese ultimul necaz ce i-a fost dat să-l aibă în legătură cu chestiunea cunoscută demult. Ajutorul înghiţi în sec, obosit, probabil, de cât vorbise. Asta reiese din scrisori, urmă el. În ultimele două-trei, scrise după nenorocire, bătrâna îşi deplânge iar singurătatea şi îşi exprimă căinţa că şi-a măritat fata atât de departe.
Cam atât.
Se făcu linişte. O bucată de vreme se auzi numai darabana pe scândura mesei.
— Şi ce legătură e între asta şi întâmplarea noastră? întrebă
Stresi.
Ajutorul îl fixă cu privirea.
— Există o legătură, răspunse. O legătură directă.
Stresi continua să-l privească întrebător.
— Cred că sunteţi de acord cu mine că pornirea spre incest a lui Kostandin e fapt dovedit.
— Nu mă mir, zise Stresi. Se întâmplă.
— De asemenea, cred că acceptaţi explicaţia mea că hotărârea de a-şi mărita sora cât mai departe demonstrează lupta cu sine însuşi pentru a-şi convinge sentimentul bolnăvicios faţă de ea. Deci, pe de o parte, un soţ cât mai îndepărtat, pe de alta, cât mai dificilă
posibilitatea incestului.
— Clar, spuse Stresi, continuă.
— Incidentul a fost ultima lui suferinţă înainte de moarte.
— Înainte de moarte…? se miră Stresi.
— Da, răspunse celălalt, ridicând, cine ştie de ce, glasul. Pentru că
am convingerea că incestul neînfăptuit este un simţământ atât de puternic, încât nu poate fi stins nici de moarte.
— Hm, făcu Stresi.
— Incestul neînfăptuit stăruie dincolo de mormânt, urmă ajutorul.
La căsătoria soră-sii, Kostandin şi-a spus că a scăpat de obsesia incestului. Dar, cum se va vedea, nu numai depărtarea, dar nici măcar moartea nu te poate scăpa de el.
— Continuă, zise Stresi calm.
— 71 —
Ajutorul stătu un moment în cumpănă. Ochii săi, animaţi de o lumină interioară, îl fixau pe Stresi, încercând parcă să-i ceară
iertare pentru cele ce vor urma.
