— Te rog să mă ierți, Madonna. Te rog să mă ierți. Mama ta La iubit pe Giuliano de Medici.

— Giuliano… am început eu, după care m-am oprit. Eram pe punctul să

spun că Zalumma era nebună, că Giuliano – Giuliano al meu – nu o întâlnise niciodată pe mama, așa că era curată nebunie să spui că îl iubea.

Numai că mi-a revenit în minte un anumit moment când eram în curtea palatului lui Lorenzo, alături de Leonardo, și artistul îmi ceruse să-i pozez în fața statuii lui Giuliano, cu aerul ei ciudat de familiar.

Mi-am amintit privirea pricepută, bine antrenată a lui Leonardo și cu câtă fidelitate îmi reprodusese chipul în schiță, deși nu mă întâlnise decât o dată. Mi-am amintit și de Lorenzo, care stătea în dreptul ferestrei și se uita lung la noi. Și am înțeles că era cu ochii la artist și aștepta un semn din partea lui.

Mama trebuie să fi știut de la bun început că eram copilul lui Giuliano.

Tata, în gelozia lui, a ascuns-o de ochii lumii cu câteva luni bune înainte să

mă nasc și a continuat să o țină departe mult timp după. Tot din cauza geloziei o și lovise, când ea îi mărturisise că e însărcinată.

Au fost zvonuri despre aventura lor, firește. Când Giuliano a murit, mama și Antonio au căzut de acord să pună la cale o poveste, pentru ca tata să nu ajungă de rușine: urma să mă nască în taină, la casa de la țară a mamei ei, și să se întoarcă cu mine la Florența când aș fi ajuns la vârsta la care minciuna să nu bată la ochi.

262

Am fost botezată târziu; data mea falsă de naștere a fost trecută în registrul orașului.

În felul acesta, nimeni nu avea cum să suspecteze că aș fi fata lui Giuliano de Medici. Nimeni, cu excepția astrologului, plătit de Zalumma în taină, pentru ca ea și cu mama – în curiozitatea ei disperată – să afle adevărul despre destinul meu.

Nimeni, cu excepția lui Leonardo și Lorenzo, care recunoscuseră de departe trăsăturile omului pe care-l iubiseră.

Zalumma și cu mine am făcut drumul spre casă în tăcere.

De ce, o întrebasem eu în cimitir, nu mi-ai spus toate astea mai devreme? De ce ai așteptat până acum?

Pentru că mama dumitale m-a pus să-i promit că am să păstrez secretulfață de dumneata, a răspuns ea și vorbele au fost aproape un strigăt, atât de puternică era emoția care o stăpânea. Și mai târziu, era limpede că traiul alături de tatăl dumitale te făcea atât de nefericită și nu avea nici un rost să-ți sporesc nefericirea. Plănuisem să-ți spun în ziua în care te-ai cununat cu Giuliano.

Vorbesc acum pentru că meriți să știi adevărul despre copilul pe care îlporți.

Simțeam nevoia să plâng, dar lacrimile mi se opriseră cumva în gât. Mi-am amintit șoapta lui Lorenzo, Te iubesc, copilă, mi-am amintit-o pe mama când mi-a dat medalionul, ca să-l păstrez cu luare-aminte.

Iar acum medalionul era dus și nu mai aveam nimic care-mi aducă

aminte de tatăl meu adevărat sau de soțul meu – care îmi era văr.

Poate că ar fi trebuit să fiu mânioasă pe tata – pe Antonio – pentru că o lovise pe mama aflând că poartă prunc. Dar nu aveam în fața ochilor decât mâinile lui zdrobite, degetele însângerate cu unghiile smulse din carne. Și nu-mi veneau în minte decât cuvintele tatei, pe care mi le spusese înainte să

mă duc la căpătâiul lui Lorenzo.

Orice îți spune, ești fiica mea.

Trebuie să fi trăit cu groaza că aveam să aflu adevărul în noaptea aceea; și totuși mă lăsase să plec.

Când am ajuns acasă, m-am dus sus în odăile mele și n-am mai coborât la cină. Oricum n-aș fi fost în stare să mănânc. Zalumma mi-a adus pâine și sare.

263

Tot nu vorbeam una cu alta. Mintea mea lucra de zor revăzând toate întâmplările din trecut, iar Zalumma părea să înțeleagă. Am stins lampa și m-am întins în pat, dar am rămas cu ochii deschiși. Am privit în gol, pe întuneric, preț de un ceas, două sau trei.

Și-apoi m-am ridicat în capul oaselor, cu inima bătându-mi nebunește.

Mi-am adus aminte de schița în cerneală a lui Bernardo Baroncelli; dintr-odată am înțeles de ce mi-o trimisese Leonardo. Și mi-am amintit câteva dintre ultimele cuvinte pe care le auzisem din gura soțului meu.

Leonardo. Leonardo l-a văzut; unchiul meu a murit în brațele lui.

Leonardo l-a văzut: el știa cine era omul care îl ucisese pe tatăl meu adevărat, Giuliano. Omul pe care, când trăgea să moară, Lorenzo îl numise

„al treilea bărbat.“

De dragul mamei, de dragul meu, doream răzbunare.

Către Leonardo da Vinci, la curtea lui Ludovico Sforza, ducele Milanului:Ser Leonardo,

Vă scriu pentru că am aflat de curând un anumit lucru – despre mine,despre legătura dintre mama și fratele asasinat al lui Lorenzo de Medici,Giuliano. Am impresia, după felul în care v-ați purtat în seara când ne aflam încurtea palatului Medici, că știți de mult lucrul despre care vă vorbesc.

Iertată fie-mi îndrăzneala, dar simt că pot să am încredere îndumneavoastră ca într-un prieten. Giuliano mi-a spus că ați fost în Dom înziua asasinatului și că sunteți singurul care deține informații – în legătură cuidentitatea unui anume bărbat care se afla și el în catedrală în acea zi. Dincâte am înțeles, bărbatul cu pricina a fost de negăsit până acum.

Acest om mă interesează în mod deosebit. Vă rog, Ser Leonardo, ațiputea să-mi spuneți tot ce știți despre el?

Dacă aveți cum să-l descrieți – sau chiar să-i faceți o schiță atrăsăturilor, așa cum vi le amintiți, v-aș fi foarte îndatorată.

Dacă e încă în viață, sunt hotărâtă să-l găsesc. Nu mai am multe altelucruri pentru care să trăiesc.

Fie ca Dumnezeu să vă ocrotească,

Lisa di Antonio Gherardini

Via Maggio

Santo Spirito, Florența

264

LII

Scrisoarea am compus-o în zori. Și, din clipa în care i-am dat-o Zalummei, am așteptat cu nerăbdare un răspuns, sperând din tot sufletul că

scrisoarea n-avea să fie confiscată pentru că făcea referire la familia Medici.

În aceeași dimineață, m-am silit să cântăresc în minte un lucru tare neplăcut: Francesco și tata fixaseră nunta pentru luna iunie. Viitorul meu soț

insistase să-mi ofere o rochie de nuntă așa cum se cuvenea, făcută după un model ales de el, și mai spusese că Zalumma și cu mine trebuia să avem un răgaz: ca să putem umple lada de zestre cu haine noi și cu lenjerie brodată

de mâinile noastre. Vechea mea cassone fusese mistuită în foc, cu tot cu hainele din ea.