nu m-a luat şi pe mine în căruţă odată cu soră-mea. M-aş fi plimbat…
184
Habar n-ai ce bine te simţi într-o căruţă cu cai care fug în goana mare, alături de băieţi care trag cu pistoalele.Habar n-ai…
N-am aşteptat mult nunta, numai trei săptămâni. Altfel ar fi trebuit ca nunta soră-mi Evanghelina să se amâne tocmai după sărbătorile Paştelui. Rumânii n-au atunci timp de nuntă.
Câmpul începe de la marginea satului şi se întinde departe – şi câmpul se cere muncit.
Nunţile se sorocesc în sat între Crăciun şi Sfântul Toader
– lăsata secului de brânză pentru postul cel mare.
Ziua lăsatului de sec, ce zi!… Ce seară mai ales!…
În seara lăsatului de sec, stau oamenii în jurul mesei, mănâncă. Brânzeturi mănâncă. Dacă n-au, mănâncă ce găsesc: praz, ceapă, varză… Cu ce au se îndoapă. Beau ţuică până ameţesc.
Să te ferească Dumnezeu să ai fată în casă care să fi rămas nemăritată, fiindcă până la iarna viitoare nimeni nu se mai însoară: muncesc oamenii, n-au timp de aşa ceva.Şi dacă nu ţi-ai măritat fata, auzi cum ţi-o strigă de sus, din vârful dealului, flăcăii, cu strigături de ruşine…
Aşteptăm strigăturile, să facem haz.
Se împart flăcăii în cete. Unii se urcă pe dealul dinspre răsărit, alţii pe dealul dinspre apus.
Auzim glasul gros al lui Radu Tănase:
— Aoleo! Aoleo!
Îi răspunde de pe celălalt deal, piţigăiat, Guinea Rotarul:
— Ce ţ-ă, măre, ce ţ-ă?
— Băăă, are Toma Ocî o fată umflată, îmborţoşată, rămasă nemăritată…
— De ce, bă, de ce?
— Nu i-a dat tat-su pogoane…
— Aş povesti alte strigături. Vrei?
— Nu ţi-e ruşine, Darie?
185
— Mi se pare că-mi este.
— Atunci…
Ascultăm măscări. Ne bucurăm. Pe fiecare prag oamenii au ieşit cu nevestele, cu copiii. Ciuciţi, ascultă şi râd.Dar râsul fiecăruia nu ţine mult. Nu scapă unul nebatjocorit. Unii fac haz de necaz, înjură printre dinţi. Intră în casă să nu mai audă. Alţii, mai colţoşi, pun mâna pe ciomag, urcă dealul să-i caute pe flăcăi. Pe care-l întâlnesc îl ating la moacă. Flăcăii mai fug, mai se apără… Dimineaţa vezi prin sat flăcăi sau oameni mai în vârstă cu capul legat în ştergare. Asta e tot…
Soră-mi Evanghelina n-au avut când să-i scornească
strigături. S-a măritat înainte de a ieşi în lume, înainte de a se prinde în horă…
Pe flăcăii rămaşi neînsuraţi, în seara de lăsata secului, cei tineri îi caută, îi găsesc şi-i plesnesc pe spinare cu burduful.
Să le fie ruşine! Au rămas becheri, burlaci… Flăcăi ungureşti!… Burduful bubuie…
— Darie, ce-i burduful?
— Ce să fie, o piele de viţel cusută, lipită, umflată cu aer.
Ca o tobă sună burduful…
În seara lăsatului de sec se mai petrece ceva: ai avut fată şi ţi-a rămas nemăritată… Nu numai că ţi-o strigă băieţii de pe vârful dealului. Îţi prind câinii – îi ademenesc şi-i prind – le leagă o tinichea de coadă şi-i bodogănesc cu ciomagul: îi dau în tivic. Câinele nedat în tivic în ziua deSfântul Toader s-ar putea să şi turbeze în timpul anului.Vrei să ai câine turbat în arie? Nu. Atunci, să nu te supere tivicul…
Un câine nu rămâne nebătut în sat, nedat în tivic! Totuşi, mai turbează câte unul primăvara. Primăvara turbează
câinii…
Tot primăvara câţiva oameni pleacă din sat cu mâinile legate la spate, însoţiţi de jandarm, la spitalul din oraş.Mâinile lor sunt jupuite: pelagră. Au mâncat mălai 186
stricat…
În fiecare primăvară, câţiva bărbaţi şi câteva femei se bolnăvesc de pelagră. Jandarmul îi leagă, îi duce la oraş, la spital. Vin scrisori c-au murit, c-au fost îngropaţi…
Merge lumea înainte şi fără ei.
S-au bolnăvit de pelagră cei doi fraţi – vecinii noştri, care au un al treilea frate, pe nenea Sandu, nebunul.
