sforăiam pe nas, mă speriam, îl trânteam pe Iţicu în ţărână.
Plângea:
— Nu mă mai joc cu tine. Dinţosule…
— Să-ţi fie de bine…
Oamenii vorbesc fel de fel de lucruri despre DumitruDumitrescu, ginerele lui Pândele Ciuşcă.
— O fi spion, trimis de boieri să ne încerce…
— Ori un răufăcător, care s-a ascuns aici, între noi, de poliţie…
— Ori un cap al răsculaţilor, care caută să-şi piardă
urma…
— Cine ştie!… Vorba aia: hoţul cu un păcat, păgubaşul cu o mie…
Dumitru Dumitrescu, până la urmă şi-a găsit rostul:face misitie pentru greci – cumpără pentru greci cereale de la rumânii care au cereale de vânzare. Sunt rari rumânii de acest soi, dar totuşi sunt – cei care au pământ mai mult…
De când s-a măritat, Ştefana lui Ciuşcă a întinerit.Umblă
sprintenă. Cântă prin arie, printre pomi, cântece de dragoste…
Câteodată o cuprinde întristarea.
— Ce ai tu, fată?
— Mă gândesc la omul ăsta al meu. Ciudat om!… Mi-e teamă să nu rămân fără el. Acum n-aş mai putea îndura singurătatea. A venit într-o noapte. Nu vorbeşte de mamă, de tată, de soră, de frate. Nu mi-a spus nici măcar unde a trăit înainte. Nimic nu mi-a spus…
— Dacă nu-ţi spune, nu-l întreba. Poate într-o bună zi o să-ţi spună totuşi. O avea socotelile lui, ca orice om.
S-a apropiat toamna. A început toamna. A fost cules porumbul. Viile, câte au sădit rumânii după molimă, au fost îngropate, să nu degere mlădiţele sub zăpadă.
S-a deschis şcoala. Arborii îşi leapădă frunzele galbene.Vânt, ploaie. Vânt schimbător. Ploaie măruntă, 310
deasă.Ploaie de toamnă…
Ţârcovnicul Florea Floacă scuipă sânge. Nu poate să mai cânte. Nu poate nici să iasă din casă. L-a chemat pe popaBulbuc la spovedanie.
— Părinte Bulbuc, eu am pus-o pe Dioaica să scoată
ochii sfinţilor. A făcut vrăji să-l omoare pe Gică
Stănescu.Voiam să-i iau locul! Voiam să ajung şi notar…
Acum, pământ mă fac, părinte Bulbuc…
I-a dat boaita împărtăşanie.
La cârciumă, după ce a tras pe gât câteva bardace de vin, popa s-a spovedit cârciumarului. Satul a aflat îndată
vestea.
Ţârcovnicul a murit. Un copil i-a tras clopotele. M-am dus cu droaia de băieţi la îngropăciunea lui.
Ţârcovnicul. Galben, în sicriul lui, fără nicio picătură de sânge în obraz.
De pe pereţii bisericii dintr-un lemn se uitau la el sfinţii cu găurile ochilor care fuseseră vopsiţi, cine ştie când, în albastru.
Se uita şi notarul Gică Stănescu, cu ochii vii, cu ochi adevăraţi, cu ochi de om…
311
XIV
O FĂRÂMĂ DE PÂINE
Am ajuns în ultima clasă. S-a deschis şcoala! Bucuria noastră e mare: învăţătorul Gheorghe Popescu-Bragadiru s-a reîntors la noi…
Am învăţat cu Popescu-Bragadiru clasa întâi. Când am trecut într-a doua, dascălul nostru cu ochi frumoşi, mustăţi groase şi glas limpede, puternic, ne-a părăsit. A plecat la oraş şi a devenit profesor de muzică la liceu, profesor cu suplinire. În locul lui ne-am pomenit la începutul anului cu domnul Pake Iliescu, om între două vârste, cu haine tare lucioase, cu pălărie de paie. Nu ne-a plăcut cum arăta la înfăţişare. Avea o faţă gălbuie, trasă, ochii mult prea trişti.Ne-a răspuns la „bună dimineaţa”. S-a aşezat sfios la catedră, a strigat catalogul. Vorbea pe nas, fonf, ca Bâca luiTobei, şi trebuia să ne ascuţim auzul ca să pricepem ce spune. Am prins numaidecât a ne mişca, a ne da cu coatele, a vorbi tare. Pe loc am băgat de seamă că e surd. Am început să facem lecţiile. Noul nostru dascăl nu cunoştea cine ştie ce carte… Asta s-a văzut îndată.
— Ce aveţi astăzi? ne întreba…
Îi spuneam numele lecţiei.
— Copiaţi lecţia pe caiete…
