- STÂLPI DE SARE -
lovitură a mâinii lui a tăiat coamele copacilor, lăsând în urmă doar butuci. Fetusul greu, tot crescând în ea, îi sfâşia măruntaiele. Ea gemea şi plângea, se tot ridica şi apoi îngenunchea.
Tatăl ei ştia ce o măcina, însă nu voia să se apropie de ea.
Petrecea ore întregi stând pe sacii cu orz din magazie. Stătea pe sac şi blestema vântul din est, ce sufla peste vale nemilos.
Nu ştia dacă are vedenii sau dacă, într-adevăr, două mâini imense se preumblau pe deasupra pământului, denivelând suprafaţa universului. Îşi ţinea bastonul cu hotărâre şi îşi târşâia picioarele pe pământ cu grijă, sperând să nu fie luat de vânt ca o boccea de zdrenţe. Odată, când a mers la sanctuar să se roage, întrebă pe unul dintre bărbaţi despre munţii Ierusalimului.
— Nu mai sunt. Au dispărut, s-au transformat – puf! – în aer. Unde sunt, Salah? Unde sunt, Hakim? bălmăji el, înainte de a se aşeza pe podeaua rece a sanctuarului şi a începe să plângă.
Mâna imensă, credea el, care trecea acum pe deasupra părţii din vest a văii, avea să tot apese, până când întregul sat avea să fie devorat de vid.
Şeicul Nimer din tribul Qasim fusese doborât de furtuna pe care o stârnise fiica lui atunci când se întorsese în casa lui. Începu să aibă halucinaţii şi să facă spume la gură, refuză să mănânce orice gătea ea, deoarece odată văzuse piciorul unei şopârle plutind în lapte. Vrăjitoarea încercase să-şi otrăvească tatăl, ca să-i asigure o proprietate vastă
fiului ei, care avea picioare de ţap.
— Tată, o, tată, poţi te rog să te muţi din camera asta? Am să fac curăţenie aici, mâine-dimineaţă, şuieră ea.
Şeicul Nimer se mută în a doua cameră. Ea îi bătu la uşă
cu pumnul încleştat şi-şi şuieră din nou porunca:
— Tată, o, tată, te poţi muta din camera asta?
A tot bătut la uşă şi a tot poruncit bătrânului să se mute dintr-un loc într-altul până când el ajunse în magazie. Ea a închis uşa bine, a pus mânerului un lacăt mare şi l-a lăsat 160
- FADIA FAQIR -
pe bătrân să putrezească în propriul rahat şi-n urină.
Oamenii spun că atunci când şeicul Nimer din Qasim a început să îşi construiască casa, el a împodobit uşile cu bucăţi de piatră albe din munţii Balqa, munţii în care trăiesc nimfele. Umbra ruginie, luminoasă, a rodiilor acoperea munţii. Primăvara, culoarea devine mai caldă atunci când se amestecă cu trandafirul strălucitor al florilor de rodii. Dacă
veţi călători în Valea de Sare şi veţi merge pe malul râului cu măgăruşul şi cu maimuţa voastră, veţi vedea în cele din urmă o scăpărare strălucitoare a părului blond al nimfelor, plutind deasupra apei sclipitoare asemenea aurului topit.
Răsuflarea aurie a soarelui umplea valea atunci când Maha ţâşni pe uşa împodobită cu pietre albe. Părul negru îi atârna pe umeri precum catranul cu care ţăranii greci marcau uşile femeilor adultere. Soarele era în mijlocul cerului în momentul în care valea tristeţii auzi strigătul sălbatic, ţipătul ce se scufundă în Marea Moartă şi trezi stâlpii de sare ce dormeau sub apă. Ţipetele ei care erau uscate precum pământul arid din partea de nord a satului, deveniră treptat umede. Lacrimi de durere şi frustrare îi curgeau pe obraji. Îl blestema pe Allah pe Tronul Său, îngerii Lui şi profeţii – caut refugiu departe de femeia cu limbă ca de şarpe – pentru durerea pe care i-o provocau, pentru darul duhului murdar, cu copite de ţap, care îi sfâşia carnea.
Maleficul născu malefic şi are să trăiască mai mult decât noi toţi. Loviţi-vă tamburina de şold. Tring-tring-trang.
Femeia îmbrăţişă copilul acoperit de sânge şi mizerie, îl strânse la piept şi îi sărută picioarele hidoase. Cu limba, ea supse şi înghiţi sângele, mucii şi apa până când fiul ei fu curat. Atunci când îl lovi peste fund, el scuipă pe faţa mamei lui şi începu să plângă. Treptat – lăudat fie Allah, Stăpânul creaturilor – părul de pe picioarele de ţap începu să cadă, iar picioarele hidoase să se retragă către părţile laterale ale corpului. Când copilul se opri din plâns cerul era purpuriu, iar vântul purta răsuflarea fetidă a lui Iblis, îngerul neascultător. Trupul i se metamorfozase, arătând acum ca al 161
- STÂLPI DE SARE -
nostru, cu două picioare, fără coarne şi cu bărbia normală.
Oamenii povestesc că atunci când au mers să îl vadă, el nu vorbea în leagăn, ca Iisus – pacea să se coboare asupra Lui –, însă ochii lui păreau să vorbească. Privea către orizontul îndepărtat, către obiectele nevăzute ce pluteau în aer.
Oamenii jură că în irisurile lui au văzut reflexia palatelor midianite din Yemen. Fiul abia născut visa să devină rege în Rub al-Khali şi Aden, avea o privire tristă, dar plină de lăcomie şi ambiţie. Fiul vrăjitoarei din tribul Qasim tot privea la bogăţiile îndepărtate şi scuipa feţele oamenilor, privea şi scuipa. Ea l-a numit Mubarak, iar oamenii din sat i-au spus fiul văduvei negre.
162
- FADIA FAQIR -
Maha
Aşezată pe podea, în întuneric, priveam faţa luminoasă a fiului meu.
— Allah să te protejeze de deochi şi de ochii mei.
Luna arăta în noaptea aceea ca o bucată strâmbă de os.
Strălucirea ei trecea prin ferestruică, intrând în camera liniştită. Voiam să aud respiraţia fiului meu. Însă am auzit strigătele lui Raai şi lătrături în depărtare. Leagănul era vopsit cu albastru şi împodobit cu semiluni albe pe fiecare parte. Albastrul era pentru a-l feri de deochi şi semilunile albe erau ale stăpânului nostru Mohamed. Am încercat să
adorm, dar nu am reuşit. Am invocat în minte cele mai plăcute gânduri. Eram tânără, neînfricată şi în îmbrăţişarea caldă a lui Harb. „Ochi frumoşi, Maha”, rostea el, iar eu mă
apropiam cât de mult puteam. Mubarak începu să plângă. L-am luat în braţe şi am început să-l alăptez. Lumina ochilor mei nu avea tată. Dar atunci când avea să fie mare o să fie cel mai bun călăreţ al tribului şi protectorul casei noastre.
Suptul mi-a adus o durere surdă de spate şi m-a făcut să
sângerez şi mai mult. Suge laptele, suge laptele şi creşti; simţeam cum laptele se scurgea până în stomacul meu.
— Cu fericire şi sănătate, fiul meu.
În dimineaţa următoare, am dat drumul la radio şi am început să mătur prin casă. De când leacul cel urât mirositor îmi vindecase copacii, începusem să-l ascult pe bărbatul care vorbea despre agricultură. „Fratele meu ţăran, anotimpul culesului…” Am pus scutecele murdare într-un lighean şi eram gata să torn nişte pulbere pentru spălat. Nu, mi-am zis, şi am folosit săpunul delicat Nabulsi. Am frecat şi am tot frecat, umplând încăperea cu aburi şi cu miros de săpun.
După ce am pus rufele la uscat, mi-am scos rochia veche din cufărul de lemn şi am folosit-o ca suport. Mirosul de praf, mizerie şi noroi a ieşit din cufăr şi s-a răspândit în cameră.
Mi l-am legat pe Mubarak în spate şi am pornit spre câmp.
