VP - 185
— Oh, Doamne, nu, nici poveste. Era hotărât să conteste acuzațiile, să se reabiliteze, a răspuns Emilia repede, încercând să prezinte lucrurile în cea mai bună lumină.
— Și atunci?
— Mă tem că a fost ucis într-o încăierare cu un alt polițist.
— Dar… de ce? Cine să-i facă așa ceva?
— Fosta lui șefă, detectivul-inspector Grace.
Încă o dată, Karen a tras aer în piept, apoi a continuat:
— Dar ce căutau împreună? Știu că au avut o relație, dar presupuneam că ea-l urăște deja.
— Știai despre ei? s-a interesat Emilia surprinsă.
— Mda, m-a sunat ea acum vreun an, practic mi-a cerut o caracterizare – și nu i-a plăcut ce i-am spus.
— Am înțeles.
— Totuși, părea rațională, dură, cu suficient bun-simț…, a urmat fosta soție a lui Hudson, fiecare cuvânt fiind marcat de neîncredere. De ce naiba să-l fi… să-l fi ucis?
— Asta ne străduim să aflăm, dar până atunci povestește-mi despre perioada în care ai fost cu Joseph, ce fel de om era.
Karen Hudson a vorbit mai departe, lăsându-și de izbeliște clienta. Era înlăcrimată și șocată, dar părea dornică să vorbească despre durerea ei. Emilia a încurajat-o, vrând să scoată cât de multe putea înainte să-și îndrepte atenția spre articolul ei. O să fie senzațional. De fapt, s-ar putea dovedi foarte bine cel mai important material pe care l-a scris vreodată.
Capitolul final din povestea lui Helen Grace.
• Capitolul 97
— Deci mă pui sub acuzare? Pentru că dacă nu, am terminat aici.
Cuvintele păreau foarte stranii venind din gura lui Helen. Le auzise de multe ori rostite în spațiul ăsta mic, de confesiuni, din gura unor suspecți care se străduiau să scape dintr-o plasă care se strângea tot mai mult. Dar acum ea era cea care le spunea.
— Ți-aș aminti, detectiv-inspector Grace, că nu tu iei deciziile în încăperea asta. Eu am să decid când se încheie interogatoriul.
Helen a observat că nu făcuse nicio referire la Charlie. Era pur și simplu scena lui Peters.
VP - 186
— Ce mai e de spus? V-am zis ce s-a întâmplat, pas cu pas, secundă cu secundă. Acum, dacă aveți dovezi concrete care să-mi infirme cronologia, care să demonstreze convingător că mint, puneți-mă sub acuzare. Dacă nu, vă
sugerez să-mi dați drumul.
— Pur și simplu?
— În caz că nu ați observat, avem o dublă anchetă de crimă în desfășurare, o anchetă pe care detectivul-sergent Brooks…
— Detectivul-inspector Brooks, a corectat-o Peters.
— Pe care detectivul-inspector Brooks ar trebui s-o coordoneze, a răspuns prudentă Helen. Orice secundă petrecută cu vânătoarea asta de vrăjitoare împotriva mea e timp care ar putea fi folosit mai bine interogându-l pe Dordevic.
— Schimbi subiectul, detectiv-inspector Grace.
— Vă reamintesc ce priorități aveți. Deci cum facem? Mă acuzați sau pot să
plec?
Helen s-a uitat la el, refuzând să dea orice semn de slăbiciune sau teamă. În realitate, avea nervii întinși, însă era esențial să pară puternică.
— Tu ce crezi, detectiv-inspector Brooks? a întrebat Peters, întorcându-se către vechea prietenă a lui Helen. Crezi că e suficient pentru moment?
— Mai mult decât suficient.
Charlie clar voia să plece, incapabilă să se uite în ochii lui Peters sau ai lui Helen.
— În cazul ăsta, detectiv-inspector Grace, ești liberă să pleci… deocamdată.
Helen s-a ridicat și și-a împins brusc scaunul în spate, picioarele metalice frecându-se de podeaua uzată.
— Știi cum stau lucrurile. Rămâi în oraș, ține-ți telefonul deschis. Fără
îndoială că vom mai avea întrebări pentru tine la momentul potrivit.
Helen s-a încruntat la șeful ei. Incredibil, părea să-i facă plăcere.
— Sper ca în termen de câteva zile să-ți spunem dacă avem de gând sau nu să formulăm acuzații penale…
