— Ce-ai face dacă te-ar bate?
408
— I-aş scoate ochii.
— De ce-l primeşti pe jupân la tine? Îţi place?
— Nu-mi place. Îl primesc ca să-i fac în necaz cucoanei.
O urăsc. Pe toate cucoanele le urăsc.
Zâna se ghemuie în pat. Se acoperă până sub bărbie cu plapoma.
— Să dormim, spune, că acuşi se face ziuă!…
— Să dormim!…
Vrem să dormim şi nu izbutim. Prin întunericul odăii somnul, ca o vulpe, ne dă târcoale, se apropie, se depărtează, nu se lipeşte de noi. Patul e mare, de la un zid la alt zid. M-am ghemuit într-un colţ. În alt colţ s-a ghemuitZâna.
— Dormi?
— Nu…
— Nici eu…
Mă ridic şi dau la o parte perdeaua. Negura din odaie se subţiază.
— Darie…
— Da…
— Tu ai vrea să vii lângă mine…
— Da…
Îmi tremură buzele. Mă acopăr mai bine. Mă
strâng.Tremur. S-a lăsat ger aspru afară. S-a răcit odaia…
— Să nu vii…
— N-am să vin…
Uliţa e departe. Se aud totuşi paşii unui întârziat. Câinii, slobozi, sar la gard, latră.
— Sunt bolnavă, băiatule…
Uliţa e plină de zăpadă. Când ninge, uliţa e frumoasă, nespus de frumoasă. Casele cu căciuli de zăpadă, gardurile cu căciuli de zăpadă – fiecare ştachete cu căciula lui.Arborii, cu crengile bogate, îndoite sub belşugul alb.
Aîncetat ninsoarea. Au prins oamenii a umbla pe uliţă.
409
Sub tălpile lor zăpada şi-a pierdut neprihănirea.
— Te-aş nenoroci, puiule…
Se luminează. Mă îmbrac şi mă duc la grajd. Altădată
miroseam a tăbăcărie, a piele pusă la putrezit, a argăseală.Acum miros a grajd – a grajd şi a tămâie. La
„Înger”, dintre toate mărfurile pe care le avem de vânzare, nu miroase
decât
tămâia.
Sicriele
n-au
miros,
nici
chimbrica.Curăţ grajdul de bălegar, ţesăl bivoliţele, le umplu ieslea de fân, pe jos aştern paie proaspete. Zâna le mulge –
pe cele cu lapte…
