— Să stăm…
— Nu eşti Dudulică? Fierarul?
— Dudulică sunt.
— Măi Dudulică, n-am nimic cu Chira. N-am nimic cu nimeni… Nu-mi arde ce crezi tu că-mi arde…
— Te duci la Chira la cort. Cam des te duci, argatule…
— La Tănase mă duc, nu la Chira…
— Dar vorbeşti şi cu Chira…
— Vorbesc…
537
— E logodită cu mine…
— Îmi pare bine, pari un băiat de treabă… însoţeşte-mă
până la conac, Dudulică!…
E mai înalt decât mine Dudulică. Şaptesprezece-optsprezece ani să tot aibă.
— M-a poftit Chira la nunta voastră, la toamnă –dac-oi mai fi pe aici…
— Vrei să pleci?
— Poate…
— O să plecăm şi noi, după ce s-o termina războiul…Până
atunci ne-a legat bulibaşa de moşia boierului…
— Ţi-e teamă să n-o pierzi pe Chira?
— S-a legat logofătul Andrei de ea…
— O să-i spun să se astâmpere…
— Dacă nu se astâmpără, o să se pomenească într-o noapte cu şişul meu între spete…
— Atât de mult o iubeşti pe Chira, că ai putea să omori un om pentru ea?
— Mult…
— Chira ştie?
— Ştie. Şi-i place să mă întărâte. Am s-o bat după nuntă.
În fiecare zi am s-o bat…
— De ce?
— Muierea nebătută e ca moara neferecată…
— Parcă spuseşi c-o iubeşti!…
— Tocmai de-aia…
— O să-ţi facă farmece şi n-o s-o mai baţi…
— Farmece!… În farmece cred rumânii, noi ţiganii nu credem…
Ne despărţim. Câmpul, legănat de vânt, foşneşte. Răsare luna, rotundă, roşie.
— Îl omor pe logofătul Andrei, dacă se mai leagă deChira!…
Sus, pe deal, la arman nu sosesc scrisori, nici 538
jurnale.Totuşi, din om în om, din gură în gură, aduse parcă de vântul care mereu bate, şi când nu bate adie, vin veşti de tot felul. Muierile şi rumânii din sat şi prizonierii au aflat că dincolo de hotarul Moldovei, în Rusia, oamenii care muncesc în fabrici, soldaţii şi ţăranii s-au ridicat, sătui de război şi de asuprire, împotriva stăpânirii, şi au făcut revoluţie. Se vorbeşte că s-ar fi răsculat şi trupele ruseşti din Moldova împotriva stăpânirii ţariste şi că n-ar mai vrea să se bată.
— Şi noi ne-am răsculat la nouă sute şapte, spune soldatul Anton Dicu, din Moldova de Jos. Am ars conace boiereşti şi-am băgat spaima în boieri, în ciocoi. N-am izbutit… Am plătit cu sânge şi suferinţă răscoala… N-am fost uniţi… Nu ne-am ridicat cu toţii deodată… Au ucis boierii prin sate pe cine au vrut să ucidă, după răscoală…
— La noi, începe a povesti soldatul Manole Zmeu, dinMoldova de Sus, după răscoale, am muncit şi-am trăit mai greu ca înainte de răscoale… A trebuit să muncim însutit pentru ce-am stricat în câteva zile de răzvrătire… Şi ce stricasem? Dădusem foc la nişte şuri de paie… Când să
ajungem la conac, ne-a întâmpinat armata cu gloanţe…
Dar se cheamă că ne răzvrătisem. Ciocoiul ţinea şi cârciumă în sat. Unii oameni se duceau şi beau, aruncau pe tejghea, pentru spirt, ce câştigau, tot ce câştigau… Alţii ocoleau cârciuma cu otravă. Trimiteau copiii să le cumpere tutun.De mult îi luase moşierul la ochi. Acum avea prilejul să se răzbune. S-a răzbunat. I-a trecut pe listă ca fruntaşi ai răscoalei, pe ei şi pe învăţătorul care-i îndemna pe oameni să nu calce pragul cârciumii… N-au ajuns nici plugarii, nici învăţătorul la judecată. I-au bătut ofiţerii, i-au purtat prin sat legaţi şi plini de sânge, pe urmă i-au împuşcat…
— Eram om în putere, când cu răscoalele… vorbeşte, ca şi cum în acest ceas de seară n-ar mai putea să-şi păstreze 539
în el amintirile, rezervistul Dragomir Trofim. Sunt zece ani de atunci… M-am aruncat în foc, după ce chibzuisem bine ce fac, cu toată nădejdea. Acum e acum, îmi spuneam…Să le venim de hac boierilor… Boierului din satul nostru i-am venit de hac. Era cam la începutul răscoalei. Om curajos, nu s-a temut, n-a căutat să se ascunză măcar. Am pătruns, tot alaiul, în curtea lui. Ne-a privit din cerdac.
— Ce vreţi, oameni buni?
— Pământul îl vrem, că noi îl muncim. Pământul… Ia-ţi catrafusele şi pleacă la oraş…
— Eu? De ce să plec? E moşia mea!…
— Te-ai ivit cu ea în palmă din maică-ta, când ai venit pe lume?
— Dobitocilor, ne-a spus, pe ce lume trăiţi! Ţara are o lege…
Ne-am îmbulzit spre cerdac. Avea puşca de vânătoare lângă el. A descărcat-o în norod. Au murit două muieri – una era nevastă-mea… N-am fugit. Dimpotrivă. Am sărit pe el, l-am tras în curte, l-am omorât cu ciomegele. Armata a venit cu tunurile. Ne-am ascuns în pădure… O săptămânăau bătut tunurile. Până n-au ars, până n-au dărâmat satul, n-au tăcut… Au înconjurat pădurea, ne-au prins… Am tăiat cinci ani bătuţi pe muche sare, la ocnă…
— Dacă vor izbuti oamenii de acolo să ducă la bun sfârşit revoluţia din Rusia, socotim că s-o întinde şi la noi, c-o fi şi la noi mai bine…
