Îşi trage poştalii în picioare, îşi pune broboada pe umeri mama.
— Hai cu mine, Darie, să-l căutăm pe tata.
Îl găsim la cârciuma lui Toma Ocî.
Bate în roşu obrazul tatii. Ori de câte ori bea o cinzeacă
de ţuică ori un pahar de vin, i se roşesc obrajii şi urechile…
Mama
îi
face
semn,
tata
iese afară, puţin
îngrijorat.Niciodată mama nu l-a căutat la cârciumă.
— Ce s-a întâmplat?
— A furat-o pe Evanghelina de la dam.
— Cine?
— Alviţă…
Îşi muşcă tata sfârcul mustăţii.
Soră-mea Evanghelina şi frate-meu Ion sunt copiii mamei. Pe dealul dintre Stănicuţ şi Adâncata are mama, de la bărbatul ei dintâi, un lot de pământ. Pământul de pe dealulStănicuţului e sărac, dă roade puţine. Totuşi, un lot e un lot. Cine are boi buni şi plug care poate să înfigă
adânc fierul în brazdă scoate mai mult. Pământul nici nu este almamei. Lotul o să fie împărţit în două: o jumătate o va lua mărite. S-a grăbit Alviţă. A furat-o. Li s-a mai întâmplat şi altora, obicei vechi.
Dada Evanghelina aşteaptă să crească, apoi să se mărite.S-a grăbit Alviţă. A furat-o. Li s-a mai întâmplat şi altora, obicei vechi.
Se sfătuiesc părinţii, începe să le treacă supărarea.
Ion Suciu, căruia satul îi spune Alviţă, e un flăcău chipeş, sprinten. Locuieşte împreună cu maică-sa în cealaltă parte a satului. Peste drum de popa Tomiţă
Bulbuc locuieşte Alviţă. Are casă, are pământuri. O să
înceapă să aibă şi copii. Or să înceapă să muncească. Cu ce are soră-mea Evanghelina, cu ce are Alviţă, au să fie în 183
stare să lege două în tei.
Mai neînduplecat pare tata. Nu-1-supără că soră-mea a fost furată. Îl supără altceva: că n-a ştiut el mai înainte ce-o să se întâmple, că n-a bănuit nimic. Caută mama să-l împace:
— Ginerele, spune ea, o să aibă acum mai puţine pretenţii.
N-o să mai ceară şi altă zestre.
— Cum! Vrei să lăsăm fata fără ţoale? Trebuie să-i facem ţoale…
Amândoi croiesc planuri. Stambă pentru rochie au să
cumpere pe datorie de la Şerbu, lumânărarul. Surorile mai mici au să coasă cămăşile de nuntă pentru ginere, pentru naşi, pentru fratele de mână… Au să împrumute ceva bani de pe la boierii de primprejur, pe moşiile cărora muncim.O
să le secerăm la vară două-trei postaţe de grâu mai mult, pentru împrumut… încălţăminte au să cumpere de la oraş…
O să fie greu la vară cu atâta muncă, cu atâtea datorii, dar dacă trebuie, trebuie…
Aud în partea celaltă a satului pocnind puşti, pistoale.Aud lăutari. O zbughesc într-acolo.
Aria lui Alviţă e plină de lume. Peste drum, se urcă pe gard popa Bulbuc şi preoteasa. Râde în barbă popa. De necazul tatii râde. Nu ştie că tatii i-a şi trecut necazul.
Mă strecor printre picioarele oamenilor, intru în tindă, întreb femeile care jumulesc găini:
— Unde e dada?
Îmi răspunde Floarea, nevasta lui Tiţă Uie:
— În odaie. Cu Alviţă…
Din odaie se aud râsete subţiri. E bine, dacă râde soră-mea… Mi-e totuşi ciudă pe Alviţă – căruia de acum înainte o să fiu nevoit să-i spun nenea Ion. Am ciudă pe nenea Ion că
