Arunca tescovina pe gât. Încă una. Începea văru-meu să
se simtă bine.
— Mai toarnă una, Tomo!
Se întorcea cu gambeta pe creştet la masa lui de lucru.
Făcea socoteli. Scria. I s-aprindea iarăşi gâtul. Iarăşi trecea şoseaua şi intra în cârciumă. La început drumurile între cârciumă şi poştă erau rare: de două, de trei ori dimineaţa; de două, de trei ori după-amiază; o dată seara, înainte de a se culca… Pe urmă, drumurile s-au înmulţit.
La fiecare ceas, un drum. Apoi la fiecare jumătate de ceas, apoi la fiecare sfert de ceas. Leafa, o fi ea mare, dar dacă o fărâmi în bucăţi în fiecare zi şi o vâri în tejgheaua cârciumarului, iaca, nu ajunge… Odată năravul prins, greu să-l lapezi! Poţi, dacă vrei! Lui văru-meu Niculae Dimozel i s-a părut că nu poate…
A căzut într-o zi peste el un inspector.
— Deschide casa de bani!
A deschis văru-meu Niculae casa.
431
— Numără!
A numărat.
— Deschide magazia de tutun!
A deschis magazia cu tutun. A făcut socoteala pachetelor aflate în depozit.
— Deschide şi dulapul cu timbre şi poliţe!
Şi acolo s-a împlinit controlul. A adunat controlorul cifrele.
Le-a socotit. Pe lângă el, văru-meu Niculae se zbătea de ceasul morţii. Era un prieten mai vechi al lui controlorul.
— Uite, dragă, n-aş vrea să te nenorocesc. Îţi lipsesc două
mii douăzeci şi doi de lei. Mai întârzii pe aici o zi, două. Fă
rost de undeva şi pune gologanii la loc. Altfel sunt nevoit să
închei proces-verbal şi să fii arestat pentru delapidare de bani publici.
I-a mulţumit văru-meu Niculae Dimozel controlorului. A trecut în odaia cealaltă, la nevastă-sa, la cucoanaPolina, şi i-a povestit tărăşenia.
— Şi? De ce mi-o spui mie? Ce vrei să fac eu? Tu i-ai băut, tu să-i pui la loc…
— N-am de unde. M-am împrumutat când am cumpărat locul. M-am mai împrumutat o dată când am făcut casa.Datoriile le-am plătit. Atât locul, cât şi casa sunt pe numele tău, e adevărat, dar sunt plătite de mine, din munca mea. Nu mai pot să mă împrumut de undeva, aşa, la repezeală, cu o sumă atât de mare. Gândeşte-te: două mii douăzeci şi doi de lei. Cine poate să-mi dea mie, pe simplă
semnătură, o sumă atât de mare? Nu avem decât o scăpare: să împrumut bani de la bancă şi tu, care eşti proprietara unei case, să mă girezi. Punem casa amanet…
— Casa mea?! Să pun eu casa mea amanet pentru tine?!
Dar ce? Mi-am pierdut minţile? Nici nu mă gândesc.
Descurcă-te cum ştii…
— Mai gândeşte-te, Polino. Mai gândeşte-te până mâine.
S-a gândit cucoana Polina. Dar nu să-şi pună casa 432
amanet. La altceva s-a gândit. Şi-a schimbat rochia, şi-a schimbat pantofii, s-a pieptănat, şi-a pus pălăria pe cap, gentuliţa şi-a luat-o în mână şi, în fusta ei scurtă şi îngustă în poale, mergând parcă împiedicată, a luat-o spre gară.Şi-a cumpărat bilet. S-a urcat în tren şi s-a dus la neamuri, la Ruşi…
Văru-meu Niculae Dimozel şi-a ţinut firea. A aşteptat-o să se întoarcă. La fiecare ceas treceau trenuri cu care putea să vină. N-a venit. Văru-meu Niculae s-a dus la cârciumă. Nu ştia încă nimeni taina lui atunci. Ca de obicei, a cerut o tescovină, încă o tescovină, şi încă o tescovină, tot la cinzeacă mare. După ce şi-a potolit gâtul, s-a întors la poştă…
Inspectorul plecase. Plecase la cârciuma de lângă gară, să mănânce…
A umblat prin bucătărie văru-meu Niculae Dimozel şi a găsit acolo, pe dulap, într-o strachină, un glod mare de sodă. A luat soda, a topit-o într-o cană. A aprins o ţigară.A fumat-o. A aprins altă şi altă ţigară. Pachete întregi de ţigări a fumat. Până spre ziuă a fumat văru-meu NiculaeDimozel.
Mai înainte nu intra nimeni în casa lui. Păzea cucoanaPolina uşa cu băţul şi, dacă nu te ştergeai bine de tot de praf pe încălţăminte, nu-i treceai pragul. Văru-meu Niculae Dimozel fuma, arunca mucurile de ţigări pe covor.Spre ziuă, covorul era acoperit de sute şi sute de resturi de ţigări – de ţigări pe jumătate arse sau abia începute.Călcate uşor cu piciorul, ţigările erau lăsate să
ardă singure odată cu covorul. Când a început a miji de ziuă, a băut soda. N-a murit numaidecât. Poate că şi-a ars gâtul, şi-a ars limba, şi-a ars măruntaiele.
L-au găsit factorii ghemuit în pat, cu pumnii la gură.Au chemat-o la telefon pe cucoana Polina, şi i-au spus vestea.
— S-a otrăvit Niculae azi-noapte, a suflat notarul în 433
pâlnia telefonului.
— Şi? A murit? a întrebat cucoana Polina de la celălalt capăt al firului.
