— Prietenul meu a murit într-un bombardament. Şi puţin înainte de a muri, a pomenit iar de această doamnă
Zissu. Aş fi vrut să ştiu cine este, ca să-i comunic lucrurile acestea... Şi altele... Aveam multe lucruri să-i spun...
Tăcu iar, anevoie ascunzându-şi dezamăgirea.
— îl chema Vasilescu-Vădastra, spuse el târziu. Spiridon Vasilescu-Vădastra. Era avocat...
— N-am auzit de el. Zici c-a murit?
— A murit în bombardament.
— Dumnezeu să-l ierte!
Apucă paharul cu whisky şi începu să bea, lacom, cu nesaţ. Ştefan îi zări din nou dinţii aceia sclipitori, neregulaţi, şi gingiile foarte roşii şi buzele însângerate — şi rămase tulburat, neputându-şi dezlipi privirile de gura ei.
— Şi altminteri, ce făceai la Londra? îl întrebă aşezând paharul gol pe masă.
— Eram într-o misiune economică...
— Iartă-mă că te întrerup, spuse zâmbind. Mai comandă, te rog, un whisky. Dumneata nu bei?...
Ştefan întoarse capul, tulburat, şi făcu semn băiatului de la bar.
— Ia spune, începu, ce făceai la Londra?
MIRCEA ELIADE
284
— îmi cer toate scuzele că v-am deranjat, spuse Ştefan.
— Dimpotrivă, îmi face plăcere. Voiam şi eu să te cunosc. Auzisem de dumneata la Porto, auzisem că te-au dezbrăcat la piele şi vream să te cunosc.
— Aţi auzit şi asta? se minună Ştefan.
— Erau nişte români la Porto. Am făcut un chef într-o seară şi-am aflat toate noutăţile... Ce-am mai râs şi pe chestia dumitale! îmi ziceam că trebuie să fii un consilier de o anumită vârstă, chel, cu burtă — şi îmi plăcea să
te închipui gol în faţa comisiei de control! Ce-am mai râs în noaptea aceea!... Dar nu cred că ţi-a fost ruşine. Văd că eşti un bărbat bine. Eşti înalt, bine făcut, eşti încă destul de tânăr... îmi place de dumneata! Ai şi un nume frumos, ViziruL. Ce faci astă-seară? Nu mă duci la un cinematograf?
Ieşind de la cinematograf, îl întrebă de doamna Zissu.
— Ce e cu ea? De ce te interesează aşa mult?
— Ca să fiu sincer, nu înţeleg nici eu de ce mă interesează. Dar simt că doamna Zissu reprezintă un lucru esenţial în viaţa mea, deşi n-aş şti să precizez în ce sens. Am uneori sentimentul că o adevărată taină, în sensul teologal al cuvântului, se ascunde înapoia acestui nume sau a acestui personaj. îmi spun uneori: poate interesul pe care-l port unei femei de care nu ştiu absolut nimic sigur, mi-a fost stârnit numai aşa ca să pot descoperi
pasiunea intelectuală pentru tainele teologale şi problemele metafizice...
— Fugi de-aici, că eşti plicticos! îl întrerupse domnişoara Zissu. Mai bine du-mă la bar. Am poftă să dansez cu dumneata...
Când, după ce înceta orchestra, se reîntorceau la masa lor, în faţa paharelor cu whisky, Ştefan îşi relua confesiunea.
— Sunt foarte îndrăgostit, spunea. Sunt îndrăgostit de soţia mea, Ioana, dar iubesc în acelaşi timp o fată, Ileana...
— Eşti un mare porc! îl întrerupea domnişoara Zissu.
— Nu am sărutat-o decât o singură dată. Dar sărutarea aceea m-a ajutat să trăiesc câteva luni în şir. Dacă n-aş fi sărutat-o, dacă nu mi-aş fi amintit de sărutarea ei, cred că aş fi înnebunit. Aflasem tocmai atunci că se logodise...
— Eterna poveste! făcu domnişoara Zissu dând peste cap paharul. Hai mai bine să dansăm!...
— ... E vorba de un mister, reîncepea Ştefan reîntorcându-se la masă. Adică, nu înţeleg cu puterile minţii mele, cum de s-ar putea realiza un asemenea lucru: să iubesc deodată două femei. Şi tocmai asta îmi dă speranţe: tocmai faptul că, pe plan raţional, nu înţeleg ce se petrece cu mine. îmi spun că, probabil, experienţa pe care o încerc eu este de un alt ordin decât cel raţional, şi că, deci, ea nu mai aparţine experienţei umane, care se realizează în Timp, ci unui alt ordin de experienţe, i-aş spune, extatice, care are loc dincolo de Timp...
285
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Eterna poveste! spuse domnişoara Zissu. Te ambalezi după una, ţi separe că-ţi pierzi minţile când te sărută, şi pe urmă afli că s-a logodit...
— ... De foarte mulţi ani, mă întreb dacă nu există într-adevăr nici un mijloc de a ieşi din Timp, de a trăi, măcar discontinuu, şi în eternitate...
— Ce te-a apucat? îl întrebă, puţin speriată, domnişoara Zissu.
— Pentru că nu vreau să mor! vorbi el fierbinte, aproape sugrumat, apucându-i mâna. Nu vreau să îmbătrânesc, să mă mineralizez sufleteşte, şi într-o bună zi să mor. Vreau să trăiesc de-a pururi tânăr, ca în basmul nostru Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Cred că am acest drept: de a-mi cere partea mea de nemurire...
— Nemurirea sufletului! exclamă aproape întristată domnişoara Zissu. Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să
murim întâi!...
— ... Toate celelalte drepturi pe care istoria se zbate să le cucerească în chip definitiv — libertatea, bunăoară, sau respectul persoanei umane - sunt numai un preambul la singurul drept cu adevărat imprescriptibil, care este dreptul la nemurire...
