S-a uitat la pictură cu tandrețe și durere – și apoi, cu o mișcare hotărâtă, a zvârlit-o în față, spre cea mai apropiată treaptă. A căzut peste o urnă mare și a rămas acolo.
L-am privit cum dispare în mulțime, după care m-am dus lângă soțul meu.
Când clopotul din turnul palatului a început să bată, patru dintre conducătorii armatei „albe” a lui Savonarola au coborât de pe platformă și fiecare a ridicat câte o torță. Sub rug, fuseseră îndesate ghemotoace de paie și iască, în patru locuri: două spre mijloc, în față și în spate, și două aproape de margine.
Trompetele au prins să răsune, lăutele să se tânguiască, cimbalele să
spargă aerul. Când mulțimea a amuțit, băieții înveșmântați în alb s-au adunat lângă profet, iar vocile lor tinere și dulci s-au ridicat într-un imn.
Paiele s-au aprins la iuțeală, lujere întunecate care se chirceau în vâlvătaia strălucitoare.
Vreme de două ceasuri, am rămas lângă Francesco și am stat cu ochii pe rugul aprins, am stat cu ochii pe zeița lui Botticelli și am văzut-o cum se înnegrea și se topea. La început, am bătut din picioare ca să lupt cu frigul, dar când treptele de sus ale rugului s-au carbonizat și s-au prăbușit, flacăra a răbufnit în sus cu zgomot șuierător. M-am descheiat la mantello; obrajii mi s-au încins atât de mult încât mi-am lipit de ei palmele neînmănușate, ca să
mă răcoresc cumva.
În cele din urmă, dogoarea ne-a silit să ne dăm înapoi. Francesco mi-a atins ușor umărul, dar am rămas stană de piatră o vreme, cu ochii la limbile mânioase ale focului, la culoarea lor roșu-portocalie proiectată pe cerul care acum bătea în rozaliu. În inima flăcărilor, zăceau deșertăciunile, înnegrite și scorojite.
Când ne-am întors la trăsură, mă treceau toate sudorile. Pe drumul spre casă, s-a pornit vântul. Scântei încă roșii pluteau prin aer și se lipeau ca un roi de licurici sclipitori de fațadele caselor.
— E posibil să fie incendii la noapte, a zis Francesco.
Nu am răspuns. Am rămas cu fața rezemată de fereastră și m-am uitat la cenușa care plutea în jur, tăcută ca zăpada.
345
LXII
Un atac din partea lui Piero este iminent. Umblă vorba că are de gând să
vină dinspre nord; Siena pare și ea o posibilitate. Pregătește-te – dar să nu tearăți alarmat prea pe față. Nu are de partea lui decât soldați de-ai lui Orsini șimercenari; să tot fie o mie trei sute cu totul. Nu e de-ajuns.
Când are să dea greș, folosește-te de prilej și anunță componența nouluiconsiliu. Arrabbiati au devenit din cale-afară de zgomotoși, la fel și Bernardo del Nero și ai săi Bigi. Consiliul trebuie să îi distrugă.
Eram în atelierul de la Santissima Annunziata și recitam conținutul scrisorii în fața lui Salai. El scria așa cum îi dictam – stângaci, cu o încetineală care mă scotea din minți și îmi tot cerea să repet. Când am întins mâna să iau eu pana, s-a tras înapoi.
— Nu, Monna! Scrisul tău ar putea fi recunoscut.
Când în sfârșit a isprăvit și s-a ridicat să mă conducă, am rămas unde eram. — Crezi că Piero are vreo șansă de izbândă? Că ar putea să-și recâștige locul la Florența?
Salai a strâmbat din nas; și-a trecut degetele prin cârlionții scurți și negri, cu o exasperare jucată.
— Puțin îmi pasă de politică, iar despre manevre militare știu și mai puțin. Dar un lucru știu sigur: dacă cineva vrea să-l dea jos de la putere pe profetul nebun, cu tot cu nerușinații lui purtători de foc, am să pun mâna pe arme și am să mă alătur.
— Știi să mânuiești cuțitul? l-am întrebat.
— M-am născut cu el în mână.
Cu grijă să nu mă tai am scos cuțitul cu lamă dublă al Zalummei din teaca pe care o ascunsesem bine în corsaj.
Salai s-a strâmbat.
— Dacă nu vă scrijeliți coastele mai întâi, dușmanul are să se îndoaie de râs până reușiți să trageți arma din teacă.
— Nu râde pe socoteala mea. Învață-mă cum să-l mânuiesc.
— Leonardo nu s-ar învoi în ruptul capului. N-am fost în stare să-l conving nici să se atingă de așa ceva. Când vine vorba despre astfel de lucruri, e mai rău ca o femeie.
346
— Leonardo nu este aici.
— Așa e, a râs el scurt. Mai înainte de orice, nu-l țineți în corsaj. Vă
încetinește mișcările. Uitați-vă aici: trebuie să întindeți mâna ca să-l apucați.
E bine să-l țineți la brâu, aproape de talie.
— Dar nu port mereu cingătoare.
— O să purtați dacă vreți să aveți la îndemână un cuțit. Una frumoasă
și lată – cum este la modă acum, nu-i așa? Ascundeți-l sub ea. Dar vă rog, nu-l țineți așa, de parcă ați avea de gând să mâncați cu el.
Am clipit și m-am uitat la arma din mâna mea.
— Cu permisiunea dumneavoastră, a zis el.
A venit și s-a așezat în spatele meu, lângă umărul drept și și-a pus mâna peste mâna mea. Țineam cuțitul strâns, țeapăn; m-a prins de încheietură și a mișcat-o de mai multe ori.
— Acum, a zis el poruncitor, îl țineți de partea de sus, dar cu vârful îndreptat în jos. E bine să procedați invers: țineți cuțitul de dedesubt, cu vârful în sus. Doar ușor în sus. Așa.
Îi simțeam răsuflarea caldă lângă ureche. Mirosea a vin și a ulei de in.
Am aruncat o privire spre el și, pentru prima oară, mi-am dat seama că, în ciuda lipsei lui de maturitate, era un bărbat în toată puterea cuvântului.
Avea vârsta mea și era arătos, puternic și vânos. Când mi-a întâlnit privirea, mi-a zâmbit larg, șăgalnic. M-am înroșit, jenată de căldura care se ridicase între noi, și m-am uitat în altă parte. Dar acum înțelegem prea bine cum de o păcălise pe Isabella.
— E bine, a zis el încetișor. E bine că are două tăișuri; mai puține griji.
Și-acum, arătați-mi cum atacați pe cineva. Haideți, să zicem că vreți să-l omorâți.
Am făcut un pas înainte și am înfipt cuțitul în aerul din fața mea. Salai a chicotit.
— E foarte bine și frumos dacă omul cu pricina rămâne nemișcat și vreți doar să-l crestați și să-l lăsați să scape. Uitați-vă aici.
A venit lângă mine și, iute ca fulgerul, a scos din faldurile robei de călugăr un cuțit lung și subțire. Nici n-am apucat să tresar surprinsă, când a făcut un pas înainte și a înfipt cuțitul undeva jos în fața lui; pe urmă, cu o mișcare sălbatică, a despicat aerul drept în sus.
— Înțelegeți? S-a întors spre mine, tot cu cuțitul ridicat. Loviți-l jos, în pântece; e locul cel mai moale. Ușor de străpuns chiar și cu forța unei fete.
