— Rahat.
S-a îndreptat și a ocolit tirul. Șoferul tocmai cobora, dând din mâini și țipând, însă Helen l-a ignorat și s-a îndreptat spre partea opusă a camionului. A cercetat cu priviri disperate parcarea aglomerată, însă nu se vedea nici urmă de atacator, doar mașini înșirate unele lângă altele.
— Ce dracu’?
A pornit înainte, aplecându-se să verifice sub mașinile parcate, mutându-se brusc de pe un rând pe altul, făcând totul ca să-i prindă urma. Dar nu era de niciun folos. Fusese cât pe ce să-l prindă, cât pe ce să pună capăt chinului, dar când păruse că nu mai avea nicio șansă, atacatorul reușise să dispară din nou.
• Capitolul 66
Tot trupul i se revolta, tânjind după aer, însă el tot își ținea respirația. Dacă
făcea fie și cel mai mic zgomot, sigur avea să-l audă.
Era cuprins de frică și-și simțea inima bubuind în piept. Fusese cât pe ce să fie prins, dar fusese și mai aproape de moarte când cabina tirului îl ștersese în trecere și-l rostogolise pe asfalt. Se lovise tare și își zgâriase fața; pierduse și cuțitul, care zburase departe de el. Șocat, amețit, nu-și bătuse capul să-l caute.
N-avea în minte decât să scape de-aici.
Dar cum? Mașina era parcată destul de departe și cum să ajungă acolo fără
să-și trădeze poziția, tot apărând și dispărând pe după autoturismele parcate? O
clipă disperată, dar plină de speranță, s-a întrebat dacă nu cumva Grace a fost călcată de tir, dar apoi i-a auzit pașii grăbiți și a văzut-o dând ocol camionului în căutarea prăzii. S-a lăsat imediat în jos și s-a lipit de un Ford Kuga, rugându-se să-l ascundă suficient de bine. Însă Grace nu se lăsa, iar pașii ei se tot apropiau.
VP - 127
A simțit cum i se umplu ochii de lacrimi nechemate. Așa avea să se termine?
Arestare, dizgrație, închisoare? Oare o să spună tot, în speranța că va obține clemență? Sau o să-și țină gura și o să încaseze tot ce-o să vină spre el, fără să-și dezvăluie slăbiciunea și depravarea? Fără să vrea, îi venea să urle, să plângă, să-l ocărască pe Blythe și tot dezastrul cumplit în care se băgase…
Scârț. Scârț. Scârț.
Grace se tot apropia; ajunsese acum la câțiva metri de el, de cealaltă parte a mașinii. O parte din el era tentată să strige, să pună capăt acestei vânători îngrozitoare, dar a rămas tăcut, cu trupul nemișcat, pradă rugându-se pentru izbăvire. Și, spre completa lui uluire, a auzit cum pașii polițistei se îndepărtează, spre motocicletă.
Ar fi putut să râdă, ar fi putut să țipe într-un triumf șocat, dar și-a mușcat limba, abia venindu-i să creadă ce noroc a avut.
Contrar tuturor așteptărilor, supraviețuise. Fusese cruțat. Și avea să trăiască
și să poată ataca din nou.
• Capitolul 67
— Dumnezeule, Helen, ești bine?
Charlie se învârtea pe lângă prietena ei, vizibil șocată de tăietura urâtă de pe încheietură, pe care Helen o curăța energic, încercând să îndepărteze sângele închegat.
— Arată mai rău decât e, nu-i decât o rană superficială.
— Ar trebui să mergi la Urgențe.
— Chiar nu-i atât de grav.
— Măcar lasă-mă pe mine să încerc să curăț ca lumea…
Fără să mai aștepte răspuns, Charlie s-a apucat de treabă. Se retrăseseră în sala de prim ajutor de la Southampton Central, un spațiu sărăcăcios, nu mai mare decât o debara. Helen se uita recunoscătoare la prietena ei, care ștergea sângele metodic, cu răbdare, după care a aplicat cu generozitate dezinfectantul, făcând-o să tresară brusc.
— Ai reușit să-l vezi bine? a întrebat Charlie, fără să ia în seamă disconfortul ei.
Helen a încuviințat.
— Și?
— Nu l-am recunoscut.
VP - 128
— Dar ai văzut destul ca să pui cap la cap o imagine riguroasă? Ceva ce să
putem băga în sistem?
— Sigur, dar n-o să fie de niciun folos. N-are experiență, e indisciplinat și amator, m-aș mira să mai fi făcut vreodată așa ceva.
— Și atunci, cine e?
— Doar unul dintre oamenii lui Blythe. Cineva cu o conștiință pătată. Care are de pierdut un serviciu, o soție sau o familie…
Charlie a părut deprimată de idee; de fapt, și Helen era la fel. Știa că ar trebui să-l deteste pe asasin, dar în realitate n-avea niciun sentiment față de el, în afară de dezgust și poate un pic de milă. Blythe era cel pentru care-și păstra ura.
— Și acum?
