— M-a doborât somnul, spuse el trecându-şi apăsat palma pe faţă ca sa se dezmorţească.

Irina îi reumplu paharul şi-i întinse oul curăţat.

— Mai voiam să-ţi spun ceva. Dumneata ştii că eu şi Spiridon suntem cununaţi pe vecie. Mama tot vrea să mă

mărite. Dar eu n-am să mai mă mărit.

MIRCEA ELIADE

338

Nu-i spune asta, ca să n-o mâhneşti, dar voiam să ştii că tot ce e al meu şi-al băiatului, e şi al dumitale. Dacă m-o lua Dumnezeu înaintea dumitale, să ştii că unele lucruri sunt la Biriş, în păstrare. Să ai mare grijă de ele. Sunt pentru Gheorghiţă, să aibă bani de învăţătură...

în dimineaţa aceea, Irina umbla pe străzi cu pasul repede, grăbită, ca şi cum ar fi întârziat de la o întâlnire. Dar umbla fără să privească unde calcă, apucând pe străzi la întâmplare, cu ochii plecaţi, pe jumătate închişi, ca şi cum s-ar fi luptat să nu adoarmă. întâlnea mereu grupuri de oameni vorbăreţi, aproape veseli, căci era o zi limpede de primăvară, cu cerul albastru, neaşteptat de senin. Se trezea la răstimpuri în dreptul unei biserici şi atunci încetinea pasul, urmărind câteva clipe copiii jucându-se în hainele lor de Paşti pe trepte. Apoi pleca mai departe, mai grăbită.

De-abia când auzi sirena se opri şi privi tulburată în jurul ei. La început, nu-şi dădu seama în ce cartier se află. Se rezemă de un gard şi respiră adânc, plecându-şi obosită capul. Un domn ieşi chiar atunci dintr-o curte şi, trecând prin faţa ei, îi spuse:

— Nu vă speriaţi. Se fac exerciţii de apărare antiaeriană. S-a anunţat şi la radio...

îi zâmbi şi trecu mai departe, întorcând la răstimpuri capul ca să vadă ce face. Irina rămase câtva timp rezemată

de gard, apoi se hotărî brusc şi porni în direcţia opusă. Fluierau necontenit sergenţii şi grupuri de copii alergau gălăgioşi pe trotuar. Oamenii ieşeau pe la ferestre, trăgeau, apoi ridicau transperantele, nedecişi, plecându-se către stradă şi privind în toate părţile. — Sunt exerciţii! auzea Irina. — Dar se-nchide apa? întreba o femeie bătrână dinapoia unui gard de lemn. — S-a anunţat la radio, repeta cu încăpăţânare cineva.

Apoi, deodată, izbucnind parcă din toate părţile, se auziră tunurile antiaeriene. — Intră în casă! strigă o voce bărbătească. Se fac exerciţii cu bombe adevărate şi rişti să-ţi cadă o schijă în cap... — Vreau doar să mă uit puţin, spuse o femeie. Irina ridică fruntea şi privi. Cerul era tot atât de albastru. Doar că începuse să fie punctat cu nouraşi albi, foarte mărunţi, ca o erupţie, care apăreau ca din senin şi se risipeau repede. Privind cu mai multă

atenţie, zări, foarte sus, o sticlire metalică, apoi încă una, până ce, clipind des ca să-şi limpezească ochii, descoperi întreaga escadrilă, zburând în ordine, fără grabă, ca la o paradă. Zgomotul motoarelor se auzea din ce în ce mai clar, cu toate salvele artileriei antiaeriene. Irina îşi prinse fruntea în amândouă mâinile şi rămase aşa câteva clipe. Când se trezi, aproape că nu se mai auzeau voci. îşi trecu mâna pe faţă şi începu să alerge.

339

NOAPTEA DE SÂNZIENE

Zărise biserica de departe. Câţiva oameni urcau în fugă treptele şi dispăreau înlăuntru. Irina ajunse istovită, respirând anevoie, şi se lăsă să cadă, în genunchi, lângă uşă, în întuneric. Biserica era aproape goală, dar ardeau încă lumânări şi mirosea puternic a frunze proaspete şi a tămâie. — Nu e exerciţiu, e adevărat, vorbea o femeie.

Ne bombardează americanii. Au venit acum şi americanii peste noi... Intrau mereu oameni palizi, speriaţi şi îngenuncheau în faţa icoanelor, îşi ascundeau faţa în palme, murmurau. Femeile se adunaseră toate lângă altar.

Preotul apăru deodată şi-şi plimbă privirile rătăcite pe deasupra tuturor, apoi intră repede în altar şi-şi îmbrăcă

odăjdiile.

— Binecuvântează-ne! strigă o femeie.

Preotul deschise porţile împărăteşti şi rămase neclintit, ca şi cum ar fi aşteptat un semn.

— Binecuvântează-ne! strigară mai multe voci.

Exploziile se auziră atunci din nou, foarte aproape, şi biserica se clătină ca mişcată din temelii. Câteva vitralii de la ferestrele turlei săriră cu un pocnet surd şi se făcură ţăndări pe lespezi. în clipa următoare un stol de vrăbii năvăliră prin spărturi şi începură să se învârtească ciripind în înaltul bisericii.

— Binecuvântat fie numele lui Dumnezeu! începu preotul cu o voce sugrumată, ridicând privirile.

Exploziile următoare păreau mai depărtate, mai surde, şi ţipetele copiilor se pierdeau acum într-o bubuitură, prelungă, subterană, care clătină din nou temeliile. Irina gemu şi-şi duse repede mâna la gură.

— întăreşte-mă, Maica Domnului! şopti ea cât putu mai încet.

Dar simţi că o cuprinde deznădejdea şi se ridică brusc, aproape fără să se uite unde calcă, şi alergă către altar. îşi făcu loc printre femei şi se trânti în genunchi în faţa preotului.

— întăreşte-mă, părinte! şopti.

Se lăsase deodată o nefirească linişte. Câteva clipe nu se auzi decât ciripitul vrăbiilor care se roteau înspăimântate sub turlă.

— întăreşte-mă părinte! se ruga încet Irina.

Preotul o privea ca şi cum n-ar fi înţeles ce se întâmplă.

— S-a speriat! spuse o femeie întinzând mâna s-o mângâie pe umăr.

— Dumnezeu să te întărească! rosti rar preotul.

Apoi se auziră din nou salve de artilerie antiaeriană şi copiii începură să plângă. Preotul privea spre Irina, zgârcită la picioarele lui, cu mâna la gură. Se făcu deodată foarte palid şi, plecându-se anevoie, în odăjdii, o prinse de subţiori şi o ridică. Irina îi apucă mâna şi i-o sărută. în acea clipă exploziile se auziră în şir, din toate părţile, şi toate geamurile săriră în ţăndări. Lumânările se stinseră ca dintr-o singură, nevăzută suflare. Preotul îşi împreună tremurând mâinile şi le înălţă către catapeteasmă.

MIRCEA ELIADE

340

— Christos a înviat! strigă el cu un glas neaşteptat de puternic. Adevărat că a înviat! Christos, Dumnezeul nostru, a înviat cu moartea pre moarte călcând! împăratul nostru ceresc a înviat!... Doamne, Dumnezeule mare, adăugă coborând deodată glasul şi îngenunchind în faţa altarului.

Vrăbiile începură să zboare tot mai jos, pe deasupra femeilor cu frunţile lipite de lespezi, amuţite.

Târziu după încetarea alarmei, când biserica se golise, Irina îşi luă câteva lumânări, le ascunse sub haină şi ieşi.

Treptele bisericii erau acoperite de moloz şi ţăndări de sticlă. Cerul se întunecase; un nor negru de fum se înălţa spre miazănoapte şi văzduhul era încărcat de funingine şi praf. Soarele se întrevedea, parcă foarte aproape, palid-roşcat, prin pâcla fumurie care se lăsase deasupra oraşului. Un zvon nedesluşit de voci speriate, întretăiate de ţipete surde, răzbătea din toate părţile. Coborând treptele bisericii şi ajungând în stradă, Irina zări alergând spre ea o femeie despletită.

— N-avem apă! striga.

Trecu pe lângă ea ca şi cum n-ar fi văzut-o silindu-se să alerge, strigând întruna: — N-avem apă! N-avem apă!...

La capătul străzii, câteva case ardeau cu flăcări înalte şi un nor nefiresc de galben se alcătuia deasupra lor, clătinân-du-se alene, şovăind în văzduhul întunecat şi prăfuit. — N-avem apă! auzea necontenit Irina. Pe trotuarele murdare de moloz şi funingine, la ferestrele cu geamuri sparte, prin curţi, apăreau şi dispăreau oameni buimăciţi, chemându-se unii pe alţii, ridicând necontenit privirile spre cer, întrebându-se ce se întâmplă. De-abia când, întorcând spatele focului şi călcând repede, în neştire, cu ochii în caldarâm, Irina pătrunse pe strada vecină, începu să desluşească înţelesul cuvintelor care-i ajungeau istovite în urechi.

— Au distrus Gara de Nord! înţelegea ea. Au bombardat Atelierele Căilor Ferate! ... Au distrus... Au bombardat... Arde Calea Victoriei... Au distrus... Americanii... Au bombardat...

Fără să-şi dea seama, începuse să alerge.

— în zi de Paşti, auzea ea mereu. Au bombardat... Au distrus...

După ce trecu de Grădină, oamenii păreau mai puţin speriaţi. Pe aici, nu căzuseră bombe. Dar fumul şi pulberea pătrunseseră până aici.

— Au bombardat rezervoarele, auzea Irina. N-o să mai avem apă... întâlnea mereu maşini, taxiuri, camioane care alergau parcă ameţite de fum,

căutând să evite străzile bombardate, îndreptându-se spre bulevarde. Irina îşi dădu seama că o pornise greşit şi se întoarse, cu un pas moale, ostenit. Când reveni în dreptul Grădinii, intră şi -se aşeză pe o bancă. Rămase multă