— Caterino…
Diş, veteranul, tolănit pe butuc, rezemat de zidul primăriei, 228
cu goarna pe genunchi. Goarna, de alamă veche, lovită, ciocănită, cu buzele strâmbe. A sunat atacul la 77, când a căzut Şonţu, când a căzut Valter Mărăcineanu laGriviţa, sub gloanţe turceşti.
— Ne-am dus la război la şaptezeci şi şapte. Am risipit sânge. Sunt pline câmpiile bulgarilor de oasele soldaţilor noştri. Vorbeam – când între două bătălii cu turcii aveam răgaz de vorbă – că, la întoarcere, câţi vom rămâne cu viaţă
o să ducem un trai mai bun, că o să ni se dea pământ, într-o ţară care nu mai plăteşte bir osmanlâilor. De unde!
Tot ca înainte. Mai rău ca înainte. Boierii au devenit şi mai haini. Îşi aduce aminte vodă de noi când se încaieră cu vecinii şi-i trebuie carne de tun…
— Ce mormăi acolo, veteranule?
— Ce-mi trece şi mie prin mintea asta bătrână. Atunci ne-am bătut cu turcii, cu păgânii. Acum o să ne batem cu bulgarii. Creştini noi, creştini şi ei. Vai de sufletul nostru…
Pleacă şi Cleşie. Băiatul înecat au să i-l îngroape alţii.Au să i-l îngroape vârstnicii, care rămân. Aleluia o să cânte popa deasupra sicriului. Aleluia…
Până la ziuă, satul s-a golit pe jumătate. La gară, bâlci.Om lângă om. După unii au venit nevestele să le aducă traista cu merinde. Se ţin după ei, plânse.
Coboară mereu uruind, dinspre Ruşii-de-Vede, trenuri cu vagoane de marfă. Bărbaţii urcă în vagoane. Locomotiva fluieră. Dă câte un chiot. Uruind a venit. Uruind pleacă
trenul. A venit gol. Pleacă încărcat. Spre Dunăre pleacă
trenul.
Peste Dunăre, Bulgaria. Peste Dunăre, bulgarii.
PesteDunăre, război…
Din susul Călmăţuiului, din josul Călmăţuiului, jandarmii mână spre gară grupuri de rezervişti desculţi.
— De unde eşti, vere?
229
— Din Băcăleşti…
— Dar tu?
— Din Secara…
Jandarmii beau rachiu la cârciuma de lângă gară.Beau rachiu, ies sub şopron şi trag cu armele în ciorile din plopi.
Dacă e război, măcar să se audă împuşcături.
Au adus manutanţele cu trenul şi le-au descărcat, le-au aşezat la rând, în spatele gării, lângă magazii. Tata nu mai e tânăr. L-a mobilizat la manutanţe. Frământă toată ziua pâine şi-o bagă în cuptoare. Cuptoarele sunt de tinichea neagră. Pâinea iese de acolo fumegând, cu coaja arsă, cu miezul moale, crud şi amar. Acum, trenurile care vin din sus duc spre Dunăre oameni din Moldova. În staţie li se împart pâini acre, sticle cu apă.
— Mere n-aveţi pe aici?
— N-avem.
— Nici prune?
— Nici…
— Dar salcâmii?
— Salcâmii nu fac poame…
Glumesc cu noi. Râd de noi că n-avem în sat pomi încărcaţi cu fructe. Dacă nu-i bun pământul pe la noi pentru pomi, ce să-i facem…
Mă apucă Mieluşel de ureche.
— Mă uit şi eu.
— Nu te mai uita. Cine se uită mult rămâne orb.
Îmi dă brânci, încruntat.
Stau toată ziua la gară pe lângă tata. Îmi place să văd cum trec trenurile cu soldaţi. Au trecut şi vagoane cu cai.Au trecut şi vagoane descoperite, cu tunuri, spre Dunăre.O
puzderie de rezervişti lucrează la manutanţă. Nu le-au dat haine militare decât gradaţilor. Tata e soldat.
— De ce nu te-au făcut sergent, tată, când ai fost în termen?
230
— Dacă nu ştiu carte… Gradatul trebuie să ştie carte…
Nimeni în casa noastră nu cunoaşte slovele afară de mine.
Fierbe-n cazane mari ciorba – ciorba de verdeţuri cu câţiva cartofi aruncaţi cu coajă cu tot înăuntru. La prânz rezerviştii mănâncă ciorba din gamele, cu linguri de lemn.
Pâinea, care prinde mucegai îndată ce e scoasă din cuptor, cine încearcă s-o mănânce o scuipă printre dinţi.Ciorbă
sorb şi eu din gamela tatii. Adun pâinea aruncată de soldaţi. O duc în poală, seara, acasă. O dau porcului s-o mănânce. Porcul o miroase şi se depărtează. E mai bună
iarba…
Gradaţilor li se aduc franzele de la oraş. Li se gătesc bucate deoparte.
— De ce aruncaţi pâine, leţilor, fleţilor?
— E amară, domnule căpitan…
— E dulce, mă, e dulce…
— O fi, da noi simţim că e amară.
