— Pe ăsta, măricelul, Primus Inocenţiu Cocuz, pe mijlocaş, Secundus Inocenţiu Cocuz, pe prâslea, Terţius Inocenţiu Cocuz…

— Apăi astea nici nu sunt nume de creştini. Nume de păgâni sunt.

— Or fi, oameni buni. Dar ce! Păgânii nu erau şi ei oameni.

— Nu zicem că nu erau…

Nici Inocenţiu Cocuz n-a făcut purici la noi în sat…

Din lecţia pe care ne-a ţinut-o despre Ion-vodă

celCumplit, zis Ion Armeanul, i s-a tras. S-a auzit în sat.

Din sat, purtată din om în om, vorba a ajuns la oraş. Ne-am pomenit într-o dimineaţă că intră un domn negricios, cu mustăţile vrabie, peste noi, în clasă. Inocenţiu Cocuz încerca să desluşească literele în catalog, să ne strige pe nume. A pătruns om străin în clasă, ne-am şi ridicat în picioare.

— Sunt inspectorul şcolar Paraschiv I. Paraschiv, s-au rostit, piţigăiate, mustăţile vrăbii.

— Mă rog, mă rog, dacă spui dumneata… Poţi să fii şi papa de la Roma. Poţi să fii şi fratele papii. Cum vrei.

L-aapucat tremuriciul – ca pe epipleptici – pe inspectorul Paraschiv I. Paraschiv. S-a stăpânit.

— Am venit să cercetez cazul cu Ion-vodă celCumplit.

— Şi cazul cu Vodă Cuza, nu? Am vorbit şi deCuza-vodă.

— Să lăsăm glumele. Ai o păsărică sub pălărie, Ion-vodă.

— Am mai multe, a spus glumind Inocenţiu Cocuz. PeIon 327

Armeanul, pe Cuza-vodă, pe Tudor, pe toţi câţi au încercat să ridice poporul…

Clasa rămăsese în picioare. Ascultam. Priveam cu ochii zgâiţi la cei doi care se certau.

— Staţi jos, copii! ne-a îndemnat Cocuz.

Paraschiv I. Paraschiv a trântit geanta pe catedră.

Arăsturnat călimara. S-a mânjit şi podeaua de cerneală

violetă. A urlat:

— Asta e necuviinţă!

— Nu eu sunt necuviincios, a răspuns Cocuz. Aţi venit pentru anchetă. Faceţi, vă rog, anchetă, domnule inspector.

Sunt învăţat cu anchetele ca sacul cu peticul.

Inspectorul a scos un teanc de hârtii. A început a mâzgăli hârtia.

— E adevărat că ai vorbit copiilor despre Ion-vodă cel Cumplit?

— E adevărat. Trebuia să vorbesc. E în programă.

— E adevărat că ai spus că Ion Armeanul i-a tăiat pe boieri şi chiar pe preasfinţitul mitropolit al Moldovei, în ziua de Paşte?

— E adevărat. Scrie la carte.

— E adevărat că ai povestit copiilor cum l-au vândut boierii pe domnitor, turcilor?

— E adevărat. Scrie la Cartea de citire.

— E adevărat că ai stăruit asupra faptului că Ion Armeanul îi iubea pe ţărani şi-i ura pe boieri?

— E adevărat. Scrie…

— Ştiu. La Cartea de citire…

— Atunci…

— E adevărat că la această lecţie ţi-ai dat osteneala să le vorbeşti copiilor frumos?

— E adevărat. Cum să nu fie adevărat?

— De ce ai făcut asta?

— Păsărică! Ştiţi! Păsărică mea! Slăbiciunile!Păsăricile…

328

— Domnule!

— Da, domnule inspector, e timpul să isprăvim cu gluma. Sunt lecţii care îmi plac. Pe acestea le predau cu căldură, cu pasiune chiar…

— Plângeau copiii…

— Nu toţi. Dar unii într-adevăr plângeau. Se înfierbântaseră. Alte lecţii le predau uscat, acelea care nu-mi plac, de pildă Mihai Viteazul, care i-a legat pe ţărani de pământ, robindu-i şi mai mult boierilor. Nu-mi placeConstantin Brâncoveanu, care a jupuit ţara şi a adunat averi nemăsurate…

— Şi toate astea le-ai spus copiilor de pe catedră…

— Le-am spus.

— Dar la Cartea de citire scrie altfel…

— Fals. Fals. Cartea de citire a falsificată în multe locuri.

Cunosc adevărul din documente…

— Cu asemenea documente, cu asemenea învăţători, n-avem ce face. Eşti pensionar?