— V-am găsit-o în schimb p-asta, spuse deodată, triumfător, întinzându-i un volum vechi, fără coperte. Puteţi să

daţi şi o sută de mii de lei şi nu mai găsiţi un al doilea exemplar în toată ţara...

Gheorghe Vasile o apucă stăpânindu-şi anevoie emoţia, o depărta puţin ca să-i poată citi mai bine titlul, şi rosti solemn: Numărul 74: Teoria ondulaţiei universale de Vasile Conta...

— Ce comoară! adăugă repede coborând glasul. Păcat că nu are coperte. Trebuie s-o dăm la legat...

Se plecă asupra caietului şi făcu un semn cu creionul roşu. în acea clipă se auzi o bătaie în uşă şi, înainte ca să

poată spune ceva, în prag apăru Irina. Părea foarte palidă.

— Nici o veste de la împăratul, spuse ea. Am fost pe la Ioana. Nici o veste... îi e teamă să nu fi căzut prizonier în Crimeea...

Parcă de-abia atunci ar fi dat cu ochii de anticar, şi-i zâmbi. Omul salută plecându-şi de mai multe ori capul.

— Vai de păcatele noastre, spuse el încet. Au spart ruşii frontul...

MIRCEA ELIADE

324

Mna îşi pironise ochii pe maldărul de cărţulii din „Biblioteca pentru toţi", şi tăcea, aşteptând.

— Mi-a mai găsit domnul Ghedem câteva, spuse învăţătorul cu oarecare timiditate. Poate ne ajută Dumnezeu şi completăm colecţia...

— E foarte greu, vorbi Ghedem clătinând din cap. Sunt epuizate dinainte de război...

— Cu ce-ai să le plăteşti? Nu mai avem bani...

Gheorghe Vasile îşi scoase ochelarii şi tăcea încurcat, privind drept în faţa lui, către peretele din fund.

— Ne aranjăm noi, spuse Ghedem. Facem credit. L-am cunoscut pe domnul Antim...

Tăcu brusc şi, ca şi când ar fi voit să arate că n-are nici o vină în întâmplarea aceasta, îşi opri ochii pe fotografia mare, înrămată ca un tablou, care se afla pe birou, fotografia de la nunta lui Spiridon. Pe treptele bisericii, în rochie de mireasă, Irina părea plânsă, speriată, între Iancu Antim şi Spiridon Vădastra; alături, ţinând braţul doamnei Ivaşcu, şi privind neclintit către fotograf, se afla Gheorghe Vasile. Era îmbrăcat în haine noi; avea o cămaşă albă, curată, pantalonii bine călcaţi, iar în piept o imensă cocardă de beteală.

— Facem credit, repetă Ghedem văzând că tăcerea se prelungeşte. Irina întoarse capul spre el, îi zâmbi din nou, apoi deschise încet uşa şi se

retrase fără zgomot, ca şi cum ar fi călcat în vârful picioarelor. Gheorghe Vasile se ridică din fotoliu, se îndreptă

spre uşă şi răsuci enervat cheia.

— Câte bucăţi sunt cu toate? întrebă.

— Treizeci şi şase.

— Cât crezi că face?

Ghedem ridică din umeri şi-şi clătină capul izbucnind într-un fel de râs înfundat, ironic, prefăcut, care-i dezvelea dinţii de aur.

— Astea n-au preţ în lei, spuse. Facem tot aşa ca până acum. Poate mai găsim amatori... Deşi, cu ruşii în Moldova, slabe speranţe...

Gheorghe Vasile îi făcu semn să se apropie de biblioteca cu geamuri. Cărţile cele mai de preţ le vânduse de mult.

Mai rămăseseră câteva volume vechi, în legături de epocă, unele cu adnotaţii. Anticarul le răsfoi clătinând din cap şi le aşeză pe birou.

— Dacă aţi mai avea ceva manuscrise, ceva condici vechi, sau scrisori de-ale lui Eminescu... Alea, poate ar găsi amatori...

Dar toate hrisoavele şi condicile de mănăstiri, toate dosarele cu manuscrise şi scrisori, adunate de Antim timp de peste treizeci de ani, fuseseră de mult vândute, pe nimica toată, sau schimbate pe câteva zeci de volumaşe din

„Biblioteca pentru toţi". Ghedem continua să răsfoiască volumele rămase şi să le pună deoparte, pe birou, cu aceeaşi expresie strident dezamăgită.

325

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— N-au nici o valoare, spuse el târziu, frecându-şi batista pe frunte. Nu iau nimic pe ele... Poate mai găsiţi o icoană, sau vreo tabacheră veche, sau vreun tablou, măcar să-mi scot paguba. Am fost tocmai la Iaşi ca să le caut...

Gheorghe Vasile trase sertarul biroului, unde îşi depozitase din vreme o sumă de obiecte de preţ, luate pe furiş, unul câte unul, din diferitele vitrine şi dulapuri din salon. Anticarul începu să le cerceteze pe fiecare între degetele tremurânde, apropiindu-le de ochi, apoi privindu-le de departe, răsucindu-le în lumina tristă a după-amiezei de martie. Erau brelocuri turceşti şi fanariote, şiruri de mărgele din veacul trecut, tabachere, cutii de sidef, ghiocuri cu inscripţii pe jumătate şterse. Clătina necontenit din cap şi le aşeza lângă el, pe birou.

— Nu prea fac mare lucru, spuse. Nu se mai colecţionează astăzi. Dacă mi-aţi da măcar un tablou...

Gheorghe Vasile începu să se scarpine încurcat în creştetul capului.

— Mai bine îţi rămân dator, spuse încercând să zâmbească. Au rămas pereţii aproape goi şi se cunoaşte. Coana Gherghina numără tablourile în fiecare dimineaţă, când face curăţenie în salon...

— Mi-aţi mai rămas dator şi de data trecută, spuse Ghedem începând să-şi adune cărţile şi obiectele în servietă.

Dar avem încredere. Facem credit...

După ce-l văzu plecat, Gheorghe Vasile încuie din nou uşa, apoi, emoţionat dar fără grabă, îşi încarcă braţul cu

cărţuliile aduse de anticar, apucă în cealaltă mână caietul şi creionul roşu, şi se apropie de un dulap simplu, fără

geamuri, aşezat în partea opusă a camerei. Acolo îşi rânduise el cele peste o mie două sute de volumaşe din

„Biblioteca pentru toţi", precum şi alte cărţi şi broşuri româneşti de vulgarizare. începu să aşeze în rafturi, după

numărul lor respectiv, volumaşele aduse de Ghedem, după ce, în prealabil, făcea un semn cu creionul roşu în caiet. Când sfârşi, se aşeză pe un scaun, în faţa dulapului cu amândouă uşile deschise, şi privi îndelung, visător, rafturile aproape pline. îi mai rămânea de găsit vreo şaptezeci de volumaşe, pentru ca să completeze „Biblioteca pentru toţi". După câteva minute, oftă lung, se ridică de pe scaun, închise dulapul şi-l încuie cu un lacăt. Apoi se reîntoarse în fotoliul de piele galbenă, aproape obosit. Acolo îi plăcea să rămână ceasuri întregi, cu o carte în mână, fără să citească, visând. Se înfundă bine în fotoliu şi rosti încet, cu solemnitate, parcă ar fi citit o inscripţie cu litere de aur pe o placă de marmură: Aşezămintele culturale profesorii Iancu Antim — Gheorghe Vasile...

Gândul începuse să-l preocupe cu vreun an în urmă, într-o seară din iarna 1943, când, întorcându-se acasă ameţit de vin şi voind să citească ceva, îşi dădu seama că, din toate miile de cărţi şi broşuri adunate de Antim, nu-i mai rămăsese nimic de citit. Majoritatea bibliotecii era alcătuită din cărţi franţuzeşti şi din ediţii rare sau cărţi savante de istorie, arheologie şi istoria artelor, pe care

MIRCEA ELIADE

326

Gheorghe Vasile nu le putea înţelege. Lui îi plăceau cu deosebire ediţiile populare şi în primul rând „Biblioteca pentru toţi", în care găsea tot felul de autori pe placul şi înţelegerea lui. Se gândi atunci că, vânzând din tablourile şi obiectele de valoare din salon, şi-ar putea cumpăra mai multe zeci de volumaşe din „Biblioteca pentru toţi".

Gheorghe Vasile mai vânduse câteva tablouri, ca să-şi facă bani de buzunar. Nu-şi putuse închipui vreodată că e atât de uşor ca să găseşti bani mulţi, mai mulţi chiar decât îţi trebuie. într-o dimineaţă alesese unul din tablourile care tixeau pereţii salonului, îl ascunse sub palton şi se prezentase cu el la un magazin de pe strada Academiei.