— Nu și dacă știi ce faci și de fapt asta vreau să spun. Nu-i vreun secret – e o variație a nodului clasic de terțarolă, și totuși cei mai mulți n-ar ști să-l facă.
— Bun, deci e cineva care se pricepe la bărci?
— Posibil, dar se folosesc și în forțele armate și serviciile de intervenție, în special la pompieri.
Wilson a stat să se gândească, nu foarte liniștit de direcția în care o luaseră
gândurile lui Meredith.
— E posibil să-l folosească și o persoană care a avut nevoie cu regularitate să
fixeze diverse lucruri – și să le fixeze corespunzător. Cineva care transportă
încărcături grele, poate chiar echipe de mutări… dar părerea mea e că ar fi ceva puțin cam exotic pentru ei. În locul tău, m-aș uita la marină, armată și ceva mai apropiat de noi.
Wilson i-a mulțumit și a plecat. Nu era mare lucru, dar avea ce să-i ofere șefei, un grăunte mic care ar putea aduce beneficii pentru echipă. Mai important de-atât, mult mai important, era prima mică greșeală pe care o făcuse acest ucigaș misterios.
VP - 124
• Capitolul 65
Helen s-a întors cu pas întins la motocicletă, adâncită în gânduri. Când a plecat din Poole, a pornit în viteză pe A31, dornică să ajungă înapoi la Southampton Central. După vreo oră de mers, amețeala i-a adus aminte că nu mâncase și nu băuse nimic de câteva ore bune. Adrenalina te poate susține doar până la un moment dat și, pentru că și vezica îi protesta, a tras în zona de servicii de la Picket Post. După ce a înfulecat un sandvici, s-a îndreptat spre parcarea de motociclete, ținând în mână o cafea neagră tare de la Costa.
Înviorată, mintea ei funcționa din nou, în timp ce analiza în continuare mărturia surprinzătoare a lui Morton.
Lui Helen nu-i trecuse niciodată prin cap că făptașul ar putea fi un străin. Într-un fel, era îngrijorător. Dacă reușeau cumva să pună ochii pe acest ucigaș
nemilos – mărturia cuiva, un cadru din înregistrarea unei camere de securitate –
, or să-l poată identifica? Să fie posibil chiar să fi venit ilegal, și să nu fi fost detectat? Pe de altă parte, indiciul ăsta neînsemnat putea să fie cheia. Câți spărgători est-europeni puteau să acționeze pe coasta de sud?
Era o idee foarte tentantă, iar Helen abia aștepta să ajungă înapoi în centrul de comandă și să analizeze noul indiciu. Dar în timp ce străbătea parcarea cu pietriș, îndreptându-se către motocicletă, a observat ceva. Un zornăit regulat, în ritmul pașilor ei. Era discret, era subtil, dar era suficient de limpede ca s-o alerteze asupra pericolului. Se afla în zona mai liniștită a parcării, mergând pe margine, și și-a dat brusc seama cât de vulnerabilă era. A ridicat paharul de cafea ca și cum ar fi vrut să soarbă din el și a aruncat o privire spre luneta mașinii din dreapta ei. Da, nu încăpea îndoială, potențialul ei asasin se întorsese.
A grăbit pasul, dar și pașii din urma ei au schimbat ritmul. Avea mâinile ocupate – casca într-o mână și cafeaua în cealaltă. Să le arunce și să-și scoată
bastonul? Sau să le lase și să fugă, în speranța că poate ajunge la motocicletă? A ezitat doar o secundă, dar a fost cu o secundă prea mult. Bărbatul s-a aruncat brusc în față. În luneta scânteietoare, a văzut sclipirea grăitoare a oțelului când lumina soarelui s-a reflectat în lama din mâna bărbatului.
S-a răsucit instinctiv, iar cuțitul i-a trecut pe lângă spate și i-a lăsat o tăietură
urâtă în costumul de piele. Agresorul cu glugă pe cap și privire sălbatică aproape că o ajunsese, iar silueta lui masivă bloca soarele. Fără să se gândească, Helen i-a aruncat cafeaua în față. Bărbatul a țipat și s-a împleticit ușor, dar a revenit, cu VP - 125
cuțitul în mâna întinsă. Nu mai avea cale de întoarcere, elementul de surpriză
dispăruse. Acum nu se mai punea problema decât să ucidă sau să fie ucis.
Vârful cuțitului a zvâcnit spre Helen, îndreptându-se implacabil spre inimă.
Și-a ridicat brațul stâng și și-a adus în față casca, singurul ei mijloc de apărare. A împins cu ea brațul bărbatului și a deviat cuțitul. Și-ar fi dorit să-l audă
alunecând pe jos, dar bărbatul încă îl ținea în mână și venea din nou spre ea, șfichiuind cu lama spre fața ei. Helen era dezechilibrată și s-a împleticit în spate, mișcând casca în cercuri largi, într-o încercare disperată de a para loviturile. Însă
bărbatul se mișca repede, prea repede, și cu siguranță una dintre fandări avea să-i străpungă apărarea.
Chiar atunci, s-a trezit că rămâne fără aer, când s-a lovit de o mașină. Era blocată, iar agresorul a profitat de ocazie și s-a apropiat pentru lovitura de grație. Instinctul a salvat-o din nou și a reușit să devieze lama cu mâna liberă. Și-a schimbat brusc direcția, dar nu înainte să taie în pielea dezgolită dintre mânecă și mănușă. Helen a simțit cum o fulgeră durerea când lama ascuțită ca briciul i-a străpuns pielea, dar nu și-a luat nicio clipă ochii de la agresor, fluturând cu toată forța casca.
Până la urmă, a avut noroc și casca grea l-a lovit pe agresor în ceafă. Bărbatul s-a împleticit înainte, s-a lovit de altă mașină, după care s-a răsucit din nou, ca să ajungă cu fața la ea. Helen i-a văzut chipul – neras, cu păr blond ondulat sub gluga întunecoasă; nu încăpea nicio îndoială că era bărbatul care pătrunsese în blocul ei cu două seri în urmă. Dar abia a avut timp să observe totul, pentru că
agresorul a făcut iar un pas spre ea. De data asta, Helen a reacționat rapid și s-a tras în spate, scoțându-și bastonul, ceea ce a părut să-l pună pe gânduri pe atacator, care și-a îndreptat privirea spre baston, apoi în spatele ei, la o familie înspăimântată care rămăsese încremenită, alarmată de conflictul care se desfășura chiar în fața lor.
Prezența lor a părut să fie decisivă, pentru că bărbatul s-a întors și a fugit.
Helen a reacționat rapid, dar agresorul tot avea un avans și fugea ca de frica morții. Se îndrepta spre parcarea principală, însă Helen a grăbit pasul și a sprintat după el, hotărâtă să pună capăt jocului letal. Bărbatul era rapid, dar ea era o sportivă înnăscută, și a reușit să reducă încet-încet distanța dintre ei.
Totuși, tot exista riscul să-i scape, așadar a mărit și mai mult ritmul și a sărit peste o capotă, apoi peste încă una, ca să ajungă chiar în spatele lui.
Simțind pericolul, bărbatul a grăbit pasul, dar Helen era convinsă că de-acum învingătorul era clar. Omul era un amator și, deși trebuia să fie atentă, era sigură că-l poate dezarma. A întins brațul și a încercat să-l prindă de mânecă, însă i-a scăpat la mustață. Agresorul a țâșnit înainte, îngrozit că va fi prins, însă
VP - 126
Helen a refuzat să se dea bătută, făcând încă un salt spre el. Chiar atunci, s-a auzit o bubuitură puternică și a apărut din senin un tir care se îndrepta direct spre ea. Vedea fața îngrozită a șoferului și n-a avut decât o secundă în care să
reacționeze, reușind să se arunce violent în spate. Ca prin minune, tirul a trecut razant pe lângă ea, atingându-i fața cu aripa și împingând-o în spate, după care a oprit derapând.
Helen a rămas pe loc o clipă, șocată și fără suflare, înainte să-și revină.
Atacatorul trebuie să fi fost lovit, poate chiar ucis. S-a lăsat în genunchi și s-a uitat sub tir, așteptându-se să vadă o masă însângerată de oase și tendoane.
Dar nu era nimic.
