Dimineaţa, plecăm spre conac cu căruţa cu peşte –baboi cât degetul, fâţe cât unghia… Crapii graşi, plăticile gustoase au fost trimise cu alte căruţe la Turnu, la Zimnicea, la vânzare.

Toiul

verii.

A

crescut

grâul.

A

început

să

îngălbenească.Vântul îl leagănă, câmpul pare o mare în veşnică mişcare.Serile cad târziu, albastre, galbene, fumurii. Zorile vin devreme – întâi vinete, apoi cenuşii, apoi viorii, apoi limpezi, scurte – ca paşii copiilor, nopţile la conac. Somnul se apropie greu de noi. În odaia de jos auzim mormăitul lui Amos, râsul clar al femeii lui. Stranie împerechere de oameni!…

Amos a venit mai demult, de pe undeva de prin Ardeal, s-a pripăşit la curtea boierului. A lucrat în grajduri, la bucătărie. Şi când se afla Amos la bucătărie, boierul şi-a adus unguroaică de la Bucureşti, pe Ilonca. A gătit la început pentru boier. Pe urmă, Ilonca a fost scoasă dintre 553

vase şi măritată cu Amos. Nunta a stârnit hohote de râs.După nuntă, Amos a fost trimis cu nevastă-sa paznic la arman.

În fiecare dimineaţă, boierul vine să-şi bea cafeaua laIlonca. Amos, cu treburi prin arman, mormăie vorbe greu de priceput…

N-aţi petrecut nicio noapte pe câmp? Cine a spus că

noaptea câmpul doarme? Noaptea câmpul trăieşte. Fiecare fir de iarbă trăieşte, pe fiecare fir de iarbă lunecă gâze, gâze şi alte vietăţi care stau ascunse ziua în cutele ierburilor, la rădăcinile lor, una cu ţărână…

Cine a spus că noaptea câmpul doarme?

Noaptea, câmpul îşi trăieşte viaţa lui. Şopârle lungi, pământii, lunecă reci printre ierburi. Fiecare vietate pândeşte altă vietate, o adulmecă, o prinde, o înghite… Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floareasoarelui ori de porumb, noaptea deschide ochii, priveşte slava… Deschide larg buzele, respiră văzduh… Deschide larg braţele, îmbrăţişează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor.

Noaptea vântul e viu, viu ca un om, viu ca un şarpe, viu ca un şoim. Noaptea cerul e viu, îl vezi cum se roteşte. Uite!…

Aseară, Carul mare era acolo, spre miazănoapte… Acum, când se apropie zorile, Carul mare şi-a strâmbat oiştea. Iată-l spre miazăzi, deasupra pietroaselor nesfârşiri bulgare.

Noaptea pământul e viu.

Aţi rămas lângă cişmea noaptea? Apa curge mai vie, mai repede parcă, gâlgâiala ei pare plină de bucurie. Dacă o încerci, bagi de seamă că are alt gust – gust de miez de pământ.

Aţi adormit vreodată pe câmp noaptea?

Dorm pe câmp noaptea, înfăşurat în cojoc ori în pătură.E

tare pământul! E tare. Când îl calci cu piciorul, e tare.Noaptea, când te-ntinzi pe ierburi să dormi, şi ierburile se culcă sub tine supuse, pământul e moale, mătăsos, de 554

parcă ar fi făcut din puf de nori străvezii…

Aţi dormit vreodată pe câmp noaptea?

Dorm deseori noaptea pe câmp. Ştiu că dorm. Visez, în vis ştiu că visez. Da – dorm şi ştiu că dorm. Şi pleoapele mele sunt căzute peste ochi şi totuşi simt stelele şi simt văpaia lunii cu pielea trupului…

Da – dorm şi ştiu că dorm. Mă bucur că dorm atât de bine, atât de uşor. Urechile mele sunt adormite. Totuşi, aud glasul câmpului şi ştiu că-l aud – cu unghiile, cu picioarele, cu întregul meu trup. Glasurile acestea nu mă

turbură, nu mă trezesc – dimpotrivă, mă afundă şi mai adânc în puful dulce al somnului. Şi cu cât mă cufund mai adânc în puful dulce al somnului, cu atât ştiu mai bine că

dorm, cu atât văd mai bine noaptea, noaptea pe care n-aş

putea-o cuprinde cu ochii, şi cu atât mai bine glasurile câmpului, ciudate, pline de taină, glasurile câmpului care vorbesc noaptea mii şi mii de graiuri, pe care urechile mele nu le-ar auzi treze şi nu le-ar înţelege…

Au trecut Rusaliile. Ce-a mai fost şi cu Rusaliile! Ţiganii au căpătat învoire de la boier să trimită prin sate căluşari.

Sălaşul a pregătit trei cete.

Învoirea n-a fost dată gratis. Ţiganii sunt ai boierului.Satele prin care vor umbla ţiganii cu căluşul tot ale boierului sunt. Din ce vor câştigă căluşarii, o treime va merge la boier – dijmă la căluş – o altă treime va ajunge la bulibaşă, ultima se va împărţi frăţeşte între căluşari…

— Tot e ceva pentru ţigani. Nu joacă pe degeaba…

Au îmbrăcat ţiganii tot ce au avut mai prost în corturile lor, au luat o prăjină lungă şi în vârful ei au agăţat o fâşie roşie, mare, de pânză. Prăjina au înfăşurat-o în bucăţi de pelin.

Au mers, alai lung, gălăgios, la malul Dunării – noi toţi, droaie după ei, în sâmbăta Rusaliilor. Mutul şi căluşarii s-555

au jurat, şi jurământul a fost făcut pe duhul şi coarnele necuratului, că timp de o săptămână, cât va ţine căluşul, el n-o să scoată niciun cuvânt din gură, orice s-ar întâmplă.

Ceilalţi ţigani au jurat şi ei, tot pe duhul şi coarnele diavolului, că se vor supune robeşte mutului, orice le-ar face mutul, şi că nu-i vor purta nicio pică nici cât va ţine căluşul, nici după ce căluşul va fi spart, pentru loviturile primite de la el. Jurământul s-a rostit cu mâna pe steagul înfăşurat în pelin.

Căluşarii şi-au aninat la brâu buchetele de pelin, şi-au înfipt fire de pelin la pălărie, în sân şi-au băgat pelin… Nu vă

miraţi… Cine nu poartă la el pelin în săptămână Rusaliilor, poate să fie luat din căluş, poate să rămână cantaur.

Mutului i s-a lipit pe obraz o barbă de câlţi. Peste mustaţa lui stufoasă i s-au lipit mustăţi de cânepă, mai stufoase şi i s-a dat în mână o sabie de lemn, vopsită în roşu. În faţă, i s-a pus un şorţ muieresc…

Căluşul are lăutari – un ţigan cu dibla, alt ţigan cu cobza.

Căluşarii încep a umbla prin sate. S-au dus întâi la curtea boierului.

Boierii au ieşit în pridvor pe scaune moi. Ologul, cu căruciorul. Noi, slugărimea toată, în curte.

S-au luat la întrecere căluşarii. Trei căluşari au jucat.Cel care a jucat mai bine s-a ales de la boier cu dar: un leu de argint.

În timpul jocului, mutul face semne căluşarilor să-ntindă

pod. Se aşează în patru labe, unul lângă altul, căluşarii.

Mutul veghează ca alinierea să fie bună.

E mulţumit mutul şi înalţă, ca un voievod înainte de a intra cu armata în ţară duşmană, sabia în sus. Se pregăteşte să treacă podul la vrăjmaş.