Ceasul darurilor. Naşul primeşte cămaşă. Naşa primeşte cămaşă. Pe lângă cămăşi mai primesc câte un ştergar lung, lat, cusut la capete cu flori mari, roşii. Din pânză de borangic sunt ştergarele. Naşul scoate din pungă o rublă
de argint şi o aşează pe talerul acoperit cu şervet. Mesenii iau pildă de la naş. Fiecare scoate din chimir cât poate, o firfirică, o băncuţă, o dau în dar. Din daruri se scot cheltuielile nunţii.
A trecut noaptea. S-a apropiat ziua. Înainte de a se lumina două femei şi doi bărbaţi pornesc cu lăutarii lasocrii mici. Cu vestea pornesc. Duc vestea acolo că
mireasa a fost găsită fată mare. Li se dă vestitorilor să bea.
Vestitorii prind două găini albe, le boiesc cu roşu, se întorc chiuind, cu hărmălaie, la casa ginerelui. Când vestitorii ajung la casa ginerelui, mireasa cu ginerele, cu naşul şi cu naşa, cu fratele de mână fac drum întors la noi acasă. Între timp mama a pregătit masa, rachiul roşu. Mănâncă
197
toţi.Noaptea a fost lungă. S-a jucat mult. Fiecăruia îi e foame.
În timp ce la noi se bea rachiul roşu, la nenea Alviţă acasă, în bătătură, cu o parte din lăutari, flăcăii joacă târna lângă
focul aprins în faţa casei. Strigă Avendrea: Oţop, hoc, poc,
A luat mireasa foc…
Până spre amiază se bea şi se mănâncă la amândouă
casele. Acum e luni seara. Se adună socrii la un loc. Fac socoteala nunţii. Încheie socotelile şi îşi dau seama ce avere au însurăţeii. Rudele, neamurile au plecat la casele lor.
Nu s-a terminat nunta.
Marţi dimineaţa soră-mea Evanghelina pregăteşte trei plocoane. Unul îl aduce la noi acasă, pentru iertăciune; tot pentru iertăciune duce un plocon la naş; al treilea i-l duce fratelui de mână, pentru osteneala prilejuită de nuntă.
După câteva zile o vedem pe soră-mea Evanghelina intrând pe uşă. E slabă, are faţa trasă şi un semn mare, negru, sub ochiul drept.
— Ce ţi s-a-ntâmplat ţie, fato?
Soră-mea se aşează pe marginea patului, lângă mama. Îşi prinde obrajii în mâini şi plânge. Plânge pe tăcute. Din belşug plânge.
— Ei, ce ţi s-a-ntâmplat?
— Ion…
— Te-ai certat cu el?
— Nu. A venit azi-noapte beat acasă. L-am întrebat unde a fost. Mi-a rupt oasele. Dacă nu mă feream, rămâneam fără
vedere.
Postul Paştelui!… Postul Paştelui – post lung… Mâncăm 198
numai mămăligă cu ciorbă de praz.
Aşteptăm primăvara.
Primăvara asta oamenii n-au să se mai răscoale ca anul trecut. Morţii de atunci n-au fost uitaţi. Mulţi dintre cei scăpaţi cu viaţă au rămas cu beteşuguri, cu păsuri, cu racile.
Jandarmii stau cu ochii pe fiecare rumân.
Aşteptăm primăvara.
Atunci o să mâncăm mai bine. O să mâncăm mămăligă
cu ciorbă de urzici, cu ciorbă de ştevie.
Pe şanţul din fundul ariei noastre, creşte din belşug ştevia, cresc din belşug urzicile.
Primăvara vin muierile la noi tocmai din partea cealaltă a satului, intră în arie, trec pe lângă plop, culeg urzici, culeg ştevie, cât vor ele să culeagă.
199
VIII
ULCELELE
Din vreme am intrat în seceră cu alde Beca, cu aldeMisirliu, cu alde Uie. Cu ei, nu cu alţii am intrat în seceră, pentru că alde Beca au o secerătoare nouă, uşoară, numai cu o pereche de boi o duci de-a lungul lanurilor, un
„Albion”. Taie ca briciul secerătoarea şi sună, sună…O
asculţi de departe:
— I-auzi «Albionul» lui Beca…
Cu alde Misirliu că au, ca şi noi, zece braţe de muncă.Cu alde Uie, că sunt harnici: doi lucrează cât ar lucra patru.
