— Pe aici a fost ceva? întrebă.
— Nu. E un cartier liniştit, spuse Bibicescu.
— Mi-a plăcut formula, începu deodată Biriş bine dispus. Tu crezi că celelalte cartiere, cartierul lui Mişu, de pildă, sunt de felul lor neliniştite?... Am impresia că nici nu ştii ce se întâmplă de două zile. Să-ţi spun eu: e un fel de revoluţie, nu aceea pe care o aşteaptă şi-o vesteşte Bursuc, ci o rebeliune. Legionarii s-au răsculat împotriva generalului Antonescu, cu care guvernau împreună ţara de aproape cinci luni şi vor să-l răstoarne.
Armata e de partea generalului Antonescu, şi de două zile armata trage în legionari. Iar legionarii trag în cine se nimereşte: în Mişu, în mine, poate chiar în tine...
— Credeam că e ceva mai grav, spuse Bibicescu încercând să zâmbească. Biriş tăcu. Cătălina încarcă un braţ de lemne şi trecu în odaia vecină.
Bibicescu se duse după ea.
— De ce-l necăjeşti? şopti Mişu apropiindu-se de Biriş. Nu-l vezi că e nervos? Cred că a primit vreo veste proastă...
— Să-ţi spun eu vestea pe care a primit-o, vorbi liniştit Biriş. L-au dat afară de la teatru. îl numiseră legionarii, şi acum toate numirile făcute de legionari vor fi revizuite. Unul ca el era menit să zboare cel dintâi...
— De unde ştii?
— N-ai decât să te uiţi la el. Mai arată a director de teatru? Adu-ţi aminte cum era acum două, trei săptămâni...
în acea clipă Bibicescu se întoarse, îşi scoase paltonul şi căută ceva într-un dulap.
— Dacă ţi-e somn, te poţi duce la culcare, coane Mişu, spuse apropiindu-se cu o sticlă de coniac şi câteva pahare. Dar bea întâi un coniac să te încălzeşti. E cam frig dincolo...
Weismann dădu peste cap paharul, se scutură şi începu să-şi frece mâinile.
— Şi cum, frate, nu ştii nimic ce se întâmplă? întrebă el. N-ai vreun vecin să te informeze? S-o fi terminat, nu s-o fi terminat?...
— Ce să se termine?! întrebă mirat Bibicescu.
— Rebeliunea.
— Fii serios, coane Mişu, zâmbi Bibicescu. N-a fost şi nici nu va fi nici o rebeliune. O rebeliune e o acţiune organizată şi unitar condusă. Unde ai văzut dumneata organizaţie şi conducere? O serie de incidente, provocate de o mână de criminali şi demenţi. Şi câteva mii de derbedei, care au profitat de întuneric ca să devasteze şi să
prădeze...
— Asta spuneam şi eu, începu timid Weismann. Biriş râse din nou.
265
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Mai bine du-te şi te culcă, coane Mişu, îi spuse. Cazi de oboseală! Weismann le strânse cu emoţie mâinile şi trecu în odaia de-alături. Biriş
îşi sorbea încet coniacul. Bibicescu se rezemase de sobă.
— Şi altceva, ce mai zici? întrebă târziu Biriş.
— Sunt cam obosit. Am lucrat enorm în ultimele zile...
Cătălina intră şi ea, îşi turnă un pahar cu coniac şi se aşeză pe scaun, alături de Biriş.
— Am pus la punct programul pentru toată stagiunea, continuă Bibicescu. Am înlocuit o seamă de platitudini pe care le moştenisem de la vechea direcţie. Şi am izbutit, în sfârşit, să-i conving să joace Priveghiul. O pun chiar eu în scenă şi tot eu am să joc rolul principal. De altfel, e singurul rol pe care am să-l joc în stagiunea asta.
Cătălina ridică fruntea, îşi dădu la o parte bucla care-i căzuse deasupra ochiului şi-l privi nedumerită.
— ... A fost foarte greu, continuă Bibicescu, dar până la urmă am izbutit. Săptămâna viitoare încep repetiţiile.
— Dan, îl întrerupse Cătălina, cum poţi să faci o asemenea nelegiuire? Bibicescu ridică încruntat fruntea şi o privi.
— Ce vrei să spui? o întrebă plictisit.
— Ştii foarte bine ce vreau să spun. Şi când am discutat ultima oară, înainte de Crăciun, credeam că am rămas bine înţeleşi. în nici un caz nu poţi juca Priveghiul. Ar însemna să săvârşeşti cu bună ştiinţă o fraudă.
— Dar de ce?
— Pentru că Priveghiul tău nu este opera lui Partenie. Nu ai dreptul să foloseşti schiţa unui autor şi să alcătuieşti o piesă pe care el n-a avut timp s-o termine şi pe care a conceput-o cu totul altfel decât ţi-o închipui tu...
Bibicescu ridică din umeri şi începu să se plimbe cu mâinile în buzunar.
— Susţii un lucru absurd. Nu e prima oară când un regizor pune în scenă un text incomplet.
— Dar nu e un text incomplet, îl întrerupse Cătălina. E numai o schiţă şi câteva fragmente...
— S-au mai găsit şi alte texte. Primele două acte sunt aproape complete...
— Cum de n-a văzut nimeni acel faimos manuscris? întrebă zâmbind Cătălina. Cum de ţi-a căzut ţie în mână
tocmai textele care lipseau? Şi cum de se face că tocmai aceste două acte ţi s-au transmis bătute la maşină?...
