— De unde să găsesc eu atâţia bani! N-am de unde.Mai aşteaptă…
De câte ori se vorbeşte în casă de bani, parc-ar fi luat casa foc, se iscă zarvă, ceartă mare. Mama rabdă cât rabdă.Izbucneşte:
— Mi s-a urât cu sărăcia. Până când o s-o ducem aşa!…Bani, nu. Mâncare, nu.
— Muncesc cât pot, spune tata. Toţi muncim. Nu ni se ajunge, asta e. Orice-am face, nu ni se ajunge. N-o să mă
apuc să fur…
La şcoală a doua zi, a treia zi…
Dascălul s-a dus la oraş. L-am aşteptat la gară, la întoarcere. Au adus pachetele cu cărţi şi tăbliţe la spinare copiii. Am adus şi eu un pachet… Doi am rămas fără
cărţi:eu am rămas fără cărţi şi un băiat din cătun, cu gâtul plin de gâlci, de bube, unul al lui Coş, hoţul de păsări.
Al lui Onofrei Coş nu se sinchiseşte.
— Ori cu carte, ori fără carte – cugetă el cu glas tare –
totuna e…
Onofrei Coş şi-a ales drept meserie furtul păsărilor.Trece noaptea peste garduri, aruncă amăgeală câinilor, să nu-l latre, intră pe brânci în coteţ, culege găinile, pleacă.
— De ce-ai furat găini, Onofrei?
— Să le mănânc cu copiii. Dacă nu fur, n-am ce mânca.
317
— Munceşte!
— N-am unde.
— La boier. Sunt atâţia boieri.
— Or fi! Vor muncă pe nimic…
Avendrea tăinuie furturile. Onofrei Coş le mărturiseşte cu gura plină. Merge la puşcărie, la oraş, rămâne, se întoarce acasă, fură, pleacă iar la puşcărie.
— Nu mă satur, la puşcărie, de mâncare, dar ceva tot prind în gură. Mai greu de nevastă şi de băiat, că-i las fără
de nici unele… Pe băiat o să-l fac hoţ. Nu hoţ de găini.Hoţ de boi, hoţ de cai o să-l fac. Să i se ducă vestea…
— Fă-l!…
— Să mai crească…
Stă lângă mine, în bancă, feciorul lui Onofrei Coş, hoţul de păsări. Ieri, i s-a spart o bubă. Azi alta.
— Tu când aduci bani, Coş Haralambie?
— Niciodată, domnule.
— De ce?
— Nu-mi trebuiesc cărţi. Nu vreau să învăţ. Cu carte, fără
carte… Ce mi-e laie, ce mi-e bălaie.
— Când ai să aduci bani să-ţi cumperi cărţi, Darie?
— Nu ştiu, domnule.
M-a pus să stau într-o bancă din fundul clasei. Am stat unde mi-a spus să stau.
Au început lecţiile: întâi scrisul, linii drepte, linii plecate, ovale, puncte, virgule.
Pe urmă copiii au deschis abecedarul şi au început a citi: o, i, oi…
Mă uitam şi eu în paginile abecedarelor. Aş fi scris, n-aveam cu ce să scriu, n-aveam pe ce să scriu. M-am dus pe la băiatul lui Bucur, cârciumarul de lângă gară. Patru băieţi avea cârciumarul. Unii mai mari decât mine, alţii mai mici.
S-au îndurat de mine şi mi-au dăruit un ciob de tăbliţă.
Condei nu mi-au dat, nici nu le-am cerut.
318
Pe tăbliţă se putea scrie şi cu un vârf de cui.
