— Allah să mă ierte, când te-am văzut dormind în patul ăla, cu rochia neagră, bentiţa neagră, nu m-am putut abţine.
Să stai în cameră cu o orăşeancă e una, iar să stai cu o beduină mizerabilă e altceva. Dar, Maha, tu nu eşti mizerabilă deloc. Când mi-ai făcut frecţie cu apă rece, mâinile-ţi miroseau a grădini, a păşuni cu fructe coapte. M-ai purtat în mica mea grădină de pe Muntele Castelului. Pe viaţa ta, nu mi-ai alinat doar picioarele şi mâinile cu degetele tale, ci şi inima. Aveam patru ani, eram îmbrăcată în rochia mea portocalie, cu ghetuţele verzi şi alergam cât de repede puteam spre leagăne. Strângeam tare în mână piastrul pe care mi-l dăduse tata în dimineaţa aceea, atât de tare încât mă dureau degetele, îmi era teamă să nu-l pierd, iar odată cu el să-mi pierd şi rândul la leagăn şi vata de zahăr pe care voiam să mi-o cumpăr. Instalau leagănele în apropiere de râul care împarte Ammanul în două. Niciodată nu puteam să
dorm în noaptea dinaintea marii sărbători. Stăteam pe perne, aşteptând nerăbdătoare să aud cele douăzeci şi una de salve ce anunţau începerea festivităţilor. A doua zi urma să fie una a încântărilor, plină cu vată de zahăr şi leagăne. Ziua următoare purta promisiunea unor hăinuţe noi şi a libertăţii.
Mama, Allah să-i binecuvânteze sufletul, mi-a făcut o rochie din resturile de material pe care le ţinea în şifonier. Era din şifon turcoaz, presărată cu inimi mici din alabastru. Eram sigură că văzusem de câteva ori cum inimile băteau. Tum-ti-tum-ti-tum. Leagănul urca sus-sus, spre cer, şi toţi copiii din leagănele de lângă râu cântau laolaltă: Azi e sărbătoarea mea, ya-la-la.
8 Rebab, instrument muzical oriental cu două coarde (n. tr.).
28
- FADIA FAQIR -
Port haine noi, ya-la-la.
O rochie cu franjuri, ya-la-la.
Cu pieptarul brodat, ya-la-la.
Mama nu uita niciodată să-mi dea şi o bandă de cauciuc, pe care o fixam în jurul fustei, ca să nu o ridice vântul. Mă
ridicam în picioare pe leagăn. Pământ, cer. Pământ, cer.
Cartierul Imigranţilor, unde stăteam noi, apoi cerul albastru nesfârşit. Casele erau împodobite cu panglici de culori deschise, vesele, şi cu flori de hârtie. Sub copacii de pe malul râului, vânzătorul de vată de zahăr terminase de aranjat în cărucior norişorii roz, pufoşi şi-ncepu să strige:
— Bucle-dulci, vată de zahăr! Delicioasă şi gustoasă!
Cutia cu Minuni cânta o melodie săltăreaţă, veselă.
Pământ, cer. Pământ, cer. M-am ţinut şi mai strâns de frânghia leagănului şi am zburat sus, mai sus decât toţi ceilalţi copii, mai sus decât casele din Cartier. Ya-la-la. Când omul a oprit frânghiile din învârtit eram ameţită, fruntea mi-era asudată şi mâinile-mi tremurau. Atunci, jur, am văzut cum inimile micuţe de pe rochie băteau tare.
Cu jumătatea de piastru rămasă mi-am cumpărat o vată
de zahăr imensă, roz şi am început să o molfăi. Buclele-dulci mi se topeau în gură nelăsând nimic în urma lor. Mai apucam o bucată, ca să prind gustul acela dulce, ca o furnicătură. Maha, soră, viaţa mea e asemenea vatei de zahăr: din afară pare pufoasă şi plină, dar pe dinăuntru e goală ca salonul ăsta blestemat de spital. Şi i-au spus vatei de zahăr „bucle-dulci”. Ca viaţa mea. Viaţa unei fete. O
minciună pufoasă pentru jumătate de piastru. Ya-la-la.
29
- STÂLPI DE SARE -
Maha
Tata îşi târşâi picioarele prin pământul umed al curţii şi veni spre mine.
— Bine ai venit, tată.
Capul lui pe jumătate ras îmi amintea de o cârtiţă bătrână, cenuşie. Eşarfa albă pentru cap îi era înfăşurată în jurul gâtului, iar cămaşa în dungi avea mânecile pătate.
— Te rog, tată, lasă-mă să-ţi spăl cămaşa.
Nu voia să mă lase, doar Maliha ştiuse cum să-i spele cămăşile. Nu trebuia să umble aşa, cu kohl- ul9 scurgându-i-se pe obraji. Probabil o plânsese iar pe mama. Frecându-şi degetele slabe şi uscate, mă întrebă:
— Tot mai lucrezi, Maha?
De când devenisem femeie, nu mai voia să muncesc la câmp, era obositor şi ruşinos. Locul femeii era într-o încăpere bine închisă. Dar n-ar fi vrut nici să mă opresc din a munci pământul, pentru că eram singura care avea grijă de straturile tinere. Am ghicit toate astea în întrebarea lui.
— L-ai văzut pe Daffash azi? Trebuie să pună orzul la păstrare.
În spatele nefericirii tatălui meu se afla un singur om, un singur cuvânt: Daffash. Îşi dorise un fiu bun. Un ţăran în stare să-şi afunde mâinile în ţărână şi să transforme bucata aceea de pământ într-o livadă înfloritoare. Allah i-a dat un afemeiat şi un iubitor al oraşului. Voia să modernizeze ferma.
Cu o mâna lovea şi cu alta aplica leacurile.
— Nu, nu l-am văzut. Poate că a plecat la oraş.
Se aşeză şi-şi îndreptă spatele, sprijinindu-se de baston.
Am cufundat cana de tinichea în apa rece.
— Bea, tată, bea fericit şi sănătos.
Începu să-şi legene uşor trupul, în timp ce privea soarele apunând.
9 Kohl, fard negru de ochi utilizat atât de femei, cât şi de bărbaţi (n. red.).
30
- FADIA FAQIR -
