— Poate un pic…
Charlie s-a strâmbat, deloc impresionată. Era adevărat că impactul cu apa o afectase pe Helen – îi era greață și era nesigură pe picioare –, dar nu-i era mai rău decât îi fusese după alte zece întâlniri similare. Și nici atunci nu dăduse fuga plângând la Urgențe.
— N-o să dureze decât câteva ore și oricum o să fie dus și Dordevic la control…, a insistat Charlie.
— Nu contează. Vreau să mă întorc la secție, să mă asigur că suntem pregătiți corespunzător pentru interogatoriu. Și vreau să urgentăm totul și să
ajungă la Southampton Central într-o oră.
— Nu știu de ce ești așa de încăpățânată. E de bun-simț să-ți faci niște controale după un șoc major ca ăsta.
— Și să las o mulțime de străini să mă pipăie și să mă înțepe pe toate părțile, în timp ce Peters își freacă mâinile la secție? Nu, mulțumesc! N-o să arăt nicio slăbiciune în fața lui sau a echipei…
— Nu e slăbiciune, Helen. E o practică-standard. Și știi și tu.
Tonul lui Charlie era înverșunat, exasperat și părea aproape copleșită de emoție, însă Helen nu se dădea bătută.
VP - 158
— Nu, a durat prea mult să ajungem aici, mult prea mult până să-l reținem pe omul ăsta. Te rog, nu te certa cu mine pe tema asta, Charlie.
Vechea ei prietenă a privit-o fără să scoată niciun cuvânt. Ce-ar fi putut zice?
Fusese vărsat prea mult sânge, fuseseră distruse prea multe vieți ca să se gândească s-o lase moale acum.
— N-am nevoie decât de niște haine uscate, o cafea fierbinte și prezența ta în sala de interogatoriu. Marko Dordevic are de răspuns la niște întrebări serioase…
Mâna îi tremura ușor când a întins-o spre Charlie, cerându-i sprijinul.
— … așa că, te rog, hai să trecem la treabă.
• Capitolul 84
Japhet Wilson s-a cufundat în muncă, împins de adrenalină și de perspectiva amețitoare a unei condamnări rapide. Nu mai avusese niciodată o dimineață ca asta – anticiparea nervoasă, declanșarea bruscă a acțiunii, plonjonul înspăimântător al lui Grace în apă și triumful brusc și neașteptat la final. Erau genul de lucruri la care visează polițiștii, iar el încă se mai ciupea, abia venindu-i să creadă la ce fusese martor.
Totuși, nu era momentul să se culce pe lauri, ci să reia în minte drama capturării lui Dordevic. Deși era clar că era în stare de șoc, detectivul-inspector Grace tot preluase controlul asupra situației și-i ordonase să percheziționeze cabina suspectului, chiar în timp ce ea se îndrepta împleticit spre doc, udă
fleașcă și nesigură pe picioare. Wilson ezitase, nedorind să intre peste Meredith Walker, dar privirea pe care i-o aruncase Grace îl făcuse să-și ia tălpășița.
Tehnicienii criminaliști aveau să ia la bani mărunți cabina lui Dordevic când o să
ajungă, dar superiorul lui era dornic acum să obțină dovezi solide, care să
permită încheierea rapidă a anchetei.
Își pusese protecții de plastic peste ghete și mănuși de latex și începuse să
cerceteze cabina pe care Dordevic o împărțea cu Evgheni Kaasik, colegul lui eston de echipaj. Wilson s-a mirat că puteau să stea perioade lungi amândoi în acest spațiu înghesuit fără să se omoare între ei, pentru că abia aveai loc să te întorci în cabina claustrofobică. Erau două paturi, o chiuvetă și un dulap încastrat. Asta era tot, principalul spațiu de relaxare al celor doi pentru câteva săptămâni. Dacă era cineva care să-l știe bine pe suspect, acela era Kaasik, pe care tocmai îl interoga detectivul-agent McAndrew, pe doc. Sperau să obțină
VP - 159
niște răspunsuri, însă Wilson tot se simțea presat să se achite de sarcină, pentru că o primise de la Grace.
Deocamdată nu găsise nimic. Cercetase lavoarul, căutând în interior vreun panou slăbit, după care trecuse la conducte și demontase țeava de scurgere ca să se asigure că nu fusese aruncat ceva pe acolo. N-a găsit nimic, așa că a trecut la dulap, a golit sertarele, a scotocit în salopetele atârnate, după care a verificat fiecare centimetru din interior. Dar nu fusese modificat și nici personalizat în niciun fel și, cu inima grea, a pus la loc hainele suspectului. Intrase în cabină
hotărât să descopere ceva important, dar simțea deja că șansele să aibă vreo contribuție semnificativă la anchetă scădeau.
Nu-i mai rămăseseră decât paturile. S-a cocoțat pe marginea patului de jos și s-a tras în sus, ca să se uite la patul îngust de deasupra. Și-a trecut mâinile peste cearșaf, verificând dacă nu există vreo ridicătură, dar n-a găsit nimic în afară de un roman scris cu litere chirilice pe care nu le putea citi. În fața de pernă erau niște bani și pașaportul lui Kaasik, dar mai nimic altceva interesant. Când a ridicat salteaua, a găsit doar praf și un exemplar din Sun, așa că și-a îndreptat atenția spre patul lui Dordevic.
Era la fel de lipsit de indicii. Pe perete era lipit programul carturilor, sub niște reviste dubioase, care păreau răsfoite intens. Altfel, nu era nimic interesant, deși Wilson a căutat meticulos – oamenii ăștia chiar călătoreau fără prea mult bagaj. Cu inima grea, a ridicat salteaua, dar a fost din nou dezamăgit. La ce se aștepta? Să găsească un topor plin de sânge închegat? O mărturisire semnată?
Oricum, nu era nimic ascuns sub salteaua uzată, cu excepția prafului și a părului multor
locatari
anteriori.
— Fir-ar să fie…
Oftând, Wilson a dat să lase salteaua jos, pregătindu-se să-i explice nuanțat eșecul noii lui șefe, când a observat ceva. Interiorul patului era plin de praf –
mai puțin o porțiune mică într-un colț, care părea bizar de curată. A ridicat mai mult salteaua și s-a uitat în colțul opus, care părea și el mai curat și fără praf.
A tras salteaua pe jos și s-a uitat și la celelalte două colțuri. Erau și acolo semne că praful a fost înlăturat cumva. Și mai curios, în colțul din dreapta era un orificiu. Perfect rotund și neted, nu era rezultatul unui accident; lemnul fusese găurit deliberat. Intrigat, Wilson l-a pipăit, iar degetul i-a intrat perfect în scobitură. Simțind o victorie, a tras tare de tăblie. La început, a refuzat să se miște, apoi a ieșit pe neașteptate din cadru. A prins tăblia de margini și a ridicat-o, după care a pus-o cu grijă pe podea.
A revenit la cadrul patului și a rămas cu gura căscată. Dordevic fusese isteț, dar subterfugiul nu fusese destul de eficient. Își făcuse o ascunzătoare în VP - 160
compartimentul secret, unde adunase bunuri furate. Hărți ale orașului Southampton, cu adrese scrise cu creionul, un mobil ca vai de el, o pereche de mănuși din piele și alături de ele punguțe transparente cu o mulțime de obiecte de valoare. Wilson a luat una de deasupra și s-a uitat la conținut. Un Rolex. O
