- FADIA FAQIR -
paie, seara, mirosul florilor de iasomie îţi învăluie sufletul.
Ca în rai. Trăgeam cu ochiul printre frunzele viei la străzile aglomerate ale Ammanului. Înainte eram îndrăgostită de oraşul ăla, dar e un oraş crud. Suferă de o amnezie acută.
— O ce?
— Doctorul Edwards mi-a spus că sufăr de amnezie acută.
Amnezie? Vorbe goale. Îmi amintesc totul, chiar şi lucrurile pe care nu vreau să mi le amintesc. Uitarea e o binecuvântare. Ascultă, Saad şi Mahmoud au intrat în afacerea tatălui lor şi s-au căsătorit. Ţin minte că Farid voia să fie actor şi a sfârşit prin a fuma şi a juca cărţi în cafeneaua League. Jamal a fugit în Europa şi n-am mai primit nicio veste de la el niciodată. Wahid era ajutor de brutar în Raghadan. Walid mergea la şcoală în fiecare dimineaţă şi îşi petrecea nopţile învăţând la lumina felinarelor de pe stradă. Shaker a intrat în armată, iar Rawhi s-a îndrăgostit de o baie publică doar pentru bărbaţi şi s-a angajat acolo. Vezi, soră, ţin minte totul. Aş vrea să nu fi ţinut minte. Să tai firele. Înainte tăiam frunzele de viţă-de-vie, le fierbeam şi apoi le umpleam cu carne tocată şi orez.
— Orăşenii!
— Sunt foarte gustoase şi la fel sunt maţele umplute, să
tot mănânci şi să mănânci. Să-mi hrănesc fiii, să le umplu burţile cu mâncare delicioasă era lucrul care mă făcea cea mai fericită. Farid n-avea poftă de mâncare. Din cauza fumatului, de-asta. Primul lucru pe care îl făcea era să bea dimineaţa o ceaşcă de cafea turcească. Îţi imaginezi ce face fiertura aia ţesutului din stomac? Îmi oboseam gura tot spunându-i: „Fiul meu, dragostea mea, te rog, bea paharul acesta cu lapte înainte de cafea.” Dar nu. Locuia într-una din cele două camere pe care le construiserăm în plus pe o latură
a casei. Odată era cât pe ce să-şi dea foc la cuvertură. Era o cauză pierdută.
— Fiul meu Mubarak e acum cu unchiul lui Daffash cel rău. Doar Allah ştie cum are să-l crească.
— Nu uita, soră, că am promis că n-o să plângem.
149
- STÂLPI DE SARE -
— Mi-aş dori ca doctorul englez să-mi şteargă toate amintirile cu o bucată de vată.
— Roagă-te pentru sufletul profetului, femeie.
— Um Saad, nu mai suport despărţirea asta. Lui Allah ar trebui să i se facă milă de mine şi să mă ducă la tatăl meu şi la Harb.
— Maha, să-ţi spun cum să plantezi iasomie irakiană?
— Sunt ţărancă, ştiu cum să plantez afurisita de iasomie.
— Sapi în pământ şi faci o gaură lungă cam de un sfert de metru…
— Taci din gură, Um Saad.
— Acoperi toate rădăcinile vlăstarului cu…
150
- FADIA FAQIR -
Maha
În ciuda copacilor bolnavi, rutina mea zilnică fu reluată
aşa cum era înainte. Mă trezeam dimineaţa, îmi legam o eşarfă în jurul capului, o fixam cu o bentiţă neagră şi-mi băgam poala rochiei în pantaloni.
— Bună dimineaţa, copile, spuneam şi mângâiam cu grijă
pântecele ce-mi creştea.
Sahi se agita gălăgios în coteţul de sârmă reparat, implorând să fie lăsat liber să se plimbe prin curte. Am reparat coteţul găinilor, acoperind găurile cu frunze de palmier. Urma apoi strigătul lui Raai, iar Nashmi ne asigura printr-un lătrat slab că mai trăia. După ce măturam podeaua şi împătuream carpetele şi saltelele, pregăteam micul dejun pentru tata şi pentru Daffash. Lapte, ouă, miere şi unt. Al meu consta într-un pahar cu lapte amestecat cu două ouă
crude.
Îmi lua ceva timp să fac curăţenie în casă, în magazie şi în curte. Cei doi palmieri se ţineau încă drepţi în faţa curţii.
Rădăcinile lor erau înconjurate de pietre, buruieni şi noroi.
Le-am curăţat straturile şi am stropit cu apă solul uscat. Mi-am pus sapa pe umăr, am rostit numele lui Allah şi am pornit spre câmp. Să văd portocalii bolnavi, să le vorbesc şi chiar să le cânt în timp ce săpam pământul de sub ei, asta mă ajuta să uit totul. Să uit de satul ce era prins între mare, râu şi munţi, de casa bătrână şi de gurile nemiloase ce nu păreau să obosească niciodată muşcând din oameni: „Tânăra văduvă – Allah să ne ierte – se ocupă de casa lui Nimer şi de toţi din ea.”
Într-o dimineaţă, în vreme ce măturam podeaua, am pornit radioul şi am auzit un accent cunoscut. „Bună dimineaţa, frate ţăran”, rosti radioul. „În dimineaţa aceasta vom vorbi despre o boală care afectează copacii citrici. Dacă observi că
frunzele copacilor voştri nu mai sunt netede”, am auzit şi am aruncat cât-colo mătura, „şi umflate, cu nişte pete pe ele”, m-am aşezat lângă aparat şi am ascultat în continuare, „îi 151
- STÂLPI DE SARE -
poţi vindeca stropind copacii cu un lichid alb pe care îl poţi lua de la cooperative. Inginerii noştri agricoli te vor ajuta.”
Am alergat la Daffash şi l-am zguduit până s-a trezit.
— Daffash, am auzit ceva la radio. Poţi să capeţi de la stăpânul tău, Samir. Daffash, portocalii.
