— Ultragiu armatei, vorbi plutonierul. A dat în mine...
— Pentru că m-ai pipăit, ţipă Cătălina. Sub pretext că mă percheziţionai, îmi umblai pe sub fuste!...
Câţiva trecători care-şi aşteptau rândul la percheziţie, începură să râdă. Ofiţerul se apropie de Cătălina şi se înclină, politicos.
— îmi daţi voie să vă conduc? întrebă el. Sunt căpitanul Băleanu Aurelian. Cătălina îi luă repede braţul şi amândoi se îndepărtară urmăriţi de privirile
jandarmilor.
— Are protecţie! spuse cineva în urma lor. în dreptul statuii Rosetti, Cătălina se opri.
— Vă mulţumesc că m-aţi condus, spuse întinzând mâna. Acum sunt în afară de orice pericol...
Căpitanul o privi lung. Abia acum observă Cătălina că are ochii foarte albaştri, bătând în vioriu. Şi, aşa cum sta în faţa ei, înalt, cu umerii largi, cu figura senină, cu buzele cărnoase şi totuşi calme, i se păru foarte frumos, dar de o frumuseţe somnoroasă, depărtată.
— Poate voi avea plăcerea să vă mai reîntâlnesc, spuse Băleanu. Acasă o aştepta Bibicescu. Se posomorî văzându-l tolănit pe divanul ei,
fumând.
— Venise femeia să facă odăile şi am profitat să intru şi eu. Cred că nu ai nimic contra...
Cătălina nu-i răspunse. îşi scoase paltonul şi trecu în odaia de-alături. Când se întoarse, Bibicescu o prinse în braţe.
MIRCEA ELIADE
274
— Ce-i cu tine? o întrebă. Nu mă mai iubeşti?...
— Nu, răspunse zâmbind Cătălina, îndreptându-se spre divan, îşi sprijini capul sub palme, privind vag spre tavan.
— Nu te pot crede, şopti Bibicescu.
Şi tăcu aşteptând să vadă ce spune Cătălina.
— Ştii că m-au dat afară de la direcţie, începu el târziu. Eterna poveste. Când sunt gata să fac şi eu ceva, intervine o catastrofă: când montează Mişu o afacere, izbucneşte un război european; când mi se dă direcţia avariază cutremurul sala teatrului sau se întâmplă o rebeliune...
Cătălina îl privea zâmbindu-i întristată. Bibicescu începu să se plimbe prin cameră.
— Şi asta tocmai acum, când sunt în plenitudinea forţelor mele izbucni el. Când am rezolvat toate problemele!
— Ce probleme ai rezolvat?
— Toate problemele! toate problemele privitoare la teatru, vreau să spun. Dacă ai şti ce clar văd acum lucrurile!
Dacă ai şti câte am în cap!... Am să mă apuc din nou de scris. Am o piesă extraordinară: Time is moneyl aşa îi spune. Cu un singur personaj principal: Timpul, şi poate cincizeci de personaje secundare, oamenii... Vrei să ţi-o povestesc?
Cătălina dădu absentă din cap. Bibicescu se apropie de divan şi începu să-i povestească piesa. în actul I, Timpul va fi un copil de 1l-l2 ani; în actul al II-lea, va fi un bărbat de 35^0 de ani... Cătălina îşi duse mâinile la frunte.
Tristeţea parcă începea s-o doară de-a dreptul în carne. După cinci minute, nu se mai putu stăpâni.
— Dar e fals! strigă. E fals, e artificial, e pretenţios! Cum de nu vezi?... Şi toată povestea asta cu măştile e luată
din O'Neill!...
— Nu l-am citit! spuse jignit Bibicescu. Ştii foarte bine că nu l-am citit!... Cătălina înălţă din umeri şi-şi îndreptă
din nou privirile spre tavan.
Bibicescu se apropie de ea. Se încruntă, şovăi, dar în cele din urmă se aşeză pe divan şi îi luă mâna.
— Tu crezi sincer că sunt un ratat? o întrebă el foarte încet. Că nu voi fi niciodată în stare să fac ceva?... în teatru, vreau să spun... Tu crezi cu adevărat asta?
Cătălina simţi că o podidesc lacrimile şi-şi întoarse faţa spre perete. Dar îi prinse mâna dreaptă şi i-o mângâie lipind-o de sân.
— ... Uneori mă întreb şi eu, mă îndoiesc şi eu de mine însumi. Dar câm mă compar cu alţii, îmi dau imediat seama de valoarea mea... Şi apoi, eşti Tu eşti singura care mă înţelegi şi-mi dai curaj. Dacă n-ai fi fost tu, cu inteligenţa ta, cu puterea ta de divinaţie... în fond, dragostea ta a însemnat şi înseamnă încă enorm pentru mine...
275
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Nu vrei să bem un ceai? îl întrebă ea ridicându-se repede. Bibicescu o prinse în braţe şi o sărută în treacăt pe obraz.
— E o idee bună, spuse.
Cătălina trecu în odaia de alături. Bibicescu îşi aprinse o ţigară şi începu să se plimbe preocupat. Când o văzu intrând cu ceainicul, îi zâmbi.
— Poate că ai dreptate, vorbi el înseninat. Măştile complică prea mult punerea în scenă. Şi apoi, confraţii ar fi în stare să pretindă că l-am plagiat pe O'Neill!...
