— Nu pot să vorbesc despre asta.

— Dar trebuie să-ți fi spus la ce se gândesc, cine cred ei că ar putea fi responsabil pentru tragedia asta cumplită. Probabil știi deja cine…

— Nu-ți spun nimic.

VP - 156

— Ei, hai, Richard! Nu-i ceva care trece repede. Vorbește cu mine acum, spune-mi ce știi și promit că te las în pace, și pe tine, și restul familiei. Ai cuvân…

Simpla menționare a cuvântului „familie” a părut să aibă un efect imediat asupra lui Westlake. Parcă s-ar fi prăbușit în interior.

— Pleacă!

Abia a putut rosti cuvântul, sufocat de durere. Emilia știa că pierde controlul asupra interviului, dar n-avea nicio garanție că o să mai aibă altă ocazie.

— Poliția are măcar un indiciu privind motivația? A fost ceva personal? Sau Ethan a avut pur și simplu foarte mult ghinion?

Spera că insistența ar putea înfrânge rezistența bărbatului vulnerabil, cum se întâmplase de multe ori înainte, însă în loc de slăbiciune a văzut acum groază pe chipul lui.

— Cum îndrăznești să vii aici, la mine acasă, să-mi pui întrebări despre ce s-a întâmplat cu fiul nostru…

— Îmi fac doar meseria, domnule Westlake…

— Vrăjeli. Ești un parazit nenorocit, care se hrănește cu nefericirea altora, cu pierderile oamenilor…

S-a înecat cu ultimul cuvânt, sufocat de un suspin nechemat. Cu fiecare cuvânt, părea să se facă tot mai mic, de parcă fiecare cuvânt îi luă câte un pic de putere, și s-a rezemat de un copac. Respira sacadat și superficial, ca și cum ar fi fost în pragul unui atac de panică, iar Emilia a întins o mână să-l sprijine, însă el i-a dat-o deoparte furios.

— Pleacă de pe aleea mea sau o să cer să fii arestată, jav…

N-a apucat să termine fraza. A început să suspine, să scoată gemete guturale profunde de suferință, fără să mai știe de prezența ei. N-o mai băga în seamă și, frustrată, Emilia s-a îndepărtat, pregătindu-se să se retragă, însă în timpul ăsta, și-a dat jos de pe umăr geanta cu camera foto și și-a pregătit Nikonul. S-a echilibrat, s-a asigurat că a focalizat pe subiect, încadrat frumos de copacii desfrunziți, și a apăsat butonul la jumătate ca să se asigure că imaginea e clară.

Chiar în clipa aceea, Richard Westlake a ridicat capul și a privit direct în obiectivul camerei. Părea secătuit, distrus, și totuși se mai vedea o scânteie de furie, de sfidare, ca și cum ar fi certat-o că a dat buzna peste durerea lui.

Spre surprinderea ei, Emilia a ezitat, cu degetul rămas pe buton. Oare ostilitatea din expresia lui s-o fi oprit? Sau era urmarea discuției tulburătoare de mai devreme cu Sam? Oricum, nu se punea problema să rateze momentul sau să piardă o imagine plină de forță a durerii și disperării. Și-a adunat curajul și a apăsat ferm butonul. Clic, clic, clic.

N-avea să-i spună ei nimeni cum să-și trăiască viața.

VP - 157

• Capitolul 83

— În niciun caz. Categoric nu.

Charlie se uita la Helen de parcă ar fi fost complet nebună, însă prietena ei tot a insistat.

— Ți-am spus, sunt bine.

— Helen, tocmai ai căzut aproape 30 de metri în apă, ai suferit răni semnificative în timp ce rețineai un suspect și în timpul ăsta aproape că te-ai înecat.

Era drept, Helen arăta ca vai de ea, lovită, învinețită și înfășurată în pătura paramedicilor, cu hainele ude făcute grămadă pe podea. Stăteau în cabina gardianului, departe de ochii iscoditori ai docherilor.

— Trebuie să mergi la spital, a insistat adjuncta ei. Să-ți facă niște radiografii, să fie siguri că-ți fac un control cum se cuvine.

— Paramedicii l-au făcut deja, a ripostat Helen. Vederea e bună, auzul la fel.

Mi-au luat tensiunea, de două ori. Nu sunt în pericol să fac brusc vreun atac de cord sau vreo hemoragie cerebrală…

— N-ai de unde să știi sigur și, în plus, e evident că ai o comoție.

— Poate un pic…

Charlie s-a strâmbat, deloc impresionată. Era adevărat că impactul cu apa o afectase pe Helen – îi era greață și era nesigură pe picioare –, dar nu-i era mai rău decât îi fusese după alte zece întâlniri similare. Și nici atunci nu dăduse fuga plângând la Urgențe.

— N-o să dureze decât câteva ore și oricum o să fie dus și Dordevic la control…, a insistat Charlie.

— Nu contează. Vreau să mă întorc la secție, să mă asigur că suntem pregătiți corespunzător pentru interogatoriu. Și vreau să urgentăm totul și să

ajungă la Southampton Central într-o oră.

— Nu știu de ce ești așa de încăpățânată. E de bun-simț să-ți faci niște controale după un șoc major ca ăsta.

— Și să las o mulțime de străini să mă pipăie și să mă înțepe pe toate părțile, în timp ce Peters își freacă mâinile la secție? Nu, mulțumesc! N-o să arăt nicio slăbiciune în fața lui sau a echipei…

— Nu e slăbiciune, Helen. E o practică-standard. Și știi și tu.

Tonul lui Charlie era înverșunat, exasperat și părea aproape copleșită de emoție, însă Helen nu se dădea bătută.

VP - 158

— Nu, a durat prea mult să ajungem aici, mult prea mult până să-l reținem pe omul ăsta. Te rog, nu te certa cu mine pe tema asta, Charlie.

Vechea ei prietenă a privit-o fără să scoată niciun cuvânt. Ce-ar fi putut zice?

Fusese vărsat prea mult sânge, fuseseră distruse prea multe vieți ca să se gândească s-o lase moale acum.

— N-am nevoie decât de niște haine uscate, o cafea fierbinte și prezența ta în sala de interogatoriu. Marko Dordevic are de răspuns la niște întrebări serioase…

Mâna îi tremura ușor când a întins-o spre Charlie, cerându-i sprijinul.

— … așa că, te rog, hai să trecem la treabă.

• Capitolul 84

Japhet Wilson s-a cufundat în muncă, împins de adrenalină și de perspectiva amețitoare a unei condamnări rapide. Nu mai avusese niciodată o dimineață ca asta – anticiparea nervoasă, declanșarea bruscă a acțiunii, plonjonul înspăimântător al lui Grace în apă și triumful brusc și neașteptat la final. Erau genul de lucruri la care visează polițiștii, iar el încă se mai ciupea, abia venindu-i să creadă la ce fusese martor.

Totuși, nu era momentul să se culce pe lauri, ci să reia în minte drama capturării lui Dordevic. Deși era clar că era în stare de șoc, detectivul-inspector Grace tot preluase controlul asupra situației și-i ordonase să percheziționeze cabina suspectului, chiar în timp ce ea se îndrepta împleticit spre doc, udă

fleașcă și nesigură pe picioare. Wilson ezitase, nedorind să intre peste Meredith Walker, dar privirea pe care i-o aruncase Grace îl făcuse să-și ia tălpășița.