NOAPTEA DE SÂNZIENE

Ileana îşi simţi tot sângele în obraji şi începu să desfacă, tremurând, pachetul cu ţigări. Duma închisese casa de bani şi se întoarse spre ea.

— Sau poate nici asta nu ştiai? o întrebă zâmbind cu o exagerată mirare. Atunci, nu eşti deloc curioasă să asculţi ce se vorbeşte în jurul dumitale... Şi tocmai legătura aceasta mi se pare interesantă, reluă după o scurtă tăcere.

Interesantă şi chiar suspectă. Că doar nu numai pentru ochii frumoşi ai domnişoarei Zissu a rămas el aici aproape o lună de zile. Domnişoara asta vedea fel de fel de lume. Era cu adevărat o mondenă. Nu ca dumneata... Zic era, pentru că din nefericire, a plecat alaltăieri... Şi-a găsit, în sfârşit, un loc pe clipper, şi-a plecat în America...

în preajma Crăciunului, intrând într-o dimineaţă la Legaţie, ghici că sosise Comisia. Câteva geamantane şi saci de curier se aflau într-un colţ al culoarului. Ileana se opri o clipă să-şi potolească bătăile inimii, apoi se îndreptă

cu o stăpânită indiferenţă spre biroul lui Duma. Din biroul secretarului de Legaţie se auzeau voci bărbăteşti.

încetini pasul şi inima începu din nou să-i bată. Uşa se deschise brusc, în stânga ei, şi în prag apăru Ştefan.

— Bună dimineaţa! îi spuse el cu un glas oarecare. Ce mai faci?

— Bine. Dar tu ce faci?!

— Bine. Puţin cam obosit... Dar de când v-aţi mutat aici, în San Mamede?

— De câteva luni. Vechiul local devenise neîncăpător.

— Cred şi eu. V-aţi înmulţit de când am plecat. începeţi să semănaţi cu o Ambasadă...

S-a întâmplat ceva cu el, înţelese atunci, deodată. îmbătrânise. Era mai slab şi figura întreagă parcă i se schimbase. Câteva fire de păr cărunt la tâmple. Ţinea pleoapele foarte apropiate, ca şi cum l-ar fi durut lumina.

Parcă nici glasul lui nu mai era acelaşi.

— Sper să ne mai vedem pe-aici, adăugă el bătând-o pe umăr. Poate luăm odată masa împreună...

— Cum vrei tu, spuse Ileana zâmbind.

în ziua de Crăciun, îi telefonase de mai multe ori la hotel, fără să-l găsească, îşi lăsase numărul şi după miezul nopţii auzi sunând telefonul. Ridică tulburată receptorul.

— Sărbători fericite! îi spuse el.

— Sărbători fericite! şopti. Te-am aşteptat toată ziua. Credeam că poate ai să-ţi aduci aminte de mine...

— Când vrei să ne vedem? o întrebă.

— Vino poimâine la prânz, să mănânci cu mine. Vom fi numai noi doi...

MIRCEA ELIADE

312

313

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— Bine.

Ileana aşteptă câteva clipe, crezând că are să mai adauge ceva, apoi strigă: Alo! Alo!

— Da, spuse Ştefan. Ce e?

— Credeam că ne-a întrerupt, începu Ileana.

— Nu, nu ne-a întrerupt nimeni... Pe poimâine! Noapte bună!

— Noapte bună, spuse ea foarte încet.

A treia zi de Crăciun începuse de dimineaţă o ploaie fină şi deasă.

Ştefan rătăcise adresa şi sosi cu o jumătate de oră întârziere. Era cu capul gol, cu gulerul macferlanului ridicat, şi florile pe care i le adusese fuseseră atât de plouate încât, ajuns în faţa casei, le scosese din hârtie, le scutură de apă şi le adăposti sub macferlan până îi deschise Ileana.

— Sărbători fericite! spuse el din prag, zâmbind.

Ileana se înălţă uşor în vârful picioarelor şi îl sărută pe amândoi obrajii.

— La mulţi ani! Cred că n-ai uitat că azi e ziua ta...

Intrând, Ştefan îşi scoase batista şi începu să-şi şteargă fruntea şi părul.

— E foarte frumos la tine, începu apropiindu-se de terasă.

Nu se vedea decât ploaia căzând lin deasupra valurilor vinete. Un pescăruş se înălţă anevoie dintre stânci, se clătină şovăind câteva clipe, apoi se lăsă să cadă pe apă.

— Azi e mai puţin frumos ca oricând, spuse Ileana. Dar mie îmi place şi aşa...

Tresări. I se păruse că-l revede pe Ştefan de odinioară, că-i recunoaşte lumina din ochii şi gestul lui scurt de a-şi trece necontenit mâna prin păr. Dar Ştefan îşi dusese mâna la ceafă, pipăindu-şi gulerul.

— Cred că sunt ud leoarcă, spuse el zâmbind.

— Vino lângă sobă.

Era o sobă mică, de tuci, care dogorea. Ştefan se aşeză pe covor. Ileana aduse tava cu aperitive şi se aşeză alături de el.

— E prima mea casă, spuse, şi mi-e foarte dragă... Cinzano cu gin? îl întrebă după o clipă, ridicând ochii.

Ştefan o privi deodată, aproape mirat, ca şi cum ar fi văzut-o pentru întâia oară. Ileana zâmbi încurcată, aşteptând. în cele din urmă îi turnă un pahar de vermut şi i-l întinse.

— Noroc! îi spuse apropiindu-şi paharul şi ciocnind. Să ţi se izbândească tot ce doreşti!

— Şi ţie! spuse Ştefan.

Deana se ridică repede şi trecu în bucătărie, să vadă dacă femeia poate aduce ceva la masă. Când se întoarse, îl găsi pe terasă, în ploaie, privind valurile care se spărgeau de stânci.

— Eşti nebun! îi strigă ea din prag. Te rog intră în casă. Ai să răceşti!