PopaTomiţă Bulbuc a văzut cum îi duce Juvete legaţi de mâini la gară, să-i pornească la oraş.
— Ce e cu ăştia, domnule şef?
— Au înnebunit, părinte, din pricina pelagrei.
— Nu, taică, nu. Nu pelagra le-a luat minţile. N-au fost daţi în tivic, taică, asta e…
— Dar oamenii nu se dau în tivic, părinte, că doar nu sunt câini! a rostit vătăşelul satului, Dârâială.
— Ăştia erau câini, taică, erau câini, nu veneau la biserică… Trebuia să fie daţi în tivic, în tivic, în tivic…
Peste o săptămână după ce a furat-o pe soră-mea, a venit Alviţă cu ea la noi acasă.
Soră-mea, mai subţire parcă, mai albă, cu cearcăne la ochi. Alviţă, cu mustaţă pe buză, cu ţigara atârnată sub mustaţă. Aprinde ţigară de la ţigară. Asta nu-i prea place mamei.
— Bună seara, tată.
— Bună seara, mamă.
— Bună seara, Ioane. Îmi furaşi fata…
— Ce, eram prost s-o las s-o ia altul? Îmi place…
— Păi bine, mă Ioane, nu te gândeşti că e prea crudă?
— Aşa îmi place mie să fie nevasta, crudă.
— Bine, măi Ioane…
— Asta spun şi eu, bine…
Soră-mea Evanghelina, lângă el. Nu-l pierde din ochi.De când s-a măritat nu mai are priviri pentru niciunul din noi 187
– nici pentru fraţi, nici pentru soruri, nici pentru mama, nici pentru tata, numai pentru bărbatul ei.
— Tată, am venit să sorocim nunta.
— S-o sorocim. Când?…
— Peste două săptămâni…
— Nu suntem gata cu zestrea…
— Nu-i nimic. Până în două săptămâni o să fiţi…
— Pe cine pui naş?
— Pe-al lui Găină…
Al lui Găină e vecin cu Alviţă.
— Bun naş ţi-ai găsit, spune tata. Om de treabă… Şi…cât pământ vrei, măi Ioane, să-ţi dau?
— Păi, m-am gândit, tată, jumătate din cât are Evanghelina, jumătate vă lăsăm vouă. Dacă om avea copii mai mulţi, o să ne luăm şi partea aia mai târziu.
La asta nu ne aşteptam.
Începe tocma pe ţoale.
— Ţie, tată, spune Alviţă, o să-ţi cumpăr o pereche de cizme. Lui Ion o să-i dărui o pereche de poştali. Ne-am gândit şi la cumnatu-meu Gheorghe: o să-i cumpăr o pereche de ghete şi o să i le trimitem cu poşta. Fetelor, câte o pereche de papuci. Ăsteia mici – o arată pe soră-meaElisabeta – papuci şi rochiţă.
Se ciupe singur de mustăţi, ne arată dinţii albi ca laptele.
E frumos Alviţă. Are ochii cum sunt tăciunii al căror miez arde încă.
— Mulţumesc frumos, spune tata, noi o să-i dăm fetei pământul ei şi ţoale: cămaşă de mireasă, cămaşă de ginere, cămaşă pentru naş şi naşă. Ne-am socotit să-i dăm o cămaşă
şi ălei bătrâne, că te-a crescut, de…
Aia bătrână e baba Rada, mama lui nenea Alviţă, soacra soră-mi Evanghelina: scurtă, groasă, cu mustăţi, satul îi spune Groasa. Tot Groasa îi spune şi soră-mea când vorbeşte cu noi despre ea.
188
— Zi-i, fă fată, mamă!
— Cum o să-i zic mamă? Ce, ea m-a crescut? Dă-o-ncolo.
Parcă e mută. Abia îi scapă cuvintele din gură. Stă mai mult pe la fie-sa, pe la Nichişia, decât pe-acasă.
