Piero a dat din mână nerăbdător.
— Așa e. Numai că nu este deloc momentul potrivit pentru o întâlnire cu tânăra doamnă, acum când suntem asaltați din toate părțile… S-a înclinat: Iertare, Madonna; avem de discutat probleme de familie. Giuliano, ne-o poți prezenta pe viitoarea ta soție mai târziu.
— Nu pleacă nicăieri, frate drag. Face parte din familie. Preotul ne-a cununat astăzi de dimineață.
Piero a scăpat un suspin de uluire. Giovanni a căzut la loc pe scaun și și-a dus mâna la piept. Apoi a vorbit cu acea voce melodioasă care, în ciuda agitației, era plăcută auzului.
— Trebuie să obținem o anulare. Nu poți să irosești sămânța Medici pe o femeie oarecare.
M-am făcut roșie. Mânia mi-a alungat orice urmă de frică.
Giuliano s-a pornit pe vorbit, cu o voce înfierbântată.
— Nu este o femeie oarecare. Este soția mea și rămâne aici, sub acoperișul soțului ei. Căsătoria s-a consumat și n-am de gând să tolerez nici un fel de discuție despre anulare. S-a întors către Piero: Cât despre problemele noastre – le știe, prin urmare rămâne aici. Și amândoi o să o îmbrățișați și o să-i urați bun venit în familie.
Giovanni s-a ridicat iar și m-a privit într-un fel curios. S-a apropiat și mi-a luat mâinile; palmele lui erau cărnoase și moi. A zâmbit și a spus:
— Am să te sărut Lisa, pentru că ești atât de frumoasă. După care a ridicat o sprânceană, și-a aruncat ochii pieziș spre Giuliano și a continuat: Dar ar fi simplu să aranjez…
— Nici nu vreau să aud, a spus Giuliano.
— Bine, atunci… a răspuns Giovanni, cu aerul diplomatului resemnat.
Vino să stai lângă mine, Madonna Lisa. Vino și tu, Giuliano. E momentul banchetului vostru nupțial, nu? După consumarea căsătoriei, e nevoie de un banchet. Am să trimit după servitori. S-a ridicat și a tras de un lanț care atârna într-o firidă, după care s-a întors iar la masă și ne-a făcut semn să
luăm loc.
Piero era prea agitat ca să-mi dea mâna sau să mă sărute. A rămas unde era, de partea cealaltă a mesei, în fața lui Giuliano, în timp ce eu m-am așezat lângă cardinal.
220
— Urările de bun venit trebuie să mai aștepte. Tocmai m-am întors de la Signoria. Le-am dat totul… ce mai vor acum? Am salvat Florența – cu un preț mic: câteva fortărețe și câțiva ducați…
— Câți?
Piero și-a coborât brusc vocea.
— Două sute de mii.
Giuliano nu a reacționat, ci doar s-a uitat lung la fratele lui mai mare; era limpede că știa dinainte.
Giovanni și-a izbit pocalul de masă cu atâta forță încât stropii devin au sărit pe tăblie.
— Dumnezeule mare! a strigat el. Unde ți-era mintea? Nit i nu c de mirare că Signoria nu vrea să stea de vorbă cu tine! Nit i nu c tic mirare că l-au trimis pe omul ăla care tot dă zor cu prostiile lui despre Judecata de Apoi
– pe Savonarola – la Pisa.
Piero s-a răsucit spre el, gata de apărare.
— Savonarola? S-a dus la Pisa? Acum își bat joc de mine pe față! Tonul lui Giuliano trăda oboseală, frustrare.
— N-ai citit scrisoarea pe care ți-am trimis-o?
Încă o dată, Piero și-a ferit privirea.
— Nici nu-ți închipui cât de prins am fost, cât de ocupat… Nu puteți să
mă învinuiți că am scăpat din vedere un amănunt.
— N-ai citit-o, a zis Giuliano calm. Dacă ai fi citit-o, ai fi aflat că
membrii Signoriei au fost supărați când au auzit despre fortărețe și despre bani. Francezii râd de noi. Nu cred că se așteptau deloc să capete Sarzana și cu atât mai puțin Sarzanella, Pietrasanta, plus un munte de bani. Signoria are tot dreptul să fie furioasă. În scrisoare, îți ceream să te întorci aici ca să
punem la punct o strategie prin care să îi convingem pe membri.
Piero și-a lăsat umerii în jos, dezumflat; nuanțele care țineau de negocieri și diplomație erau mai presus de înțelegerea lui. Totuși, a mai încercat să se apare, cu o zvâcnire de sfidare.
— Frățiorule drag, a spus el cu voce joasă, trebuia să mă duc la ei de unul singur. Trebuia să fac toate astea de unul singur, altfel cine m-ar mai respecta? Eu nu sunt tata…
-— Nici unul dintre noi nu este, a răspuns Giuliano cu blândețe. Dar toți trei împreună putem să ne ridicăm la înălțimea lui.
Orice discuție a încetat: tocmai intrase un servitor. Giovanni i-a spus să
aducă vin și mâncare „pentru îndrăgostiții noștri”. Când omul a plecat, a reînceput și discuția.
221
Între timp, Piero își reînnoise indignarea.
