Am spus, pe Allah, să mă căiesc nu am de gând.
Mereu am s-o iubesc.
Stăpânii mei, iertaţi-mă, Regina Tristeţii domneşte asupra trupului meu muritor. Ţinutul blestemat al tribului Qasim nu-ţi lasă decât amărăciune: arid, palid şi bolnăvicios.
Cealaltă lumină din marea întunericului este umbra Mahăi.
36
- FADIA FAQIR -
Mama Mahăi, Maliha, a învăţat-o să mânuiască toporul, să
gătească cel mai bun mansaf10 şi să ţeasă. Sufletul unui jinn aprig ce a scăpat din adâncurile mării trebuie să o fi posedat.
Când avea doar zece ani a reuşit să are singură pământul tatălui ei, să gătească şi să hrănească douăzeci de bărbaţi din trib şi să toarcă fire pentru mama ei.
Maliha nu era muritoare, ca noi. Frumuseţea ei o depăşea pe cea a profetului nostru Iosif, iar înţelepciunea ei era cunoscută precum înţelepciunea stăpânului nostru Luqman.
Luminile casei ei atrăgeau musafirii – călători –, care se repezeau precum moliile spre moarte. Ea reuşea, cu ajutorul fiicei, să hrănească toate fiinţele din casă, de pe câmp şi din cer, chiar şi păsările călătoare şi albinele. E vorba de douăzeci de cămile, o livadă de portocali, găini, vaci, cai, oaspeţi şi un stup de albine. Păsările fericirii pluteau deasupra capetelor lor. Cu ochii mei, ce au să fie mâncaţi de furnici curând, am văzut cum liniştea şi armonia domneau asupra acelui ţinut. O grădină căzută din cer şi aşezată
acolo. Mi-am îmbrăţişat măgăriţa, mi-am aşezat capul pe grumazul ei şi am plâns pentru tinereţea mea irosită pe tărâmuri reci şi îndepărtate, ce nu cunoscuseră căldura soarelui beduin.
Măgăriţa mea Aziza are ochii albaştri. Uitaţi-vă la ochii ei mari în timp ce ei privesc cerul, tronul lui Allah. Albastru azuriu, precum culoarea Pământului-Mamă când e privit din al doilea cer. Mohamed, în timp ce zbura pe calul înaripat al-Buraq, a văzut pământul; a văzut o minge albastră plutind în întuneric şi a căzut în prosternare. Lăudat fie Cel ce a creat noaptea şi ziua, soarele, luna şi pământul, fiecare plutind pe orbita lui. Albaştri sunt ochii Azizei.
Blestemat fie diavolul! Când mă văzu ştergându-mi lacrimile fierbinţi de gelozie, privi cu ochii-i mari, albaştri 10 Mansaf, fel ele mâncare originar din Arabia, ulterior adoptat ca preparat naţional în Iordania. Constă în carne de oaie gătită într-o fiertură din iaurt uscat fermentat, se serveşte cu orez, lipie şi ornat cu migdale (n. tr.).
37
- STÂLPI DE SARE -
spre casa şeicului Nimer şi, dintr-odată, i-a lovit deochiul.
Ochi mari şi albaştri, o bărbie ascuţită şi o casă distrusă. O
casă distrusă, ochi mari şi albaştri şi o bărbie ascuţită. Tot ce fusese bun devenise acum malefic. Caut izbăvire la Domnul, de răul pizmaşului când pizmuieşte.
Fraţii mei, la puţină vreme după aceea Maliha muri, şeicul Nimer se prăbuşi, iar Maha se transformă într-o femeie-demon. Oamenii spun că Maliha învăţase vrăjitoria de la Harm şi Marut, îngerii blestemaţi şi stăpânii magiei negre.
Torcea şi rostea vrăji cât erau nopţile de lungi. Despre Harut şi Marut s-a spus pe nedrept că ar avea legătură cu regele Solomon, care era un credincios adevărat. Ei învaţă omenirea vrăjitoriile ce le-au fost arătate la Babilon. Ei nu ştiu, însă cu siguranţă răul este preţul pentru care îşi vând sufletele. Da.
Chiar şi Raai, paznicul satului şi unul dintre cei mai buni bărbaţi ai lui, s-a jurat că le-a auzit pe Maliha şi pe Maha şoptindu-şi una alteia:
— Sângele bărbaţilor… carnea prăzii… rinichii vulturului…
tremur în sângele lui.
Bunul om îşi strânsese în braţe puşca şi începuse să-l invoce pe Allah. A simţit o slăbiciune în picioare când le-a auzit. Trebuie să fi vorbit despre el. Ştia că nu-l plăceau pentru că stătea cu ochii pe ele şi nu le lăsa să culeagă
ierburi otrăvitoare. Raai îşi pierdu fertilitatea chiar acolo, pe loc. Teama, stăpânii mei, loveşte trupul bărbaţilor şi-i lasă
sterpi, fără nicio sămânţă vie în ei. Deşi paznicii sunt curajoşi, ei nu păşesc ferm pe pământ, ca să nu calce pe vreo nenorocire târâtoare. Veghea neîncetată pe întuneric le face ochii să se tot mărească, până ce ajung ca ai bufniţelor. Ei mor înainte de vreme, pentru că nu pot vedea bine la lumina zilei. După moarte, caută întunericul etern. Arabii nu au minţit atunci când au spus: „Cel ce veghează asupra credincioşilor lui Allah moare mai devreme, împovărat.”
Lăudat fie Allah, Stăpânul Zilei Judecăţii.
Un ţipăt ascuţit spintecă liniştea lăsată asupra satului, trezind fiecare suflet şi fiecare spirit. Aziza lovi din copite, iar 38
- FADIA FAQIR -
Maymoon scânci. Se spune că Maha strigase „Mamă, unde pleci? De ce mă laşi singură aici?” Lătratul puternic părea din altă lume, făcea părul măciucă şi transforma genunchii în muşchi de copac. Mi-am luat maimuţa în braţe şi am început să citesc versete din Coran deasupra capului său, ca să-l calmez şi să se oprească din tremurat. Strigătul Mahăi fusese la fel de puternic ca ţipătul îngerului nesupus Iblis, când fusese alungat pe pământ. Fie ca Allah să ne ofere iertarea Lui. Am văzut apoi o procesiune ce se îndrepta spre sanctuarul lui Abu Aubayydah. Toţi bărbaţii, toate femeile, toţi copiii şi bebeluşii participară la înmormântare. Azrael, neîndurătorul înger al morţii, bântuia deasupra ţinutului blestemat al tribului Qasim, cu ochii-i însângeraţi şi mantia neagră ca smoala. Păstoriţa Nasra strigase cât putuse de tare:
— Rămas-bun gâturilor voastre. Iată, Azrael.
Când au depus sicriul deschis al Malihăi în curtea altarului, am apucat să-i zăresc faţa. Avea ochii larg deschişi, cu care m-a ţintuit, acuzatoare. Trebuie să fi fost atinsă de un demon, judecând după muşchii contorsionaţi ai feţei ei. E
periculos să te joci cu jinnul soldat al stăpânului nostru Solomon. Shammar, jinnul cel malefic, şi-a înfipt degetele în ochii ei, iar ea muri pe loc. O siluetă fantomatică, înfăşurată
într-o pelerină neagră, stătea lângă sicriu, ca o sperietoare de ciori. Allah, apără-mi gâtul de mâinile pătate ale lui Azrael.
— Maha, fiica ei, murmură o babă şi dispăru în întuneric.
Doi ochi imenşi, oribili, iţindu-se dintr-un craniu micuţ şi rotund. Am îngăimat:
— Izbăvire caut la Domnul zorilor de răul beznei când se lasă.
Oamenii din trib arătau ponosiţi şi speriaţi. Se îngrămădeau în jurul sicriului şi se aplecau spre pământ, rugându-se. Mi-am amintit atunci că eram străin în ţinutul lor şi că studiasem Coranul în tinereţe, dar nu mă rugasem niciodată lui Allah. Am încercat să-i imit pe musulmani când se îndoiau de spate şi se plecau. Cei din tribul Qasim aveau 39
- STÂLPI DE SARE -
