Duhul zâmbi, cufundat în gânduri, şi spuse, fluturând mâna:
― Hai să mai vedem şi un alt Crăciun!
Sinele de odinioară al lui Scrooge crescu la auzul acestor cuvinte şi încăperea deveni ceva mai întunecată si mai murdară. Lambriurile se scorojiră, geamurile crăpară şi din tavan căzură bucăţi de moloz, scoţând la iveală şipcile dezgolite, dar cum se petrecură toate acestea, Scrooge nu ştiu, aşa cum nu ştim nici noi. Ştia doar că era foarte adevărat, că toate se petrecuseră chiar aşa; că el era din nou singur, în timp ce toţi ceilalţi băieţi plecaseră acasă, să-şi petreacă frumoasa vacanţă.
Nu mai citea; se plimba disperat de colo-colo. Scrooge se uită la duh şi, clătinând trist din cap, privi neliniştit spre uşă.
Aceasta se deschise şi o fetiţă, mult mai mică decât băiatul, dădu buzna şi, încolăcindu-şi braţele de gâtul lui, i se adresă cu: „Dragul meu, iubitul meu frate!"
― Am venit să te iau acasă, dragul meu frate! spuse copila, bătând din palmele micuţe şi îndoindu-se de râs. Te duc acasă, acasă, acasă!
― Acasă, micuţa mea Fan? repetă băiatul.
― Da, spuse copila, în culmea bucuriei. Acasă, pentru totdeauna. Acasă, de acum în vecii vecilor! Tata e mult mai bun decât era şi acasă e ca în rai! Mi-a vorbit atât de duios într-o noapte minunată când m-am dus la culcare, că nu m-am temut să-l mai întreb încă o dată dacă poţi să vii acasă, şi el a spus da, poţi să vii, şi m-a trimis cu trăsura să te aduc. Şi o să fii bărbat! spuse copila, deschizând ochii.
Şi n-ai să te mai întorci niciodată aici. Dar mai întâi o să fim împreună tot Crăciunul şi o să ne veselim cum nu s-a mai veselit nimeni pe lume!
― Eşti o femeiuşcă pe cinste, micuţa mea Fan! exclamă băiatul.
Ea bătu din palme şi râse şi încercă să-l mângâie pe cap, dar, fiind prea mică, râse din nou şi se ridică pe vârfuri ca să-l sărute. Apoi începu să-l tragă, în nerăbdarea ei copilărească, spre uşă, iar el, bucuros să plece, o însoţi.
O voce înfricoşătoare strigă pe hol:
― Coboară bagajul conaşului Scrooge, acolo!
Si în hol îşi făcu apariţia însuşi directorul şcolii, care îl străfulgera pe conaşul Scrooge cu o privire condescendentă feroce şi îl înspăimântă îngrozitor dând mâna cu el. Îl conduse apoi pe el şi pe sora lui într-un salon, care arăta întocmai ca un vechi puţ, îngheţat cum nu s-a mai văzut, căci hărţile de pe perete, precum şi globurile ceresc şi pământesc de la ferestre erau ca de ceară, din cauza frigului.
Aici, scoase un clondir cu un vin ciudat de deschis la culoare şi o bucată de prăjitură ciudat de vârtoasă şi administra tinerilor câteva doze din aceste delicatese: în acelaşi timp, trimise afară un slujitor costeliv să ofere un păhărel cu
„ceva" poştalionului, care răspunse că îi mulţumeşte domnului, dar, dacă era din acelaşi butoi din care mai gustase, preferă să se lipsească. Cufărul conaşului Scrooge fiind între timp legat de copertina trăsurii, copiii îşi luară rămas-bun de la director, cu multă tragere de inimă, apoi se urcară în trăsură şi porniră veseli pe aleea din grădină; roţile se învârteau repede, împroşcând ca un pulverizator promoroaca şi zăpada de pe frunzele întunecate ale plantelor perene.
― A fost întotdeauna o făptură delicată, pe care o putea doborî şi cea mai mică adiere, spuse fantoma. Dar avea o inimă mare!
― Într-adevăr, spuse Scrooge printre lacrimi. Ai dreptate. Nu tăgăduiesc asta, duhule, Doamne fereşte!
― Era femeie în toată firea când a murit, spuse fantoma, şi parcă a avut şi copii.
― Un copil, preciză Scrooge.
― Adevărat, spuse fantoma. Nepotul tău! Scrooge părea cam tulburat şi răspunse scurt:
― Da.
Deşi lăsaseră şcoala în urma lor chiar în clipa aceea, se aflau acum pe străzile aglomerate ale unui oraş mare, pe care treceau încoace şi-ncolo călători ca nişte umbre; pe care, căruţe şi caleşti, ca nişte umbre se îmbulzeau să-şi croiască drum şi de unde răzbătea toată zarva şi forfota unui oraş adevărat. Prăvăliile împodobite arătau limpede că şi aici era din nou Crăciun; dar era seară şi străzile erau luminate.
Fantoma se opri la uşa unui depozit şi îl întrebă pe Scrooge dacă îl cunoaşte.
― Cum să nu-l cunosc! spuse Scrooge. Doar am fost ucenic aici!
Intrară. Văzând un domn bătrân cu o perucă velşă, care şedea la un pupitru atât de înalt, încât, dacă ar fi fost cu câţiva centimetri şi mai înalt, ar fi dat cu capul de tavan, Scrooge strigă, cuprins de o mare emoţie :
― Ia uite! Bătrânul Fezziwig! Binecuvântată fie inima lui! Fezziwig e iarăşi viu!
Bătrânul Fezziwig puse jos tocul şi îşi ridică privirea spre ceas, care arăta ora şapte. Îşi frecă mâinile, îşi aranja surtucul voluminos, râse din tot trupul, de la încălţări şi până la organul generozităţii lui, şi strigă cu un glas plăcut, mieros, bogat, plin, jovial:
― Iuhu! Ia uită-te! Ebenezer! Dick!
Sinele de odinioară al lui Scrooge, care era acum un tânăr adolescent, intră
vioi, însoţit de colegul lui de ucenicie.
― E Dick Wilkins, de bună seamă! îi spuse Scrooge fantomei. Doamne-ajută, el e! Uite-l! Dick era foarte ataşat de mine. Bietul Dick! Vai, vai, vai!
― Iuhu, băieţi, spuse Fezziwig. Nu se mai munceşte în seara asta. E ajunul Crăciunului, Dick. E Crăciun, Ebenezer! Uite acuşi punem obloanele, strigă
bătrânul Fezziwig, bătând tare din palme, cât ai zice peşte!
Nu v-ar fi venit să credeţi cu câtă râvnă se puseră cei doi băieţi pe treabă!
Dădură buzna în stradă cu obloanele unu, doi, trei le prinseră sus în lăcaşurile lor patru, cinci, şase le puseră drugii şi îi bătură şapte, opt, nouă şi se întoarseră, înainte s-ajungeţi voi cu numărătoarea până la doisprezece, gâfâind ca nişte cai de curse.
― Hop şi-aşa! strigă bătrânul Fezziwig, coborându-se de la pupitrul lui înalt cu o extraordinară sprinteneală. Faceţi curăţenie, flăcăi, să se facă loc aici! Hop şi-aşa, Dick, fii vioi, Ebenezer!
Curăţenie! Ar fi curăţat orice, puteau să cureţe orice, sub privirea bătrânului Fezziwig. Treaba fu făcută într-un minut. Tot ce se putea deplasa fu ascuns vederii, de parcă ar fi fost alungat din viaţa publică pentru totdeauna, podeaua fu măturată şi stropită, fitilele lămpilor potrivite, cărbunii îngrămădiţi pe foc, şi depozitul se prefăcu într-o sală de bal confortabilă, caldă, uscată şi luminoasă, aşa cum ţi-ai dori să vezi într-o noapte de iarnă.
Şi iată că intră un scripcar cu o partitură, care se urcă la pupitrul cel măreţ şi făcu din el o orchestră, care suna precum cincizeci de stomacuri tulburate. Iată că
intră doamna Fezziwig, cu un zâmbet larg, adevărat. Iată că intrară cele trei domnişoare Fezziwig, surâzătoare şi drăgălaşe. Iată că intrară cei şase tineri cu inimile zdrobite de ele. Iată că intrară toţi tinerii si toate tinerele care lucrau acolo.
