fumurie. Joacă umbre cenuşii, umbre negre pe ziduri –

umbrele noastre.

Petria are un ochi atins de albeaţă, are obrazul mâncat de vărsat, ajută la moşit. Moare o femeie în sat ori un copil. Se duce Petria şi scaldă mortul. I se dă de pomană un ciurel de mălai. La naşteri se mulţumeşte cu un clondir de rachiu 240

tare, cu un colac – ca şi Dioaica…

— Încălziţi o căldare de apă, spune Petria.

Apa o încălzeşte soră-mea Evanghelina, care şi-a adus fetiţa adormită în braţe. Mă uit la amândouă: o păpuşă

mare legănând la piept o păpuşă mai mică…

Ne scot în tindă pe noi, copiii, Petria şi Uche. Ne scot în tindă să n-o mai vedem pe mama cum se zbate, să n-o auzim cum geme. N-o mai vedem. De auzit, o auzim.Geme din ce în ce mai tare. Măciucă ni se face părul. Carnea pe noi se-ncrâncenează, se zburleşte. Ne cuprinde frigul. De la şură aducem paie cu coşul. Ne tolănim pe paie, încercăm să adormim.

— Ce-o să nască mama?

— Băiat o să nască.

— De unde ştii?

— Ştiu. Până acum mama a născut: un băiat, o fată, un băiat, o fată. După tine, Riţo, m-a născut pe mine.După

mine a născut-o pe Elisabeta. Elisabeta e fată. La rând vine un băiat…

Astă-toamnă, când s-au pornit ploile şi-au alungat molima şi moartea din sat, a venit la noi de la oraş fratele mai mare al mamei, unchiul Tone. I-a cerut bani mamei.O

ştie că are undeva pe fundul lăzii doi galbeni de zestre, doi galbeni din vechiul conci al bunicii… A bătut-o la cap să-i împrumute galbenii. Unchiul Tone ţine birt la oraş.Poate că

nu-i merge prea bine, dacă vrea împrumut.

— Nu-ţi dau banii, îi spune mama… Atâta am şi eu…Mi-ai mâncat juncanii…

Unchiul Tone a plecat supărat. Dar cât s-a certat el cu mama, eu am vorbit prin arie cu vărul Mişu, băiatul unchiului Tone, care se luase şi el după taică-său…

— Voi câţi fraţi sunteţi?

— Cinci, mi-a răspuns Mişu. Mama spune c-o să ne mai aducă unul barza.

241

M-a podidit râsul. Am râs să leşin. Cam nărod, vărul meu.

Cum poate el să creadă că pe copii i-aduce în plisc barza!…

Am văzut mereu în fiecare primăvară cum au venit berzele.

Toamna le-am văzut cum au plecat. Vin berzele, ne lepădăm opinicile şi umblăm desculţi. Dacă au venit berzele, înseamnă că e primăvară. Şi dacă e primăvară, nu mai ai nevoie de opinci. Încălţăm opinci iarăşi după ce pleacă

berzele. Atunci cade zăpada. Berzele vin fără copii în plisc. În cârduri lungi vin berzele şi trag la cuiburile lor. O pereche de berze şi-a făurit cuib pe pătulul nostru. Acolo ouă. Acolo clocesc. Cât cloceşte barza, bărzoiul pândeşte pe baltă

broaştele, le prinde şi le aduce berzei în plisc pân-o satură.

Noi am şi scornit un cântec. I-l spun vărului meu Mişu: Ui, ui, ui

pe Călmăţui,

unde scoate barza pui

şi bărzoiul n-are loc

şi vine la noi la foc,

să-i dăm cu tăciuni pe cioc…

Puii berzei ies, ca şi puii de găină, ca şi bobocii de raţă ori de gâscă, din ou. Viţelul îl fată vaca. Iedul îl fată capra.Mielul îl fată oaia. Pe copil îl naşte maică-sa. De aceea plâng femeile când nasc.

Văru-meu se uită la mine ca prostul. Nu-nţelege nimic.Băiat de la oraş…

Adormim. Dormim. Ne trezim…

Trei zile s-a zbătut mama. Şi trei nopţi! Tata îşi frământă-n mâini căciula…

La prânz, seara, dimineaţa, aceeaşi mâncare: pâsat…

Muierile au venit, au plecat, iar au venit. Au venit şi de 242

prin alte sate.

A patra zi, dimineaţa…

— O ia moartea pe mama!…

— N-o ia moartea…

Pe prispă, pe la geamuri, pe la uşă, ascultăm.

Mama a născut un băiat. Năvălim în odaie să-l vedem.E

gras, gros, cu capul mare. Mătuşa Stana îl apucă, ud tot, şi-l pupă pe frunte. I se mânjesc buzele…

— Uche, pe ăsta o să-l botezăm noi. O să-i dăm numele lui fiu-meu Ştefan.

Cine să se împotrivească?

La mama nu se mai uită nimeni. Albă ca hârtia, lungă, deşirată, subţire, zace în pat acoperită cu un ţol. Parcă

doarme. Se apropie de ea tata. Îi sărută obrazul. Mama deschide ochii. Zâmbeşte: