— Am motivele mele să cred că sunt autentice.
— Cred şi eu. Dacă le-ai scris tu!...
Bibicescu se opri în mijlocul odăii şi o privi cu o neobişnuită asprime, aproape furios.
— Cine ţi-a mai băgat şi asta în cap?
MIRCEA ELIADE
266
— Era foarte simplu, începu liniştită Cătălina. Tu nu aveai curajul să-ţi iei răspunderea piesei pe care ai scris-o folosindu-te de frânturile găsite printre hârtiile lui Partenie. Problema totuşi te pasiona; pentru că, aşa cum singur spuneai, subiectul şi problema Priveghiului i le sugeraseşi chiar tu, într-o convorbire pe care ai fi avut-o cu Partenie. Aşa că ai compus piesa după capul tău şi o joci sub semnătura unui mare autor. Dar piesa ta e proastă, şi ce faci tu e o fraudă şi o nelegiuire. Doar dacă nu e un act de supremă gelozie, menit să compromită un autor post-mortem... Tu întotdeauna ai fost puţin gelos pe Ciru Partenie. De ce nu vrei să recunoşti?...
— Vorbeşti prostii! spuse Bibicescu, reîncepând să se plimbe.
— Dar, în fond, întrebă Biriş, ce te face pe tine să crezi că Priveghiul pe care vrea să-l joace Dan nu e autentic?
Cătălina şovăi o clipă, plecând ochii în jos. Apoi se hotărî, brusc.
— Pentru că Ciru Partenie mi-a povestit piesa înainte de moarte. Şi nu seamănă deloc cu textul lui Dan...
Bibicescu se opri brusc în mijlocul odăii.
— N-am ştiut că erai atât de bună prietenă cu Ciru Partenie, spuse. Nu mi-ai vorbit niciodată de asta.
— La ce bun? făcu Cătălina, ridicând din umeri.
Se apropie de birou şi-şi turnă încă un pahar cu coniac. Tăceau cu toţii. Biriş îşi dădu paharul peste cap.
Bibicescu umplu din nou soba cu lemne. Brusc, o rafală de mitralieră străpunse tăcerea. Se priviră toţi, ca şi când s-ar fi trezit din somn, nedumeriţi. Biriş se sculă şi, apropiindu-se repede de Bibicescu, îi prinse mâna şi i-o scutură puternic, de mai multe ori.
— Felicitările mele, Dane, îi spuse. Eşti un om mare. Eşti pur şi simplu extraordinar. Ai izbutit să ne faci să
discutăm teatrul tău chiar într-o noapte ca asta. Ne-ai bătut pe toţi!... O idee fixă triumfă întotdeauna. Foarte curând, ai să triumfi şi tu!...
Rafalele de mitralieră se înteţiră. Mişu întredeschise uşa. Era învelit în plapumă, cu picioarele goale.
— Ce se întâmplă? întrebă el somnoros. Mi s-a părut mie sau am auzit ceva?
— Ţi s-a părut, spuse Biriş bine dispus. Cartierul ăsta e linştit. E populat de oameni paşnici şi cu frica lui Dumnezeu...
Bibicescu tăcea posomorât, privind un colţ din covor.
— Numai de n-ar face imbecilii ăştia vreo prostie! spuse el foarte încet. Atunci s-au dus dracului toate planurile...
Ioana reciti de mai multe ori telegrama, încercând să-şi potolească bătăile inimii. Apoi strigă: 267
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Răzvan! Vine împăratul!...
Din odaia alăturată intră un băieţaş blond, cu o cutie mare de carton în mână. Ioana îl prinse în braţe şi-l ridică
foarte sus, până ce simţi că picioarele îi ating umerii.
— Vine împăratul! repeta ea întruna. E la Lisabona! A scăpat de război! E la Lisabona!
— împăratul! rosti solemn, aproape emoţionat, Răzvan. Vine împăratul! „De ce-l lăsaţi să vorbească aşa? o dojenea mereu doamna Bologa. Ce obicei
e ăsta să spună: împăratul?!... De ce nu-i spune, ca toţi copiii din lume, tată?" „Ştefan l-a învăţat, se apără Ioana.
Spune că e mai frumos aşa, şi că e bine să-l obişnuim de la început cu o pronunţie complicată..."
— Acuma ai să vezi şi tu, îl ameninţă zâmbind Ioana. Acuma ai să vezi ce înseamnă să fie împăratul cu noi!... Ai
să vezi!...
îl lăsă repede din braţe şi, râzând mereu, începu să-şi şteargă lacrimile. Răzvan continua s-o privească emoţionat, aproape cu spaimă.
— Vine împăratul! şoptea el. Ce-are să spună Irina? Ea nu l-a văzut. Ce-are să spună?...
— împăratul nu e în război cu Irina, vorbi repede Ioana. împăratul e în război cu Avioanele Negre. Irina e de partea noastră. Noi, şi cu Irina, şi cu Tata Moşu suntem de partea Avioanelor Albe...
— împăratul e la război, şopti grav Răzvan.
— Acum nu mai e. Acum a scăpat de război. E la Lisabona. La Lisabona, unde sunt portocali. Şi zilele acestea soseşte. Soseşte cu Avioanele Albe...
„Trebuie s-o anunţ pe Irina, îşi spuse. Dar în acea clipă îşi aminti de rebeliune, şi se întunecă. Dacă aş găsi o maşină, m-aş duce. Ea a venit, atunci..."
