S-a gătit soră-mea Evanghelina. Fir de busuioc uscat şi-a înfipt în păr, după ureche…
A trecut Crăciunul… S-a dus şi Boboteaza… Până la primăvară mai e, mai e…
Umbli pe drum. Zăpada se macină sub tălpi. Apeşi mai tare, de sub tălpi izvorăşte apă. Leoarcă ne sunt picioarele…
Până
mai
an,
soră-mea
Evanghelina
era
179
bondoacă.Cincisprezece ani a împlinit astă-toamnă şi dintr-o dată s-a lungit, s-a deşirat. Pare mai slabă, mai naltă, mai subţire… Are ochi codaţi şi în ochi i-a răsărit o lumină
mare.Sprâncenele soră-mi sunt lungi – ca ale mamei – genele prelungi.
— Mă iei la dam?
— Ţi-am spus că nu te iau…
Ca o paparudă se băcăneşte cu roşu pe obraz, se uită întrun ciob de oglindă, unde l-o fi găsit!…
Până acum în casa noastră nu se afla oglindă. Niciodată
mama nu s-a uitat într-o oglindă. De ce să se uite!…Să vadă
cum i se veştejeşte faţa? Destul că vedem noi…
— Mamă, dada nu mă ia la dam.
— Las-o să se ducă singură.
— Nu vreau s-o las.
— Dacă nu vrei…
Soră-mea Evanghelina pleacă la dam. Din când în când se opreşte, prinde în mâini zăpada, o face cocoloş, se întoarce, zvârle-n mine.
— Întorce-te acasă, Darie!
— Nu mă întorc!
— Întoarce-te!
— Nu vreau.
Mă fugăreşte. Dacă m-ar ajunge, m-ar pune jos, m-ar bate.
Alerg mai repede decât toţi copiii din sat. Începe să mă roage cu frumosul:
— Întoarce-te acasă, Darie. Nu te ţine după mine astăzi.
Am să te bat când o să intri în dam.
— O să-ţi fie ruşine să mă baţi.
— Dacă te întorci acasă, o să-ţi aduc… covrigi.
— Nu te cred, n-ai bani să cumperi covrigi.
O apucă spre dam. Eu, după ea.
180
Damul e un bordei părăsit, fără uşi, fără ferestre, la marginea satului, dincolo de casa unchiului meu PăuneVacă.
Ajunge soră-mea la dam. Ajung şi eu. Intră soră-meaEvanghelina înăuntru. Intru şi eu. Ne-au luat-o alţii înainte, au fost mai vrednici…
La dam vin băieţi, vin fete mai mari, care au să se prindă
la primăvară în horă. Vin să înveţe să joace. N-au lăutari.
