Găsise în sfârșit telefonul care suna și tocmai îl scotea de sub canapea, stând în patru labe.
L-a luat și a fost dezamăgită că era doar cârtița ei de la Southampton Central, Jack Sumner. A răspuns și s-a întors cu spatele la soră-sa, îndreptându-se către fereastră. Dacă știa cineva că Sumner îi dă informații din interior, risca să
rămână fără serviciu.
— ’Neața. Cu ce pot să te-ajut?
— Sper că ai portofelul deschis, i-a răspuns vesel tânărul. Pentru că o să te coste ceva.
— Dacă-i despre arestarea lui Dordevic, nu-ți bate capul. Știu tot despre…
— Nu, e mult mai tare. A fost ucis un polițist.
Emilia era surprinsă de entuziasmul din glasul lui. În mod normal, polițiștii sunt extrem de afectați de moartea unuia de-ai lor.
— Mă rog, un fost polițist. Detectivul-sergent Joseph Hudson.
Ziarista a rămas fără grai o clipă. Ce dracu’?
— Ești sigur?
— Nicio îndoială, a fost deja identificat. E la morga poliției.
— Ce s-a-ntâmplat?
— Se pare că a murit în urma unei căzături, în timpul unei bătăi.
Emilia a stat să se gândească, fără să-i vină să creadă această întorsătură de situație bruscă și neașteptată.
VP - 178
— Cu cine naiba se bătea? Bănuiesc că nu cu un infractor, pentru că i s-au tăiat aripile.
— Nu, nu cu un infractor, a momit-o Sumner.
— Un membru al familiei?
— Nu.
— Cineva din public? Era ofticat?
— Greșit încă o dată.
— Și atunci, cu cine, pentru numele lui Dumnezeu?
— A fost ucis de cineva din poliție.
Emilia a simțit un fior de entuziasm pe șira spinării. Avea deja o bănuială
încotro bătea Sumner, dar lumea ei tot s-a cutremurat când acesta i-a confirmat:
— Detectivul-inspector Grace.
• Capitolul 94
Helen stătea la masă, privind drept în față. Nu voia să se uite la Peters, nu voia să se uite la Charlie, așa că fixa peretele. Situația era mai mult decât grotescă – iar ea bănuia că e ceva deliberat –, dar n-avea de gând să intre în joc și nici să se prăbușească din cauza prezenței lor.
— Aș vrea să stabilim din primul moment, a spus reprezentanta sindicatului, că detectivul-inspector Grace a cooperat deplin în această anchetă încă de la bun început și nu a încercat nicio clipă să-și ascundă implicarea în acest accident cumplit.
A accentuat cuvântul „accident”, uitându-se la Peters.
— A anunțat singură incidentul și este mai mult decât dispusă să-și accepte partea de vină pentru rolul jucat fără să știe în moartea tragică a detectivului-sergent Hudson. De fapt, ar vrea să se consemneze atât starea ei de șoc, cât și profunda tristețe pentru decesul lui.
Ce sec, ce formal sunau cuvintele, ce nepotrivite erau pentru a exprima chinul cumplit, vinovăția copleșitoare pe care le simțea. Încă nu-i venea să
creadă, și totuși nu putea contesta faptele. Paranoia ei furioasă, încercările frenetice de a scăpa de un asasin bănuit duseseră la moartea unui om nevinovat, lăsând lumea fără un polițist cu probleme, dar talentat, și un băiețel fără tatăl lui. Lui Helen i se făcea rău, dar remușcarea, învinuirile și căința trebuiau să mai aștepte, pentru că din expresia ostilă a lui Peters era clar că
avea de dus o bătălie dacă voia să-și salveze cumva cariera.
VP - 179
— S-a notat, acum putem să începem? a răspuns Peters sec.
Încerca în mod deliberat s-o bagatelizeze, iar însoțitoarea lui Helen s-a foit stânjenită pe scaun.
— Aș vrea să stabilesc ce căuta Joseph Hudson la tine acasă aseară, detectiv-inspector Grace.
— Nu era la mine acasă, a răspuns Helen repede. Era ascuns pe palierul de la ultimul etaj și s-a apropiat de mine – nu, m-a prins într-o ambuscadă – când am ajuns acasă.
