— Sper că-l încuie undeva și după aia aruncă cheile.
— Ei, hai…, a tors Emilia. De ce spui așa ceva?
— Avea ceva malefic, ceva care-ți făcea pielea de găină.
Emilia a scris „malefic” și a subliniat de două ori cuvântul. Avusese nevoie de câteva ore ca să localizeze echipajul de pe Spirit, care se retrăsese în sala din spate de la Mermaid în așteptarea ordinelor, și chiar mai mult ca să-l facă să
vorbească pe Evgheni Kaasik, colegul de cabină al lui Dordevic. Dar cu câteva beri, estonul începea în sfârșit să-și dea sentimentele pe față.
— Cum așa? Ce-a făcut ca să ți se pară…
— Felul cum se uita la tine, cum te aborda. Întotdeauna furios, întotdeauna violent. Ca și cum ar fi vrut să-l provoci, ca și cum își dorea o bătaie.
— Păi, de ce, din cauza copilăriei? A perioadei din armată?
— Habar n-am ce i s-a întâmplat în războiul din Iugoslavia, n-a vorbit niciodată despre asta. Dar vorbea bucuros despre ce-a făcut în armată, chiar dacă erau chestii clasificate. Crimele, tortura, violurile…
Kaasik a ezitat, ca și cum s-ar fi temut că o s-o jignească, dar ea l-a liniștit.
— Nu-ți face griji pentru mine, sunt destul de dură.
— Pot să-ți dau detalii, dacă vrei, dar experiențele astea l-au schimbat. L-au făcut furios, neliniștit, ostil…
— A făcut probleme pe navă?
— Sigur, dar n-a fost sancționat niciodată. Fie nu erau martori, fie le era prea teamă să deschidă gura. Cred că până și căpitanului îi era frică de el.
— Ce-a făcut?
— De toate. După ce ne-am certat odată, și-a făcut nevoile în patul meu.
Emilia a tresărit, dar Kaasik a continuat:
— Altă dată, a urinat pe mine când dormeam. A amenințat de multe ori că
mă omoară, dar totuși am fost norocos. Pe bucătar aproape că l-a omorât în bătaie cu o cheie. Ar fi fost arestat dacă-l vedea cineva. Dar am știut cu toții că
el a fost.
— Și poliția a discutat cu tine?
Kaasik a încuviințat, dar nu părea fericit.
— Le-am spus ce știam. Au zis că trebuie să mai stăm de vorbă.
Emilia a aruncat o privire spre marea de chipuri bătute de soare și de vânt din jur și a observat că majoritatea păreau la fel de nemulțumiți. Din cauza VP - 167
anchetei în desfășurare, probabil că aveau să fie blocați aici o vreme, pierzând timp și bani.
— Și dacă ar fi să public mărturia ta, ai fi de acord să te identific?
— Nu, în niciun caz.
— Dacă ți-e teamă de Dordevic, nu e cazul. N-o să iasă prea curând…
— Fără nume, a răspuns Kaasik hotărât.
— Tu decizi.
Oare chiar îi era teamă de Dordevic? Sau era agitat că se afla dintr-odată în lumina reflectoarelor? Să fi fost posibil să fie și el în vizorul autorităților din străinătate și să nu vrea să-i apară numele în presă? Era curioasă, dar avea ce-i trebuia, așa că i-a strecurat o bancnotă de 20 de lire și s-a ridicat repede.
— Ia-ți câteva beri din partea mea, pare că le meriți.
După 30 de secunde, ieșea pe ușile cârciumii slinoase, bucuroasă să lase în urmă bomba sufocantă. Mermaid era de mult o speluncă ordinară, un loc unde puteai să bei bere ieftină în timp ce achiziționai bunuri ilegale. Clar nu era mediul firesc al Emiliei – era o femeie care prefera locuri mai sofisticate.
În timp ce se întorcea la mașină, i-au venit în minte barurile de vin și gastropuburile pe care le frecventase în ultima vreme și întâlnirile cu Sam. Se tot gândise la cearta lor, tot reluând disputa în cap și încercând să analizeze din ce moment lucrurile o luaseră razna, să stabilească vinovățiile, să facă în așa fel încât să se simtă mai bine. Cu toate eforturile sale, nu reușea. Lăsând deoparte bunele și relele din discuție – chiar nu voia să se gândească la ele –, chiar îi era dor de el. Îi lipseau încrederea în sine, căldura, râsul lui. Presupusese că o să ia legătura cu ea ca să se împace sau, dacă era foarte norocoasă, ca să-i ceară
scuze. Dar nu existase nicio formă de contact, doar o tăcere stăruitoare, dureroasă. Și-a scos telefonul din buzunar și și-a verificat mesajele, e-mailul, mesageria vocală… nimic.
Nu putea nega că doare. Era o dezamăgire de care nu reușea să scape, deși în mod normal era bine blindată și învățată cu nenorocirile. Deși plină de succes în toate celelalte aspecte ale vieții, eșecul idilei cu Sam o lovea în plin, încărcat de un sentiment de rușine în fața dezaprobării lui evidente față de meseria ei, de caracterul și de sufletul ei.
S-a rezemat de mașină, o siluetă micuță pe fundalul navei enorme de transport din spate, și s-a simțit dintr-odată foarte singură.
VP - 168
• Capitolul 88
Stătea în fața lui, cuprinsă de o furtună de emoții.
