— E o întrebare simplă, Helen. Putem formula acuzații solide?
— Da, sunt bine, domnule. Mulțumesc de întrebare.
Era o atitudine arțăgoasă și o insubordonare, dar Helen nu se putuse abține, la cât de revoltată era. Ea, Charlie și doi polițiști în uniformă avuseseră nevoie de câteva minute ca să-l controleze pe suspectul disperat. Dordevic nu pierduse timpul și-i trăsese doi pumni zdraveni lui Helen în coaste, după care o imobilizase și o sugrumase de câteva ori. Și acum simțea cum i se umflă gâtul, iar pe piele avea vânătăi palide, însă Peters nu părea interesat de starea ei, era cu mintea doar la șansele să-l pună sub acuzare pe suspect.
— Nici nu mă așteptam la altceva. Pari ciudat de indestructibilă.
Lui Helen nu i-a plăcut tonul încărcat de regret și amărăciune.
— Și e bine că sunt așa, pentru că altfel n-am avea un suspect reținut.
— Ceea ce mă aduce la întrebarea de mai devreme. Avem suficiente dovezi să formulăm acuzații?
O străpungea cu privirile, provocând-o să reacționeze, însă Helen și-a păstrat calmul.
— Pe muchie de cuțit, domnule. Putem face cu certitudine legătura dintre el și o serie de jafuri recente, nu încape nicio îndoială, avem suficient ca să-l reținem. Avem și dovezi circumstanțiale foarte solide care fac legătura dintre el și casele familiilor White și Westlake, dar nimic mai concret de-atât. La modul ideal, mi-aș dori să descoperim unele dintre lucrurile luate din cele două
locuințe sau, și mai bine, să reușim să confirmăm prezența lui Dordevic în apropiere în nopțile respective.
— Ce noutăți mai avem aici?
— Am mobilizat toată echipa în St Denys și Freemantle, asta-i singura lor treabă acum. Avem nevoie de martori sau imagini de pe camerele de supraveghere din nopțile de 9 și 11, dar căutăm și dovezi că a supravegheat casele înainte de asta, că știa dinainte de atac că victima o să fie singură acasă.
— Însă până acum n-avem nimic, nu?
— Cercetarea abia a început.
— Dar în momentul ăsta nu putem recomanda punerea sub acuzare în legătură cu crimele recente?
— Nu încă.
VP - 169
— Atunci nu te mai rețin. Toate eforturile, fiecare oră de activitate trebuie dedicată găsirii dovezilor necesare pentru punerea sub acuzare a lui Dordevic.
N-o să-ți vină să crezi ce presiuni sunt exercitate asupra noastră – parcă tot orașul și autoritățile locale au înnebunit.
Și-a deschis agenda și a urmărit cu degetul lista de întâlniri. Totuși, Helen a rămas nemișcată, consternată de tonul, de comportamentul, de lipsa lui zdrobitoare de respect.
— Asta-i tot ce-aveți să-mi spuneți?
Peters a ridicat privirea spre ea iritat.
— Asta-i tot ce puteți face?
— Ai grijă, Helen, și așa ești pe teren nesigur. Nu transforma o situație proastă…
— Cum îndrăzniți? Cum îndrăzniți să-mi vorbiți așa după tot ce-am făcut pentru secția asta, după tot ce-am făcut pentru dumneavoastră…
Peters a tresărit, năucit de atacul la persoană. Era momentul să se retragă, să
tacă din gură, însă Helen mersese deja prea departe ca să dea înapoi.
— Și ce anume ai făcut tu pentru mine, Helen? a ripostat el nimicitor.
— V-am făcut să arătați bine, am făcut secția asta să arate bine. Dacă n-aș fi fost eu, ratele noastre de rezolvare a cazurilor ar fi fost în budă. Am fi pierdut controlul asupra orașului și secția asta ar fi intrat, sincer, în programul de măsuri speciale.
— Pentru că eu nu pot să conduc Southampton Central? a întrebat el răstit.
— Ah, sunteți printre cei mai buni la învârtit hârtii, a replicat Helen cu amărăciune. Dar când e vorba de activitatea de poliție, când vine vorba de siguranța cetățenilor din orașul ăsta, un singur ofițer superior face treabă pe-aici.
Furios, Peters era pe punctul să răspundă, însă Helen nu mai voia să-l audă.
— Și acum, dacă-mi permiteți, am treabă.
Și cu asta, s-a întors și a ieșit hotărâtă din biroul lui, fără să-i vină să creadă
ce-a făcut.
• Capitolul 89
— Vorbești serios?
Nu voia să pară că-l critică, însă tonul ei avea ceva neplăcut, acuzator.
— Vrei să dai bani? a urmat Victoria Westlake, încercând să facă în așa fel încât să nu pară un cuvânt murdar.
VP - 170
