răzvrăteau în mine. Ţipătul meu a făcut înconjurul satului, a zguduit ferestrele închise, a trezit copiii şi a cutremurat uşile ferecate.

190

- FADIA FAQIR -

Povestaşul

În numele lui Allah cel Milos şi Milostiv, „Ori sunt asemenea întunecimilor dintr-o mare adâncă. Un val le acoperă, iar peste el un alt val şi deasupra sunt norii: întunecimi peste întunecimi. Dacă cineva îşi întinde mâna, abia mai poate s-o vadă. Celui ce Dumnezeu nu-i dă lumină, acela nu are lumină”.

Într-o dimineaţă cu lumină difuză, ceaţa se ridică

deasupra satului nefericirii, precum un turban, iar ciripitul ascuţit al păsărilor străpungea urechea. Când muezinul17

anunţă sosirea clipei pentru rugăciunea de dimineaţă, văduva neagră se frământa în patul ei. Raai îşi lăsă la o parte puşca şi descuie uşa de tablă a magazinului său; Salih cără

afară cuptorul, foalele şi le puse pe platforma atelierului său, iar Nasra îşi îndrumă turma de oi spre munţi. Sângele Mahăi fierbea, inima îi bătea precum o tobă, iar un strop de sânge se ridică în albul ochilor ei. Aruncă pătura cât colo şi fugi desculţă la fratele ei. El, zărind părul acela lung şi despletit, ochii sălbatici, invocă numele lui Allah. Femeia zâmbi dulce şi sărută mâna fratelui ei. Lui Daffash nu-i venea să creadă

că Maha se transformase într-o soră cuviincioasă.

— Bună dimineaţa, frate, leu al preriilor şi protector al aşezării tribului Qasim.

El îşi frecă ochii, neputând crede, şi privi zâmbetul ei luminos.

— Ce vrei?

— Doreşti să te ajut să-ţi pui cizmele?

— Da.

Ea zâmbi, îngenunche, îi sărută picioarele, trase cizma în sus şi legă şireturile.

Allah şi-a avertizat credincioşii loiali, în cartea Sa înţeleaptă, despre înşelăciunile femeilor, în special ale 17 Muezin, persoană care cheamă credincioşii musulmani la slujba de vineri şi la cele cinci rugăciuni zilnice (n. tr.).

191

- STÂLPI DE SARE -

văduvelor şi ale fetelor bătrâne. Când nu au niciun bărbat care să ţină hăţurile, să se urce pe ele şi să le înece în marea gătitului şi a copiilor, femeile încep să întindă capcane. Ele îşi şoptesc cântecele în urechile bărbaţilor, zâmbesc, îşi tot şuieră vrăjile până pun mâna pe sufletele bărbaţilor. Maha, văduva neagră, îl ajută pe fratele ei să se spele, îi tăie părul, îl îmbrăcă şi îi dădu să mănânce miere şi unt. Apoi îi sărută

fruntea, mâna şi picioarele.

— Daffash, iubite frate, te rog, găseşte-mi ceva să lucrez în palatul paşei. Cu banii pe care i-aş câştiga aş vrea să mai cumpăr portocali. Pe sufletul mamei noastre, Maliha, găseşte-mi ceva de lucru.

Daffash călărea împreună cu paşa, mergând spre Um Qais, când îi pomeni de rugămintea Mahăi. Paşa căuta vase vechi din lut şi monede, pe care să le vândă pe bani buni călătorilor englezi. Beduinii, care îl ajutau să sape după

gunoaiele alea vechi, credeau că strămoşii lor creaseră vasele şi oalele, aşa că urmaşii lor puteau face cu uşurinţă aceleaşi ustensile. Bogăţie băştinaşă făcută din pământ băştinaş, gândeau ei, poate fi oricând reprodusă. Săpau pământul şi predau vasele vechi, oalele şi urcioarele în mâna paşei, rânjind.

Paşa, în timp ce studia monedele ruginite cu lupa sa, îi povesti lui Daffash că, de când angajase bucătarul cel nou, nu mai mâncase o masă cumsecade. Daffash îşi aminti de rugăminţile Mahăi şi-l întrebă pe paşă dacă ar fi vrut s-o angajeze pe sora lui ca să îi gătească. Cu cât ar fi avut mai mulţi portocali în gospodărie, cu atât mai mult ar fi plătit străinii ca s-o cumpere.

— E puternică?

— Puternică precum trei măgăriţe laolaltă.

— Prea bine.

Când terminară de împachetat vasele din lut, monedele ruginite şi celelalte prostii, se întoarseră la Hamia. Daffash îi spuse surorii lui Maha că paşa fusese de acord s-o angajeze ca bucătăreasă. Ea începu să ţopăie pe saltea.

192

- FADIA FAQIR -

— Potoleşte-te.

— Vai, fratele meu, fiul tatălui şi al mamei mele, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.

Maha, colochinta cea amară, nu se putu calma şi nici nu adormi. Ea îşi petrecu noaptea aceea învăţând pe de rost reţete şi recitând incantaţii de vrăjitorie.

Tatăl meu Gog şi Magog,

Unchii mei Harut şi Marut,

Ajutaţi-vă fiica să vă poarte roadele.

Se îmbăie, îşi împleti părul în două cozi, îşi stropi sânii cu nişte apă de trandafiri, îşi frecă buzele cu petale de creasta-cocoşului şi-şi contură ochii sălbatici cu kohl. Îşi lăsă fiul cu bătrânul ei tată. Îşi legă lucrurile într-o boccea şi porni spre palat fredonând încetişor. Când ajunse acolo sărută mâna paşei, care zâmbi şi-şi retrase palma.

Femeia mătură şi spălă podelele, spălă aşternuturile, udă

plantele din ghivece, scutură de praf preşurile şi pregăti cel mai bun mansaf gustat vreodată de un arab. Începu chiar să

culeagă măsline verzi şi să le mureze în borcane mari. Paşa cel cu umerii laţi trăgea mulţumit din trabucul lui gros.

Pentru prima oară după multe luni, nu-l mai durea stomacul după cină. Femeia aceea, gândea el, era de preţ şi merita dinarul pe care i-l dădu la sfârşitul lunii. El nu ştia ce se întâmpla sub acoperişul lui noaptea, când lupii începeau să urle şi bufniţele să buhăie.

Când luna îşi aduna razele şi se retrăgea, când cobora întunericul, gleznele Mahăi începeau s-o mănânce, sângele să-i fiarbă, iar inima să-i bată mai tare.

— Nu în noaptea asta, îşi imploră ea stăpânii, magicienii.

Mâncărimea continuă, apoi gleznele începură să se învârtească şi să se răsucească până când piciorul ei stâng era întors spre est, iar cel drept spre vest. Unghiile i se întăriră, iar gura i se mări.

193

- STÂLPI DE SARE -

Paşa îşi scoase cizmele, pantalonii de călărie şi cămaşa.

Stinse lumânarea şi se aşeză în pat. Sub aripile întunericului, văduva neagră intră pe furiş în dormitorul paşei. El auzi paşii uşori ai picioarelor răsucite.

— Cine-i acolo?