— Mereu cântă din fluier. Cântecele ei mă chemau s-o ating.
— Te chemau?! Eşti un…
— Fluierul e de vină!
— Tu eşti de vină!
— Nu sunt, pe Allah!
— A spus ea „da”? A spus?
Nasra clătină din cap şi rosti:
— M-am dus la peşteră să-mi caut capra, pe Nawmeh.
— Te-a forţat?
— Sub sân, pumnalul lui, jur.
Arătând-o pe Nasra cu degetul, Daffash izbucni: 21
- STÂLPI DE SARE -
— Nu te-ai mai împotrivit, te-ai lăsat pe spate. Ţi-a plăcut!
— Taci din gură! Şi-a pierdut virginitatea. Ştii prea bine ce înseamnă asta.
Am îndreptat puşca spre el, pregătită să trag. Grămada aia de bălegar, butoiul ăla umplut doar cu aer merita să moară.
Eram gata să apăs pe trăgaci, când camera se răsturnă cu susu-n jos. Două mâini mă înhăţaseră de glezne şi căzusem.
Nasra!! Nasra? Nasra l-a salvat pe Daffash? Vai, de ce?
Daffash aruncă pătura de pe el, sări în picioare şi apucă
repede puşca.
— Am să vă ucid pe amândouă, târfe nebune! lătră el.
Ştiam că avea s-o facă, aşa că am închis ochii şi am îmbrăţişat-o strâns pe Nasra, care începuse din nou să
plângă.
— Nu plânge. Lacrimile tale sunt pietre preţioase. Fruntea sus. Să ne împuşte. Mai bine moarte decât fără onoare.
Tata deschise uşa de lemn şi strigă la Daffash:
— Ce e-n capul tău, ce faci aici? Lasă puşca imediat!
Lovi cu bastonu-i lung în ţeava armei.
— Am vrut să le bag minţile-n cap femeilor ăstora nebune, îi răspunse Daffash, apoi îşi frecă pântecele şi izbucni în râs.
Tata o privi pe Nasra: avea faţa pătată de lacrimi, rochia ruptă. Se uită la Daffash şi apoi îi întinse Nasrei mâna dreaptă.
— Ridică-te, fiica mea. Fie ca Allah să-l blesteme pe diavol.
Lui Daffash îi spuse:
— Dacă te mai apropii vreodată de femeia asta…!
— Îmi pare rău, tată.
Tata o mângâie pe Nasra pe spate şi-i spuse:
— Nici tu n-ar fi trebuit să-l ispiteşti.
Abia atunci mi-am dat seama cât de înalţi erau pereţii din lut care ne ţineau prizonieri. M-am aşezat pe jos, mi-am apăsat tâmplele cu palmele şi am început să plâng.
A fost o noapte lungă. Vântul fierbinte şi umed, încărcat cu sarea Mării Moarte, ne învăluia pereţii casei, asedia satul întreg. Prin fereastra mică am reuşit să zăresc faţa rotundă a 22
- FADIA FAQIR -
lunii. Luna îmi tot punea întrebări. Să risc la ora aceea târzie să mă întâlnesc cu Harb? M-ar dispreţul Harb dacă m-aş
duce să-l întâlnesc? Era el asemenea celorlalţi bărbaţi din tribul nostru? Dacă ar afla Daffash? Cu siguranţă m-ar ucide ca pe un iepure neajutorat. Nashmi, câinele nostru, lătra întărâtat. Nasra îşi pierduse virginitatea. Harb mă aştepta lângă fermă. Lumina lunii îl transforma într-o uriaşă umbră
albă. Inima-mi bătea atât de tare încât mi se părea că toţi bărbaţii din sat o puteau auzi. Trecea prin pereţii groşi din lut şi se strecura prin urechile surde. Nu le daţi ascultare. O
